Noua lege a pensiilor își bate joc de pensionarii care au muncit zeci de ani. Seniorii care au depus dosarele de pensie în ultimele luni nu au primit banii și sunt amăgiți la ghișee

0
9875

Noua lege a pensiilor își bate joc de pensionarii care au muncit zeci de ani și care au contribuit la sistemul public de pensii. Seniorii care au depus dosarele de pensie în ultimele luni, mai exact de când a intrat în vigoare Legea 360/2023 nu au primit banii și nici nu au speranța că îi vor primi prea curând.

Sistemul informatic nu este nici acum funcțional pentru a opera datele persoanelor care au depus dosarul la Casa de Pensii din luna august și până în prezent. Din datele oficiale, doar la nivelul județului Iași sunt 1.500 de dosare noi.

Un proaspăt pensionar a povestit cu lux de amănunte faptul că noua lege i-a adus numai probleme și că nu are speranța că va primi banii pentru care a muncit o viață întreagă.

„Am depus dosarul în vară și lucrurile merg foarte greu. Mi s-a spus că se poate să primesc banii doar prin caserie deși le-am spus angajaților de la casa de pensii că am și card.

Mi-au zis că sistemul nu este funcțional. Pe noi nu ne interesează. Au spus că legea nouă ne va da drepturile. Care drepturi când ei nu au bani nici pentru plata pensiilor pentru care noi am muncit ani de zile”, a spus pensionarul.

Noua lege a pensiilor își bate joc de pensionarii care au muncit zeci de ani. Seniorii care au depus dosarele de pensie în ultimele luni nu au primit banii și sunt amăgiți la ghișee

Zi de zi, pensionarii merg la ghișee cu speranță că poate, poate primesc banii.Zilele trecute,mai exact in zilele de luni si marti un reporter 7 est s-a deplasat la sediul Casei Judetene de Pensii Iasi.Un haos de nedescris. Un domn impreuna cu sotia ies dezamagiti si ne declara ca li s-a transmis de la ghiseu ca azi(luni) nu sunt bani de pensii si sa vina a doua zi( marti). Recent iesiti la pensie C.G si M.G s-au prezentat cu noaptea in cap pentru dreptul lor castigat dupa o munca de o viata si ne-au declarat:

„Eu am avut noroc că am fost al cincilea și mi-au dat banii dar au fost persoane în urma mea care au plecat cu buzunarul gol. A iesit un scandal de nedescris, tipete, reprosuri, oameni disperati. Nu mi se pare normal”, a mai  spus pensionarul.

Reprezentanții instituției spun că nu pot aplica noua lege fără a folosi programul care are formula de calcul.

„Eu am depus cerere de pensionare pentru limită de vârstă în 2 septembrie și nu am primit de la Casa de Pensii niciun răspuns încă”, spune un pensionar. Probleme sunt și la pensionarii care vor să își schimbe tipul de pensie:

„Eu am fost la Casa de pensii pe 26 septembrie și am făcut cerere de trecere la pensie pentru limită de vârstă, acum având pensia anticipată parțial. Nici acum nu am primit răspuns!”, spune un alt pensionar. În aceeași notă un alt pensionar se întreabă: „Când vor veni deciziile de pensionare pentru cei care au depus dosarul în septembrie?”.

Dosare de pensie depus în august. Pensia NU vine

„Am depus dosarul de pensionare pe 29 august 2024, dar nu am primit înca decizia de pensionare, chiar dacă au trecut cele 45 de zile. Care ar putea fi motivul și cum pot afla?”, întreabă un vârstnic.

2 firme în contractul cu Casa de Pensii

„În prezent, toate casele teritoriale de pensii soluționează în flux continuu atât cererile prin care solicită verificarea deciziilor de recalculare a pensiilor emise în temeiul art.144 din Legea nr.360/2023, cât și cererile privind stabilirea/recalcularea/revizuirea drepturilor de pensie, anterior datei de 01.09.2024, conform prevederilor Legii nr.263/2010.

Din cauza volumului foarte mare de activități de la nivelul caselor teritoriale de pensii se pot înregistra unele întârzieri în soluționarea unor cereri, deși funcționarii sunt implicați total în acest proces amplu de soluționare a cererilor cu celeritate”, spune Casa de Pensii.

Oficialii acestei instituții indică, apoi, firmele care ar fi trebuit să se ocupe de acest sistem.

„În baza Acordului Cadru încheiat între Casa Națională de Pensii Publice și Asocierea Arobs Systems și Wing Leading Edge, Casa Națională de Pensii Publice a încheiat Contractul subsecvent, având ca obiect prestarea de “ Servicii de asistenţă tehnică, mentenanţă corectivă și evolutivă pentru sistemul informatic integrat al Casei Naționale de Pensii Publice”, respectiv: „3.3. Implementarea altor modificări legislative sau cerințe specifice de modificare –

Implementarea prevederilor Legii nr.360/29.11.2023 privind sistemul public de pensii-ETAPA I.”

Casa de Pensii recunoaște că mai sunt lucruri de făcut până când acest sistem să devină complet funcțional.

„Contractul a prevăzut mai multe etape de realizare a soluțiilor informatice, în conformitate cu stadiul de aplicare a Legii nr.360/2023, ultima etapă fiind în octombrie 2024.

În prezent, se efectuează activitățile specifice de implementare a tuturor funcționalităților aplicațiilor informatice.

Totodată, precizăm că în procesul complex de implementare a noului cadru legislativ, care presupune atât inscrierile noi la pensii, cât și recalculările prevăzute de Legea nr.360/2023,  softul necesar este asigurat de același consorțiu (cel indicat mai sus n.red.)”, arată Casa de Pensii pentru Newsweek România.

Ce conține contractul dintre cele 2 firme cu Casa de Pensii?

Contractul la care face referire Casa de Pensii se numește „Servicii de asistenţă tehnică, mentenanţă corectivă și evolutivă pentru sistemul informatic integrat al Casei Naționale de Pensii Publice”.

Firmele mai sus menționate urmau să asigure „Platforma de Management al Calității Aplicațiilor si Testare Functionala Automata, Mentenanța corectivă suport și administrare și Mentenanță evolutivă”. Data transmiterii în SEAP a contractului este 28 septembrie 2023, iar valoarea contractului este de 12.625.000 de lei.

Oferta declarată câștigătoare a fost desemnată pe baza raportului „Cel mai bun raport calitate – preț”

Contractul este AICI și este în valoare de 12.625.000 lei. Contractul a fost semnat cu o asociere de 2 firme: Wing Leading Edge și Arobs Systems, conform Newsweek.

Amândouă companii au mai făcut afaceri cu statul român.

Firmă cu 3 angajați și 2 ani de activitate lucrează pentru Casa de Pensii

Grupul de firme Arobs deținut de omul de afaceri Voicu Oprean a câștigat contracte cu statul în valoare totală de 50.000.000 lei din care cel mai mare este cel cu Casa de Pensii, la care ne referim acum.

Arobs System SRL are o evoluție ciudată. E înființată de numai 3 ani. În 2022 a avut cifră de afaceri de 1.100.000 de lei. Un an mai târziu, în anul 2022 cifra de afaceri a explodat la nu mai puțin de 33.000.000 lei. Este o creștere neverosimilă cu numai 3, respectiv 5 angajați.

Ce spun cele 2 firme despre întârzierile de la Casa de Pensii: NU există

Companiile mai sus menționate au oferit un răspuns comun pentru Newsweek România susținând că nu există întârizeri decât, poate, în câteva cazuri Contrazicând, astfel, atât Casa de Pensii, dar și declarațiile pensionarilor.

„Casa Națională de Pensii nu are în implementare un sistem informatic integrat. Implementarea unui astfel de sistem este parte a unor proiecte viitoare, finanțate din fonduri europene. Considerăm că formularea privind întârzieri în implementare este eronată”, spune reprezentații celor 2 companii.

Această declarație vine în contextul în care cele 2 companii au încheiat un contract de peste 12.600.000 lei care se numește: Servicii de asistenţă tehnică, mentenanţă corectivă și evolutivă pentru sistemul informatic integrat al Casei Naționale de Pensii Publice”

Cele două companii arată cu degetul spre Casa de Pensii care ar fi vinovată exclusiv de întârzierile privind emiterea noilor dosare de pensie și a unor decizii de reclaculare.

„Furnizarea serviciilor de Casa de Pensii este dependentă atât de existența software-ului, cât și de capacitatea CNPP de a face față volumului de muncă necesar. La 1 septembrie 2024, au fost emise peste 4,4 milioane de decizii de recalculare, iar majoritatea celor rămase au fost finalizate. Mai sunt în curs de soluționare câteva cazuri complexe care necesită analize suplimentare”, spun reprezentanții celor 2 firme într-un răspuns comun pentru Newsweek România.

CONCLUZIE Casa Națională de Pensii încearcă să minimizeze faptul că un număr mare de pensionari NU își primesc deloc pensia sau o primesc, dar fără creșterile de la recalculare. Șeful Casei de Pensii a promis că va rezolva situația până la 1 noiembrie, dar acest lucru este imposibil spun sursele Newsweek.

Mai mult, în fiecare lună se adună noi dosare de pensii. Până la 1 martie 2025, Casa de Pensii va avea de recalculat alte sute de mii de dosare pentru Mica Recalculare. NU este prima oară când un sistem informatic NU funcționează în România. Iar asta dă peste cap viețile oamenilor.

Dialogul complet avut de Newsweek cu reprezentanții Wing Leading Edge și Arobs Systems

Care este motivul pentru care, din punctul dvs de vedere, sistemul informatic integrat al Casei Naționale de Pensii Publice NU functioneaza?

Sistemul informatic al Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) funcționează, altfel plata pensiilor nu ar fi posibilă. Sistemul CNPP este unul dintre cele mai complexe sisteme naționale, fiind format din sute de mașini virtuale cu soluții diverse. Implementarea inițială a acestui sistem a avut loc în 2012, iar noi asigurăm mentenanța acestui sistem începând cu sfârșitul anului 2023, perioadă în care serviciile noastre au respectat cerințele contractuale.

Din ce cauza exista intarzieri in implementarea sistemului informatic integrat al Casei Naționale de Pensii Publice? 

CNPP nu are în implementare un sistem informatic integrat. Implementarea unui astfel de sistem este parte a unor proiecte viitoare, finanțate din fonduri europene.

Considerăm că formularea privind întârzieri în implementare este eronată. În cadrul mentenanței evolutive, am dezvoltat și continuăm să dezvoltăm funcționalități noi pentru adaptarea sistemului existent la modificările legislative, așa cum a fost cazul noii legi a pensiilor, ocazie cu care au fost implementate numeroase funcționalități, iar altele se află în diverse stadii de dezvoltare, testare, intrare în producție.

Stadiul fiecărei funcționalități este dependent de anumite etape sau funcționalități anterioare și de aceea ele nu pot fi dezvoltate, testate sau trecute în producție decât într-o anumită succesiune. Această situație ține atât de logica proceselor casei de pensii, cât și de arhitectura software-ului existent în casa de pensii, software care a fost preluat de partenerii acestui proiect pentru mentenanța și dezvoltare (el fiind dezvoltat în această arhitectură de alte firme în trecut).

Furnizarea serviciilor de CNPP este dependentă atât de existența software-ului, cât și de capacitatea CNPP de a face față volumului de muncă necesar. La 1 septembrie 2024, au fost emise peste 4,4 milioane de decizii de recalculare, iar majoritatea celor rămase au fost finalizate. Mai sunt în curs de soluționare câteva cazuri complexe care necesită analize suplimentare.

Considerati ca firma dvs are vreun aport la aceasta intarziere?

Eforturile noastre și ale CNPP sunt semnificative, și datorită acestora sistemul funcționează, iar eventualele întârzieri la anumite elemente sunt sub control. Din punct de vedere al volumului de muncă, noi avem capacitatea de a aloca resursele necesare, însă logica sistemului impune un ritm precis de dezvoltare. Atât persoanele cheie de la noi (analiști, dezvoltatori, etc.) cât și din CNPP fac eforturi deosebite pentru scurtarea cât mai mult a etapelor necesare. Am putea considera spre comparație darea în producție a sistemului preluat de noi, când au existat întârzieri pe eșantioane mai mari de până la 11 luni.

Din punct de vedere informatic, acum se pot emite deciziile de recalculare rămase pe măsură ce sunt introduse datele necesare, pot fi introduse datele pentru dosarele noi și, din luna noiembrie, va începe calculul pensiilor noi. Este important de avut în vedere efortul făcut de toți angajații Casei de Pensii pentru a pune la punct metodologiile după care au fost dezvoltate noile module, testele intensive pe care le-au făcut asupra acestora în paralel cu activitatea zilnică și cea legată de corecturile necesare la recalcularea pensiilor. Introducerea datelor pentru noua lege a pensiilor a fost efectuată pe parcursul mai multor ani de peste 1.000 de angajați (angajați special în acest scop).

Deși au fost numeroase criterii și metode de verificare, orice greșeală de introducere a acestor date la nivelul celor 4,6 milioane de pensionari a fost regăsită acum la recalcularea pensiilor, generând un alt efort de corectare și reemitere a deciziilor.

Ca să putem fi în situația ca pe 01.09.2024 să fie emise peste 4,4 milioane din deciziile de recalculare, eforturile noastre și ale CNPP au fost uriașe. Noi am beneficiat de suportul angajaților implicați care au folosit atât timpul de serviciu, cât și din timpul lor personal pentru a susține ritmul implementărilor. Cu toții au înțeles importanța activităților în care au fost implicați.

Pentru CNPP, trecerea la noua lege a mărit activitatea de câteva ori. Pe lângă activitatea curentă, persoanele cheie din CNPP au trebuit să participe și la alcătuirea metodologiilor de aplicare a noii legi, cu rezolvarea tuturor spețelor apărute, la testarea noului sistem și la transferul cunoștințelor către ceilalți angajați.

Pentru toți angajații CNPP, au fost activități suplimentare legate de verificare a deciziilor de recalculare, corectarea erorilor în datele introduse în ultimii ani de cei 1.000 de angajați, răspunsuri la clarificări/contestări ale deciziilor de recalculare, completarea datelor pentru pensionarii care au venit cu informații suplimentare conform noii legi, introducerea datelor pentru pensiile noi în paralel cu pregătirea pentru înțelegerea funcționării noilor module informatice și aplicarea cunoștințelor pe cele mai diverse spețe.

Nu ar trebui uitat și faptul că, în același timp, a fost modificat pragul de impozitare pentru pensii, iar la sfârșitul anului va trebui finalizat și procesul de indexare a pensiilor.
Deși legea a fost publicată în 04.12.2023, definirea exactă a metodologiei de aplicare la nivelul CNPP a putut începe abia după publicarea normelor de aplicare, respectiv sfârșitul lunii februarie 2024. Contractul nostru subsecvent a fost emis la sfârșitul lunii martie 2024..

Cine trebuia să se îngrijească de softul Casei de Pensii?

Wing Leading Edge e deținută de omul de afaceri Cristian Gâlmeanu și a câștigat contracte cu statul în valoare de 35.000.000 de lei din care cel mai mare este cel încheiat cu Casa de pensii în 2023, alături de Arobs Systems.

Anterior, în 2020, Wing Leading Edge încheiase un alt contract tot cu Casa de Pensii în valoare de 6.700.000 lei pentru mentenanța sistemului informatic al Casei de Pensii și o serie de alte contracte subsecvente cu aceeași instituție în valoare de 4.200.000 lei pentru același sistem informatic.

Un alt mare contract cu statul este cel încheiat cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru 11.000.000 lei, necesar pentru servicii de mentenanță a sistemelor informatice și încheiat în 2023.

Firma a încheiat cu 1.000.000 euro profit anii 2023 și 2022. A avut 1.800.000 euro profit în 2021. Are și datorii de 7.000.000 de lei

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments