Scumpiri pe bandă rulantă din prima zi a anului 2023: prețul benzinei crește cu 36 de bani pe litru, TVA se majorează pentru serviciile din Horeca, intră în vigoare taxa pe bacșiș

0
112

Prima zi din anul 2023 vine cu o serie de scumpiri pentru români, care urmează să plătească mai mult pe plinul la pompă, pe ratele la credite, pe asigurările auto RCA și unele produse și servicii. Economedia a făcut o trecere în revistă a principalelor majorări de prețuri care intră în vigoare la 1 ianuarie 2023.

Scumpiri la carburanți

Prima zi din 2023 va aduce scumpiri puternice la benzină și motorină, după ce Ministerul Finanțelor a decis să anunțe accize mai mari decât cele adoptate de Parlament prin lege, dând vina pe o directivă europeană, și după ce Guvernul a decis că nu va mai continua măsura de compensare cu 50 de bani pe litru a prețului la pompă.

Dacă se aplică nivelul accizelor anunțate de Ministerul Finanțelor, iar compensarea de 50 de bani este eliminată, prețurile la pompă cresc de la 1 ianuarie 2023 cu 36 de bani pe litrul de benzină și cu 38 de bani pe litrul de motorină.

Rate la credite mai mari

Românii care au credite cu dobânzi variabile legate de indicele IRCC vor vedea o nouă scumpire a ratei lunare la bancă, de la 1 ianuarie 2023, deoarece indicele creşte de la 4,06% la 5,71%.

IRCC a luat locul mai cunoscutului ROBOR și este dobânda care se aplică la creditele luate de debitori începând din mai 2019, dar și la creditele mai vechi de această dată, dar refinanțate după mai 2019. IRCC reprezintă media la care se fac tranzacțiile interbancare pe toate scadențele. El este o „oglindă” a ROBOR, dar este calculat cu un decalaj întârziat de trei luni.

Să presupunem un credit luat de la bancă de 200.000 lei, pe 25 de ani, fără comisioane, și cu o marjă a băncii de 2% peste IRCC (împrumuturile Nouă Casă) și același împrumut de data aceasta cu o marjă de 3,5% (credit imobiliar clasic).

Pe vechea valoare a IRCC, de 4,06%, rata lunară ar fi fost de 1.296 lei la primul credit și 1.486 lei la cel de al doilea.

În cazul majorării IRCC de la începutul anului viitor, rata la primul împrumut ar urcă la 1.505 lei iar la cel de al doilea la 1.707 lei.

Să considerăm un credit ipotecar cu dobândă variabilă, pe 20 de ani, o sumă acordată de bancă de 300.000 lei și o marjă de 3%, fără comisioane.

Rata lunară în cazul în care dobânda este de 7,06% (marja plus valoarea actuală a IRCC, de 4,06%) va fi de 2.336 lei, prima rată lunară fiind compusă din dobândă de 1.765 lei și rambursarea principalului de 571 lei.

În cazul în care, în loc să luăm acest împrumut în ultimele zile ale lui 2022, îl vom contracta din ianuarie 2023, noua dobândă va fi de 8,71% (IRCC 5,71% plus marja), iar rata lunară va urca la 2.643 lei (dobânda de 2.177 lei și rambursare principal de 466 lei).

Dacă împrumutul ar avea o valoare mai mare, de 400.000 lei, iar scadența ar urca la rândul său la 30 de ani, rata lunară ar fi de 2.677 lei pe actuala valoare a IRCC și ar urca la 3.135 lei cu IRCC de 5,71%.

Crește asigurarea auto RCA

Unii români plătesc asigurări auto RCA și cu 40% mai scumpe comparativ cu finalul anului trecut, dacă își încheie acum o poliță, relevă datele analizate de Economedia. Scumpirile vin după ce în acest an a fost declarat oficial falimentul City Insurance, cel mai mare asigurător auto de pe piață, care ținea prețurile jos. Ceilalți asigurători au crescut imediat prețurile, anticipând preluarea clienților City Insurance care urmau să își schimbe asigurătorul.

În plus, autoritățile au majorat și contribuțiile virate de firmele de asigurare la fondul de garantare a asiguraților, care se ocupă de despăgubirea păgubiților City Insurance. O nouă creștere a contribuțiilor urmează și în 2023, așa că șoferii trebuie să se aștepte la noi scumpiri de RCA.

În 2022, contribuția a crescut deja de la 1% la 2,5%, în martie, imediat după declararea falimentului City Insurance. Iar din ianuarie 2023, contribuția va crește din nou, de la 2,5% la 4%.

Crește TVA la mai multe produse și servicii

De la 1 ianuarie 2023 se majorează TVA pentru mai multe produse.

Astfel, pentru unele băuturi (ape minerale și ape gazeificate care conțin zahăr sau alți îndulcitori sau aromatizate, sau alte băuturi precum băuturile pe bază de soia), cota de TVA va crește de la 9% la 19% începând cu 1 ianuarie 2023.

În ceea ce privește serviciile de cazare, restaurant și catering, a fost majorată cota de TVA de la nivelul actual de 5% la 9% începând cu 1 ianuarie 2023.

Crește TVA pentru livrările de locuințe

Plafonul pentru livrarea locuințelor către populație pentru care se aplică TVA în cotă redusă de 5% va fi diminuat de la 700.000 lei la 600.000 lei (echivalentul a 120.000 euro) pentru o locuință de cel mult 120 metri pătrați, de la 1 ianuarie 2023.

Drept măsură tranzitorie, pentru livrările de locuințe către populație pentru care sunt încheiate până la 1 ianuarie 2023 antecontracte, se aplică TVA 5% potrivit regulilor actuale (e.g. în limita sumei de 700.000 lei).

Totodată, dacă înainte puteau fi achiziționate mai multe imobile cu cota redusă de TVA de 5% în limita a 450.000 lei (fără TVA), începând cu 1 ianuarie 2023, doar o singură locuință a cărei valoare nu depășește 600.000 lei va putea fi achiziționată în regim de TVA 5%, în mod individual sau în comun. Vor fi excluse de la numărătoare ante contractele încheiate anterior 1 ianuarie 2023. Similar cu mecanismul anual, se va organiza un nou Registru al achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA de 5%, începând cu 1 ianuarie 2023, în format electronic, pe baza informaţiilor furnizate de notarii publici.

O nouă taxă: bacșiș pe nota de plată

Bacșișul oferit de clienți la restaurant se va trece pe nota de plată și pe bonul fiscal și se va impozita, de la 1 ianuarie 2023.

Astfel, operatorii economici au obligaţia de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului oferit, între 0% şi 15% din valoarea consumaţiei.

Operatorii economici au obligaţia de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului oferit, între 0% şi 15% din valoarea consumaţiei. Nota de plată trebuie să conţină şi o altă rubrică, în care clientul să poată înscrie suma oferită drept bacşiş, în valoare absolută, dacă acesta optează pentru acest mod de stabilire a valorii bacşişului acordat.

Este interzis operatorilor economici să condiţioneze, sub orice formă, livrarea de bunuri sau prestarea de servicii de acordarea bacşişului.

Prin excepţie, pentru livrarea produselor la domiciliul clienţilor, operatorii economici nu au obligaţia de a evidenţia bacşişul pe bonul fiscal.

Bacşişul se evidenţiază distinct pe acelaşi bon fiscal cu bunurile livrate/serviciile prestate şi este introdus în baza de date a aparatelor de marcat electronice fiscale sub formă de articol, cu denumirea “bacşiş”.

Punctul de amendă rămâne plafonat

Punctul de amendă rămâne înghețat și în 2023 la nivelul de 145 lei, conform unei decizii a Guvernului. Reamintim că punctul de amendă este înghețat la acest nivel încă de la începutului anului 2017.

În lipsa acestei precizări legislative, punctul de amendă ar fi urcat din 2023, în contextul în care salariul minim, în funcție de care este stabilită și valoarea punctului de amendă, a fost majorat succesiv în ultimii ani și va fi majorat și de la 1 ianuarie 2023.

Legislația prevede că un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.

Majorarea impozitelor pe locuințe s-a amânat până în 2025

Impozitele pentru locuințe nu vor mai crește până în 2025, a decis Camera Deputaților. Deputații au hotărât să aplice de la 1 ianuarie 2025 noul mod de calcul, pe baza grilei notariale. În schimb, au renunțat la majorarea cu 50% a impozitelor, măsură care fusese introdusă în Senat, după o decizie a coaliției de guvernare.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments