Grindina a făcut prăpăd în județul Iași. Oamenii din Hârlău au strâns grindina cu lopata, iar drumurile arătau ca iarna

0
273

Noaptea de Înviere a venit cu ploi torenţiale, grindină şi inundaţii pentru oamenii din mai multe localităţi din nord-estul ţării. Până la ora 12 e cod portocaliu de inundaţii pe râul Miletin, care trece prin Botoşani şi Iaşi. De altfel, vremea extremă începuse de ieri în mai multe zone din ţară. Furtuni violente, cu grindină de mari dimensiuni şi fulgere, au înspăimântat zeci de mii de localnici din judeţele Sălaj, Iași, Cluj şi Neamţ. Şoferii şi-au acoperit maşinile cu pături, ca să nu fie distruse de gheaţă, dar în livezi, fermierii nu au mai avut ce salva.

O ploaie torenţială a adus grindină şi inundaţii în judeţul Botoşani în timpul nopţii. Comuna Prăjeni, care fusese blocată de codul roşu de ninsori în urmă cu câteva săptămâni, acum a fost măturată de viituri. Şoseaua a fost complet acoperită cu aluviuni, iar mâzga s-a scurs în curţile oamenilor. În mai multe localităţi din judeţ, au fost anunţaţi prin Ro-Alert să se pună la adăpost din calea inundaţiilor.

Mesaj Ro-Alert de vreme extremă a fost şi în judeţul Iaşi. În oraşul Hârlău, oamenii au strâns grindina cu lopata, iar drumurile arătau ca iarna. Un covor alb de gheaţă a acoperit iarba în doar câteva minute la Zalău. Furtuna a început brusc. Norii negri au acoperit dintr-o dată cerul. 10 minute a durat ploaia cu gheaţă care a acoperit aproape tot oraşul Zalău.

Grindina a făcut ravagii şi la Roznov, în apropiere de Piatra Neamţ. Copacii abia înfloriţi n-au rezistat sub ploaia cu gheaţă. Şi în Cluj, nori negri au anunţat potopul de grindină. Gheaţa mare cât oul de găină a curs din cer minute în şir. Ploaia de gheaţă a fost atât de deasă, încât şoferii surprinşi de furtună abia mai vedeau la câţiva metri în faţă.

De ieri, unităţile din Sistemul Naţional Antigrindină au început sezonul lansărilor de rachete care combat furtunile cu gheaţă. În toată ţara sunt 99 de puncte de lansare, care apără zone viticole şi cu livezi.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments