O procură banală pentru întreținerea unui mormânt, semnată în 1976, devine punctul de plecare al unei rețele de revendicări controversate care se întind pe decenii și traversează România. În centrul ei – Simona Missir, un nume asociat cu documente imposibil de verificat, declarații false și tentative repetate de a obține averi consistente – de la imobile din București și terenuri din Mamaia până la zeci de hectare în Copou. În ciuda unor nereguli evidente semnalate inclusiv de autorități, mecanismul a funcționat ani la rând. Investigația urmărește firul unei posibile imposturi sistematice, care ridică întrebări grave despre vulnerabilitățile sistemului juridic și complicitățile tăcute care o fac posibilă.
Un fir roșu leagă, de aproape jumătate de secol, o serie de documente suspecte, procuri îndoielnice și revendicări agresive, într-o tentativa sistematică de a pune mâna pe averi care nu le aparțin. În centrul acestei povești se află Simona Missir, un nume care apare obsesiv în dosare de moștenire, retrocedări și acțiuni în instanță – de la București și Constanța până la Iași.
Punctul zero – o procură banală, transformată în armă
Totul începe aparent banal, în 1976, la un notariat din Neuilly-sur-Seine. Venera Tereza Dinora Homoriceanu, văduva lui Ștefan Pretorian și descendentă a unei familii istorice, le acordă Simonei și lui Anton Missir o procură strict limitată – administrarea și întreținerea unui loc de veci din Cimitirul Bellu. Nimic despre averi. Nimic despre moșteniri sau despre drepturi patrimoniale.
Printr-o pocură datată 28 octombrie 1976, emisă la un cabinet notariat din Neuilly-sur-Seine, Franța, Venera Tereza Dinora Homoriceanu, văduva lui Ștefan Pretorian, și nepoată a generalului Christian Tell, născută la 3 octombrie 1890, în Ploiești, România, domiciliată în Neuilly-sur-Seine, Franța, de origine și naționalitate română, îi împuternicește pe Simona și Anton Missir să o reprezinte și să acționeze în numele său pentru administrarea și întreținerea locului de veci situat în Cimitirul Șerban Vodă (Bellu) din București, loc de veci în care este înmormântat soțul său, Ștefan Pretorian.
Potrivit procurii, cei doi mandatari au dreptul să ia toate măsurile necesare pentru conservarea și buna întreținere a mormântului în suprafață de 6 meri pătrați, să întocmească și să semneze orice acte necesare în acest scop. Totodată, Venera Homoriceanu dă un acord pentru înhumare, exprimăndu-și acordul expres ca Simona Missir, Anton Missir și copiii lor să fie înhumați în acest loc de veci.
Doar că, trei ani mai târziu, după moartea Venerei Homoriceanu, această procură devine pretextul unei construcții elaborate de falsuri și pretenții. Moștenitorii legitimi – copiii defunctei – nu găsesc nicăieri numele familiei Missir în documentele oficiale. Ar fi trebuit să fie sfârșitul poveștii. Dar, în realitate, era doar începutul.
Certificatul fantomă și moștenirea inventată
În 2002, după mai bine de două decenii, Simona Missir reapare, autoproclamându-se „legatar universal”. În baza unui certificat de moștenitor care nu poate fi verificat în arhivele franceze, aceasta începe ofensiva. Rrevendică un imobil din București, solicită despăgubiri pentru un teren din Mamaia și împuternicește intermediari să vândă bunuri „în numele ei”. Prima problemă care apare este documentul-cheie – certificatul de moștenitor emis în Franța – care nu există. Sau, cel puțin, nu poate fi găsit nicăieri. Problema este că nicăieri nu apare acel certificat emis n Franța în aprilie 1980, și menționat în certificatul de moștenitor suplimentar nr. 86 din septembrie 2002, întocmit de notarul bucureștean Florica Constantinescu.
Culmea tupeului, într-un alt act notarial întocmit la notarul public Ghiță Rozalinda, Simona Missir solicită deschiderea procedurii succesorale pentru defunctul Pretorian Venera Iosif Honorariu (n.r. un alt treilea nume de familie schimbat în actele Simonei Missir), decedată la data de 15.11.1979, cu ultimul domiciliu în Neuilly sur Seine – Franța, după ce, în prealabil s-a interesat dacă pentru defuncta Pretorian Venera s-a înregistrat vreo cerere cu același obiect la vreun notar public în circumscripția municipiului București.
“Moștenitorii prezumtivi ai acestuia sunt Missir Simona. Declar pe proprie răspundere, cunoscând consecințele penale privind declarațiile nesincere, conform art. 292 C.pen., că în afara moștenitorilor menționați la pct. 1 nu mai există alții”, este declarația în fals a Simonei Missir făcută în fața notarului
Falsurile descoperite de Ministerul Apărării
În iulie 2002, Missir Simona , face o adresă către Direcția Patrimoniu a Primăriei Constanța, prin care solicită clarificări privind situația juridică a imobilului situat în Stațiunea Mamaia, lot 40, Careul 40.
În fapt, imobilul, compus din construcție și teren, în suprafață de 542,40 mp, situat în stațiunea Mamaia, fost Aleea Veneția nr. 3, careu 40, lot 40, aparținea Ministerului Apărării, către care, cu același tupeu, Simona Missir se îndreaptă cu o adresă prin care solicită restituirea în natură a imobilului. În urma analizei documentelor depuse, autoritățile române identifică rapid nereguli flagrante, de la notificări depuse în afara termenului legal, semnături neconforme, lipsa împuternicirilor și un testament suspect, cu fragmente scrise de mâini diferite. Ministerul Apărării respinge cererile, invocând explicit caracterul nelegal și inconsistenta documentației. Și totuși, nimeni nu sesizează organele penale pentru fals.
“Analizând actele depuse la dosarul intern nr. 89 aferent notificării, prin care se constată notificarea a fost semnată de o persoană fără împuternicire expresă. Notificarea doamnei Missir Simona este înregistrată la executorul judecătoresc la data de 12.02.2003, deci după expirarea termenului legal prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, modificat. Deși solicitanta pretinde că a depus o notificare pe numele Gertrude Helga, în termen, și că acest fapt s-a produs într-o eroare de redactare, acest lucru nu poate fi luat în considerare datorită următoarelor aspecte- eroarea ar fi fost dacă era vorba de 1-2 litere, eventual numele sau prenumele, dar ambele sunt diferite; prima notificare este făcută în calitate de nepoată a fostului proprietar, iar cea de-a doua notificare în calitate de legatar cu titlu particular și deci nu este vorba numai de o eroare de nume; persoana care semnează notificările nu a depus împuternicire, contract de asistență juridică sau orice act din care să rezulte că a fost mandatat pentru reprezentarea intereselor; deși pe ștampila de pe ambele notificări rezultă că este vorba de doamna avocat Mirăuță Anca, semnătura nu este identică…. Toate aceste aspecte trebuie analizate și prin prisma faptului că certificatul de moștenitor suplimentar nr. 86 din 18.09.2002, depus la dosar, este anulabil, deoarece este evident că în testamentul olograf, în baza căruia s-a emis certificatul, ultima frază nu este scrisă de aceeași persoană care a scris testamentul, acest lucru nefiind însă obiectul analizei pe calea administrativă a Legii nr. 10/2001”, se arată în respingerea adresei, semnată de ministrul Apărării, Ioan Mircea Pașcu, în septembrie 2004.
Escaladarea mânăriilor, de la Constanța pe Copou
După eșecurile din sudul țării, schema se mută la Iași. Aici, miza este mult mai mare-zeci și sute de hectare din fosta moșie a boierului Alexandru Bădărău, fost primar și prefect.
În urmă cu mai bine de 3 decenii, Simona Missir și Doina Ghelț (fiica nelegitimă și mătușă) după Mircea Bădărău, unul dintre cei trei fii ai boierului Alexandru Bădărău, au început lupta în instanțe pentru dobândirea averilor din dealul Copoului.
Simona Missir revendică legături de sânge și drepturi succesorale, sprijinită de personaje controversate din zona imobiliară, cum ar fi speculantul imobiliar Lucian Ailenei. Procesele se înmulțesc, iar revendicările vizează terenuri extrem de valoroase din Copou, Bucium și împrejurimi. Doar că nici aici lucrurile nu sunt clare.
Istoria familiei Bădărău este complicată, dar bine documentată. Averea a fost împărțită prin hotărâre judecătorească încă din 1931, există testamente ulterioare care redirecționează bunurile către alte persoane, iar unele proprietăți au fost pierdute înainte de naționalizare. Cu toate acestea, Missir și apropiații săi reușesc să obțină titluri de proprietate, hotărâri judecătorești și retrocedări parțiale. Adesea în baza unor documente contestabile sau greu de verificat.
Alți pretendenți și acuzații directe de impostură
În scenă intră și alți revendicatori, precum Dumitru Contoloru, care contestă deschis legitimitatea Simonei Missir și a familiei sale. Acesta invocă alte testamente și alte linii succesorale, susținând că Missir „se agață” artificial de o moștenire deja stabilită.
Începând cu anul 1991, Simona Missir, fiica nelegitimă a lui Mircea Bădărău, ulterior adoptată de acesta, a inițiat demersuri pentru retrocedare. Obținând mai multe certificate de moștenitor și bazându-se pe un act de donație provenit de la Teodor, Missir, împreună cu copiii săi, Alexandru Geanău și Adriana Ghelt, au intrat în posesia unor suprafețe de teren din Iași, provenite de la cei trei frați.
Astfel, de pe urma lui Mircea, Simona Missir a primit 41 de hectare, iar fiica sa a obținut prin instanță o hotărâre executorie pentru punerea în posesie cu încă 9 hectare în zona Bucium și în apropiere de Green Park. Din partea lui Dan, Alexandru Geanău a dobândit un titlu de proprietate pentru 50 de hectare. De asemenea, în baza unui act de donație datat 1955, Simona Missir a primit de la Teodor alte 50 de hectare în Vișani, comuna Bârnova.
Conflictul devine astfel nu doar juridic, ci și unul între grupuri rivale, fiecare încercând să valorifice haosul legislativ și lipsa de reacție a autorităților.
Detaliul care schimbă totul
Poate cel mai tulburător element este originea relației dintre Missir și familia Pretorian-Homoriceanu: aceasta ar fi fost, potrivit datelor genealogice, o simplă angajată în casa din Franța.
Potrivit arborelui geneaologic, omul politic și generalul Christian Tell, unul dintre revoluționarii marcanți de la 1848, care a dat semnalul Revoluției prin Proclamația de la Islaz, a fost căsătorit cu Tarsița Ștefănescu (8 octombrie 1819 – 22 septembrie 1902), cu care a avut mai mulți copii, dintre care la 1884 (n.r. la moartea lui Christian Tell) mai trăiau Alexandru, Alexandrina, Paulina, Ecaterina și Felicia (1855-1935), măritată cu militarul Nicolae Homoriceanu (1842-1904), ultimii doi fiind părinții Venerei Tereza Dinora Homoriceanu, căsătorită cu Ștefan Pretorian, inginer și director al Căilor Ferate Române până în anul 1927. Fiind de viță nobilă și pentru că așa impuneau vremurile, cei doi au avută ca slujnică în casa de la Neuilly-sur-Seine, pe nimeni alta decât pe Simona (Bădărău) Missir, cea care după moartea Venerei a pus gând rău întregii averi.
De la această poziție marginală la statutul autoproclamat de moștenitor universal este un salt care ridică întrebări serioase despre mecanismele prin care astfel de revendicări ajung să fie validate, fie și temporar.
