(după mode vechi și apucături noi)
În dulcele târg al Ieșilor, bibici preacinstiți, unde cetățeanul plătește și robinetul filozofează dacă să curgă ori ba, domnește peste toate Imperiul Apei de Aur, condus cu mână umedă de nebiruitul, inevitabilul și aproape acvaticul Doreluș Vitalul. Ei, stimabile, nu-i apă ceea ce curge prin țevi! Nu! E nectar administrativ, licoare strategică, șampanie municipală cu aromă de clor și factură de bijutier. La o adică, dacă deschizi robinetul și-ți vine o lacrimă, să știi că nu e de la presiune — e de la tarif!
Și iaca, într-o zi, se ridică un cetățean cu nume de opoziție și curaj de apometru: jupân Hușanu. Intră omul în tribonal la muncipal și strigă cât îl țin bojocii democratici:
— Cum, monșer, două găleți de apă să coste cât un parfum franțuzesc?! Atunci, dinspre palatul hidraulic al Imperiului, sar sfetnicii juridici cu dosare groase și vorbe subțiri:
— Nu se poate intra pe fond!
— Ba procedura!
— Ba excepția!
— Ba alineatul!
Curat constituțional, coane Fănică!
Iar Doreluș Vitalul, privind peste rezervoarele împărătești, oftează administrativ:
— Poporul nu înțelege sacrificiul… Energia costă, conducta plânge, iar Fondul de Întreținere, Înlocuire și Dezvoltare cere jertfe! Și poporul jertfește, nene! Jertfește lunar. Cu fiecare factură, ieșeanul nu mai face duș — face investiție strategică regională.
Se zice prin târg, onorabile, că Imperiul a făcut profit de zeci de milioane. Dar ce e profitul, bibicule? O simplă băltoacă contabilă în oceanul responsabilității publice!
Pe ulițe, cetățenii umblă cu sticle de apă ca boierii de altădată cu bastonul. Iar când vine factura, o citesc în liniște, își fac cruce și caută pe internet dacă rinichiul se vinde legal.
Acum tot târgul așteaptă hotărârea Trebonalului, dată de preaonorabilii juzi muncipali șl giudețeni, stimaților. Va curge dreptatea? Sau numai apa… și aia cu porția?
Vom trăi și vom plăti, stimabile!






















































