În 2021, Ecaterina Emacu, 36 de ani, a fost operată de un hematom în Spitalul Bagdasar din București. Oamenii legii analizează dacă intervenția s-a făcut cu întârziere. Tânăra s-a stins în aprilie 2021, după ce a făcut și COVID, la internare fiind negativă.
Pe 13 martie 2021, tânăra însoțitoare de bord Ecaterina Emacu, 36 ani, s-a dus la culcare cu o durere de cap puternică. „Iubitul ei a spus că zburau jumătate de lună da, jumătate de lună nu, în pandemie. Și era cumva mai apatică. Ziceam că se răsfață”, povestește mama ei, Elena.
O descrie pe fiică drept o ființă plină de energie. Ecaterina era programată, a doua zi, pentru vaccin în alt oraș. Era perioada în care românii stăteau la cozi imense pentru a primi o primă doză.
Dimineață, Caterina, cum îi spune mama ei – s-a trezit cu o pareză. Avea gura strâmbă. Partenerul ei a sunat la 112, mașina a venit în 28 de minute și a dus-o la Spitalul Militar. Aici i s-a făcut un test COVID, negativ. Dar secția de neurologie era închisă. Fata a fost mutată la Floreasca. Și s-a descoperit cauza parezei.
Soluția Bagdasar „După cele două zile și-a revenit, în afară de piciorul stâng. Ne-am dus la Monza, la Sanador. Toți medicii cu care ne-am văzut au zis că trebuie operată”. Doar că „la privat ne-au zis că nu sunt pregătiți de operație în regim de urgență”.
A fost momentul în care părinții au întrebat, în stânga și-n dreapta, ce e de făcut. În același timp, i-au rugat pe medicii de la Floreasca să pună „pe hold” operația pentru a lua cea mai bună decizie. Fiica lor era conștientă, singurul lucru uitat fiind cum a ajuns în spital. Atunci, în poveste le-a apărut o recomandare care li s-a părut mană cerească. Profesorul doctor Mircea Gorgan de la Spitalul Bagdasar-Arseni. Acum, pe o alee din cimitirul bucureștean Dămăroaia, mama își reproșează ideea și crede că „Am confundat notorietatea cu valoarea”.
Vineri, la întâlnire, Elena Emacu povestește că Gorgan era foarte optimist. „Organismul lucrează, va spăla lichidul cefalo-rahidian acel hematom, va ajunge un bob de piper care nu-i va pune viața în pericol. O ținem sub tratament, în câteva zile o trimitem acasă”, povestește femeia că au fost vorbele profesorului. „De miercuri până vineri, Caterina a fost într-un fel de terapie intensivă. Au luat-o din acea terapie intensivă și au trecut-o, vineri după-amiază, pe salon. Cu o doamnă în vârstă, fără niciun fel de control”, continuă ea.
Două căderi 20 martie – sâmbătă. Fata spunea: „Îmi vuiește, mama, capul”. Continuă Elena: „Taică-su – cu doctorii, eu – pe secție. Medicul de gardă i-a luat dosarul. «Mamă, te doare în stânga, unde ai avut hematomul?». «Nu mamă, îmi vuiește tot capul»”.
La 3 după-amiază, fata primea un algocalmin. „Așa e în boala neurologică, te doare capul”, spune mama că i se transmisese la telefon. 21 martie – duminică. Starea ei de rău continua, durerile – la fel. Seara, i-a transmis mamei: „i-a căzut doamnei din salon placa din gură”. Cum adică? „Adică a căzut din pat și i-a căzut placa din gură”. Mama, supărată, le-a spus angajatelor că sunt oameni cu probleme neurologice de care nu are grijă nimeni. „Doamnă, suntem două pe secție, credeți că putem?”, i s-a răspuns. 22 martie – luni, Caterina a căzut și ea. În baie. Dimineața. A avut un moment în care și-a pierdut conștiența. A dat cu spatele și fundul de WC. S-a trezit jos. „Am încercat să mă ridic, am stat așa minute bune până am căpătat putere. A venit un tânăr, m-a ridicat”, îi povestește mamei.
„Doamna trebuie să stea liniștită, nemișcată, în câteva zile repetăm investigațiile”, spune Elena Emacu că i s-a replicat din partea spitalului. Ea se exprima foarte bine în general, avea un respect față de limbă. Atunci a început să vorbească neîngrijit, fără voia ei. Se simțeau problemele în vorbire. Elena Emacu, mama: Ultima convorbire 23 martie – marți „Vreaaaau să doooooorm”, a răspuns la telefonul mamei. Nu i-a zis decât „mi-e somn, mama”.
„Caterina, nu ești bine. Le-ai spus la vizită?”. Avea deja 9 zile de când s-a trezit cu hematom, 5 zile pe salonul în care mama acuză că n-a fost supravegheată. De la ora 14.45 nu a mai răspuns la telefon. Avea să fie ultima convorbire cu cineva drag.Seara, mama i-a mai scris „Te rog, ai grijă de tine!”. Discutasem și cu taică-su, să nu fim nici prea incisivi, că pe urmă o tratează urât pe fată. Era COVID-ul, perioada în care mureau 300-400 de oameni pe zi, nu puteai intra. Noi nu puteam, dar din spital se ieșea cu botoșeii ăia albi în noroi… Elena Emacu, mama: E una dintre zilele în care părinții spun că sunt discrepanțe între documentele spitalului, unde e doar „ușor somnolentă și cooperantă”. Mamei nu-i va mai răspunde la telefon. A doua zi, când apare „conștientă, cooperantă” în fișa de observație, Gorgan notează că e „sensibil mai apatică și mai somnolentă”. De-aici, totul o ia în jos. Furtuna Pe 24 martie, părinții aflau de la persoane din spital că fata e „foarte rău”, „nu își mai coordonează mâinile”.Pe rând, li s-a spus că va fi operată a doua zi. Apoi că a fost deja operată. „Domnul profesor se dăduse la fund. «Situația nu e bună, s-a degradat, va fi operată de o echipă bună. Eu sunt în afara programului, ar fi malpraxis dacă o operez». Apoi, «Operația a decurs bine, cauza era un vas frecvent în etiologie, veniți mâine la spital. Vom face pași mici, nu vă fac promisiuni»”, spune Elena Emacu. Fata era în comă, „o ținem ca să evităm furtunile neurologice”. Detaliile, tot mai puține. Asistentele îi spuneau Elenei: „Noi am învățat două cărți, doamna doctor – 15”. Elena Emacu se oprește și se uită de jur-împrejur. Singură în discuțiile cu asistentele și infirmierele, se simte singură și acum. „Viața în spital e într-un fel până la 14-15, când sunt medicii. Apoi, e ca aici, la cimitir. Liniște totală”.
„ATI-ul, așa ca aleea asta” Peste 4 zile, fata este tot instabilă, cu febră și traheostomie. Au considerat că trebuie să-i facă traheostomie ca să respire singură, să-i ajute respirația, să-i curețe plămânii. Eu mi-am dat seama ulterior că a început COVID-ul. Atunci habar n-aveam. Elena Emacu: 30 martie – „M-am dus seara. ATI-ul ăla știți cum e? Așa ca aleea asta. Cu niște boxe. Uși, deschise, stânga dreapta. Fata mea era singură, sub aparat. (se oprește) Știți ce frumoasă era? Era un om atât de frumos. Și la suflet. Și la tot”, spune mama. „Picioarele erau reci, reci, reci. Și am vrut să o masez la tălpi. Erau total reci picioarele”. S-a terminat timpul. Elena Emacu a întrebat dacă e OK să se țină aerul condiționat pe ea. „Dacă nu-l ținem, face febră”, îi spune o asistentă. Telefonul Veștile se împuținau. Pe 3 aprilie aproape că n-au venit. „A vorbit taică-su pe la 10 și ceva. Nu răspundeau la telefon. I-a zis taică-su că dacă nu mă sunați, vă sun toată noaptea”. La 12 fără un sfert au sunat că fata a murit la 11. „Și să ne ducem s-o luăm a doua zi. Am primit un mesaj de la doctoriță după deces. «Vă doresc să fiți tare și să treceți peste această pierdere». Dar eu nu îmi pierdusem telefonul, îmi pierdusem copilul”. „Stat defect” A doua zi, părinții au aflat că fata a avut și COVID. Trupul ei n-a putut fi dus la capelă.Pe rând, li s-a spus că va fi operată a doua zi. Apoi că a fost deja operată. „Domnul profesor se dăduse la fund. «Situația nu e bună, s-a degradat, va fi operată de o echipă bună. Eu sunt în afara programului, ar fi malpraxis dacă o operez». Apoi, «Operația a decurs bine, cauza era un vas frecvent în etiologie, veniți mâine la spital. Vom face pași mici, nu vă fac promisiuni»”, spune Elena Emacu. Fata era în comă, „o ținem ca să evităm furtunile neurologice”. Detaliile, tot mai puține. Asistentele îi spuneau Elenei: „Noi am învățat două cărți, doamna doctor – 15”. Elena Emacu se oprește și se uită de jur-împrejur. Singură în discuțiile cu asistentele și infirmierele, se simte singură și acum. „Viața în spital e într-un fel până la 14-15, când sunt medicii. Apoi, e ca aici, la cimitir. Liniște totală”.
„ATI-ul, așa ca aleea asta” Peste 4 zile, fata este tot instabilă, cu febră și traheostomie. Au considerat că trebuie să-i facă traheostomie ca să respire singură, să-i ajute respirația, să-i curețe plămânii. Eu mi-am dat seama ulterior că a început COVID-ul. Atunci habar n-aveam. Elena Emacu: 30 martie – „M-am dus seara. ATI-ul ăla știți cum e? Așa ca aleea asta. Cu niște boxe. Uși, deschise, stânga dreapta. Fata mea era singură, sub aparat. (se oprește) Știți ce frumoasă era? Era un om atât de frumos. Și la suflet. Și la tot”, spune mama.
„Picioarele erau reci, reci, reci. Și am vrut să o masez la tălpi. Erau total reci picioarele”. S-a terminat timpul. Elena Emacu a întrebat dacă e OK să se țină aerul condiționat pe ea. „Dacă nu-l ținem, face febră”, îi spune o asistentă. Telefonul Veștile se împuținau. Pe 3 aprilie aproape că n-au venit. „A vorbit taică-su pe la 10 și ceva. Nu răspundeau la telefon. I-a zis taică-su că dacă nu mă sunați, vă sun toată noaptea”. La 12 fără un sfert au sunat că fata a murit la 11. „Și să ne ducem s-o luăm a doua zi. Am primit un mesaj de la doctoriță după deces. «Vă doresc să fiți tare și să treceți peste această pierdere». Dar eu nu îmi pierdusem telefonul, îmi pierdusem copilul”. „Stat defect” A doua zi, părinții au aflat că fata a avut și COVID. Trupul ei n-a putut fi dus la capelă.
INML i-a anunțat pe părinți că trupul fetei poate fi preluat doar luni și dus direct la cimitir. „Luni, că marți. Marți, că miercuri. Miercuri a venit abia raportul de la INML”. Miercuri, la 1 fără un sfert, tatăl s-a dus să facă formalitățile.
„La 1 fără un sfert, în Bucureștiul care se blochează. Du-te la procuror, du-te la Starea Civilă să-ți dea certificat de deces, du-te la administrația cimitirelor. Noi, cu fata, aici. A venit desfigurat”. Pe 17 aprilie, la două săptămâni după deces, în fișa tinerei mai apare o radiografie pulmonară. Soarele bate în continuare tare în cimitirul Dămăroaia. „Trăim într-un stat defect, copii. Trăim într-o țară defectă”. La indigo Cazul Ecaterinei seamănă izbitor cu cel al Georgianei Maxim. Internată în același spital pe 5 decembrie 2016 cu asigurarea că „vei face tumbe de Revelion”. Diagnosticul, hernie cervicală. Și Georgiana avea tot 36 de ani.
Nu și-a mai revenit niciodată. A murit pe 26 ianuarie, după ce a luat două infecții nosocomiale, Clostridium difficile și stafilococul auriu. Din echipa de medici care au îngrijit-o pe Georgiana Maxim au făcut parte aceiași medici, dr. Gorgan și dr. Bucur. Zero infecții nosocomiale raportase Spitalul Bagdasar-Arseni la cei 23 de răniți din Colectiv care ajunseseră aici.
Ce răspunde spitalul Contactat de Libertatea, Spitalul Bagdasar-Arseni a menționat că, prin decizia sa, Colegiul Medicilor a infirmat vreo culpă a medicilor. „Faptele și împrejurările arătate (…) nu au constituit abatere de la buna practică medicală” și „A fost respectat protocolul INSP cu privire la infecția SARS-CoV și nu se poate vorbi de neglijență în acest caz”, spune spitalul, care menționează că unitatea medicală nu a fost sancționată și nici n-a primit recomandări după un control al DSP București din 8-9 septembrie 2021. Sub semnătura managerului Andi Nodiț, acesta menționează că, deși are „obligația de a păstra confidențiale toate datele pacienților chiar și după decesul acestuia”, radiografia pulmonară din 3 aprilie, ziua morții, a fost făcută. Nu menționează nimic despre cea din 17 aprilie. Cu toate că înțelegem, cu respect și compasiune, durerea persoanelor care pierd pe cineva apropiat și drag, nu putem înțelege nevoia de a identifica vinovați în rândul personalului medical al SCUBA, atunci când verificări ale organismelor abilitate indică ferm că acestea nu există, mai ales dacă această nevoie este susținută de afirmații false.
