Raport îngrijorător: ”NATO nu e pregătită pentru un război de amploare”. Țările pe care Rusia le va ocupa în câteva zile

0
214

În doar câteva zile, mai multe țări din Europa ar putea fi ocupate, fără prea mari eforturi, de Rusia. În timp ce atenția liderilor lumii s-a concentrat în alte regiuni, Putin și-a consolidat forțele. Cel mai recent raport dat publicității arată o realitate îngrijorătoare: NATO nu e pregătită pentru un război de amploare.

Țările pe care Rusia le va ocupa în câteva zile

Un raport alcătuit de Agenția de studii suedeze (SRA) și publicat recent scoate la lumină o realitate îngrijorătoare cu privire la siguranța statelor din Europa. Potrivit specialiștilor suedezi, țările membre NATO nu sunt pregătite pentru a răspunde sau a face față în cazul izbucnirii unui război de amploare. Concluzia a venit după ce au fost analizate și comparate puterea militară a Alianței Nord-Atlantice și a partenerilor acesteia și cea a Rusiei lui Vladimir Putin, potrivit euractiv.com.

Potrivit raportului, Rusia ar putea prelua controlul țărilor baltice – Lituania, Letonia și Estonia – în doar câteva zile, înainte ca NATO să își poată pregăti și activa reacția. Principalul avantaj al rușilor este acela că forțele NATO sunt prea dispersate, au capacități militare variate, iar pregătirea lor, în acțiuni de amploare, coordonate, este insuficientă. Același raport precizează că un asemea atac țintit asupra membrilor NATO, partenerilor sau statelor ce aparțin Uniunii Europene este considerat puțin probabil. Situația s-ar putea schimba, însă, în cazul unei amenințări din partea Vestului sau a unei oportunități de a exploata vreo slăbiciune a Occidentului.

Cât despre Suedia și Finlanda, state ce nu aparțin Alianței Nord-Atlantice, rușii ar putea împiedica o eventuală aderare a acestora la NATO sau participarea lor la operațiuni aliate prin amenințări cu acțiuni militare sau cu folosirea armelor nucleare, se mai spune în raportul Agenției de studii suedeze (SRA).

„Să nu se joace cu focul”

Concluziile raportului vin în contextul unor tensiuni din ce în ce mai mari între Rusia și Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană. Kremlinul a calificat drept „absolut inacceptabile” sancțiunile impuse la începutul lunii martie de UE și SUA unor oficiali ruși de rang înalt cu privire la presupusa otrăvire și încarcerarea lui Aleksei Navalnîi. Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Kremlinului, a declarat că aceste sancțiuni „dăunează relațiilor deja deplorabile” ale Rusiei cu Occidentul și că acuzațiile potrivit cărora serviciul rus de securitate FSB se află la originea otrăvirii opozantului lui Vladimir Putin, precizând că Rusia va fi nevoită să riposteze pentru a-și apăra interesele.

„Bineînţeles, este imposibil să nu aplicăm principiul reciprocităţii. Noi considerăm aceste decizii drept absurde, nejustificate şi, mai ales, ele n-au niciun efect şi niciun sens. Nu putem decât să regretăm acest lucru şi să ne exprimăm perplexitatea”, a declarat Dmitri Peskov.

Moscova a avertizat Washington-ul „să nu se joace cu focul”.

„Vom continua să ne apărăm în mod sistematic şi hotărât interesele naţionale şi să respingem orice agresiune. Ne îndemnăm colegii să nu se joace cu focul”, a avertizat, într-un comunicat, diplomaţia rusă, care consideră că Statele Unitea ale Americii şi-au „pierdut dreptul moral de a ţine lecţii altora”.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments