„Urgența este pentru urgențe”. Până la 350 de pacienți ajung zilnic la UPU-SMURD Iași

0
14
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași gestionează zilnic un număr foarte mare de pacienți, iar medicii atrag atenția asupra volumului de investigații și tratamente efectuate pentru fiecare persoană care ajunge în serviciul de urgență.

Prof. univ. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași, spune că într-un interval de 24 de ore ajung în unitate între 250 și 350 de pacienți, un număr comparabil cu cel al pacienților internați într-o zi într-un spital de dimensiuni medii.

„Mai spunem odată ca să înțeleagă populația: în Unitatea de Primire Urgențe ajung între 250-350 de pacienți/24 h, un număr egal cu numărul de pacienți internați într-o zi într-un spital întreg, mă refer la spitale de dimensiuni medii”, a transmis Diana Cimpoeșu.

Medicul explică faptul că timpul petrecut în UPU nu înseamnă doar așteptare. Pacienții sunt evaluați prin triaj în funcție de gravitatea cazului, iar ulterior pot avea nevoie de investigații, tratamente și consulturi din partea mai multor specialități medicale.

„Se face triaj pe cod de culoare, investigații paraclinice și tratamente, consulturi de specialitate, în medie cam trei specialități pentru fiecare pacient”, a precizat medicul-șef UPU-SMURD Iași.

În acest context, Diana Cimpoeșu le transmite pacienților care reclamă faptul că au petrecut câteva ore în Unitatea de Primire a Urgențelor să țină cont de numărul și complexitatea procedurilor medicale efectuate în acest interval.

„Cine spune că a stat câteva ore în UPU să se gândească câte i s-au făcut în aceste ore? Cât se făcea altădată sau acum într-o săptămână de internare”, a mai spus Diana Cimpoeșu.

Medicul subliniază că personalul medical lucrează permanent pentru gestionarea numărului mare de cazuri și pentru acordarea îngrijirilor necesare pacienților.

„Nu stă nimeni, toți muncesc și încearcă să mulțumească sute de pacienți în câteva ore”, a transmis medicul.

Mesajul vine și cu o precizare privind rolul Unității de Primire a Urgențelor: „Repetăm însă: urgența este pentru urgențe”, a conchis Diana Cimpoeșu.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate