Ateneul preia clădirea Băii Turcești

0
105

Ateneul Național din Iași va prelua în administrare Centrul Internațional de Artă Contemporană, respectiv clădirea din spatele Mitropoliei cunoscută drept „Baia Turcească”. Transferul vine după ce Primăria a finalizat lucrările de restaurare a monumentului istoric.

Ateneul a mai preluat de la municipalitate, în trecut, și alte obiective: fostele cinematografe, monumente istorice sau locuințe sociale din centrul orașului. În cazul unor obiective au fost făcute lucrări de renovare, dar, în situația altora, proiectele de reabilitare sunt întârziate.

Clădirea Băii Turcești, reabilitată cu fonduri UE, are o amprentă la sol de 900 mp, cu un regim de înălțime demisol, parter și un etaj. Suprafața utilă este de aproape 2.000 mp. Imobilul va fi preluat în administrare în condițiile în care dispune și de un teren cu o suprafață de 2.400 mp.

Odată ce va prelua clădirea, Ateneul are în plan să organizeze diverse activități culturale și artistice. „Obiectivul final al proiectului european este de reanimare și reintroducere a imobilului în atenția publicului prin organizarea unor evenimente de artă contemporană într-un spațiu neconvențional”, se precizează într-un proiect de hotărâre de Consiliul Local care va oficializa preluarea clădirii de către Ateneu, conform apix.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments