Pentru ca o eclipsă de Soare să fie observabilă, locul în care se află privitorul trebuie să se afle în zona de pe Pământ în care Luna trece prin fața Soarelui.
Zonele unde nu se va vedea eclipsa
În cazul eclipsei din 12 august, această zonă nu acoperă întreaga Românie. Capitala se află în afara zonei de vizibilitate a eclipsei. Potrivit datelor astronomice, fenomenul nu va putea fi observat din București.
Aceeași situație este valabilă pentru Constanța și Galați, în timp ce în alte orașe din sud și est eclipsa va fi, cel mult, extrem de puțin vizibilă sau va coincide cu apusul Soarelui.

În ce zone din România se vede eclipsa
Fenomenul va putea fi observat în special în vestul și nord-vestul țării, însă va fi vorba despre o eclipsă parțială și va putea fi urmărită pentru o perioadă scurtă, deoarece Soarele va fi foarte aproape de apus.
Printre orașele în care eclipsa va putea fi observată parțial se numără Oradea, Satu Mare, Arad, Timișoara, Zalău, Baia Mare, Reșița și Cluj-Napoca.
În Cluj-Napoca, de exemplu, aproximativ 20% din discul Soarelui va fi acoperit, în timp ce în Timișoara procentul ajunge la aproximativ 30%. În vestul extrem al țării, acoperirea va fi și mai mare.
În România, eclipsa se va produce chiar în apropierea apusului. Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” precizează că, de pe teritoriul țării, Soarele va apune eclipsat.

Următoarea eclipsă totală vizibilă din România, abia în 2081
Românii care vor rata eclipsa din 12 august vor mai avea de așteptat. Potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, următoarea eclipsă totală de Soare vizibilă din România, inclusiv din București, va avea loc pe 3 septembrie 2081.
O eclipsă parțială va putea fi observată însă din București pe 2 august 2027, când aproximativ 51% din discul Soarelui va fi acoperit de Lună.
Specialiștii avertizează că Soarele nu trebuie privit direct în timpul eclipsei fără filtre speciale pentru observații solare. Observarea fără protecție adecvată poate provoca leziuni grave și permanente ale ochilor.




























































