Ca-n filmele cu AURolaci! Escroaca antisistem și antimoaște, prima femeie ajunsă senator prin prozelitism politic

Ieșenii s-au căpătuit, pe 4 ani de acum încolo, cu o escroacă de București, care a pupat oasele sfinților pe care i-a scuipat, a urlat în cele 4 vanturi, fără mască, bineînțeles, iar acum culege laurii unei victorii nemeritate. Sosoacă, senatoarea moaștelor, minte precum urlă. În urmă cu 3 ani, avocata moaștelor profera tot felul de injurii la adresa moaștelor sfinților pe care le cataloga drept “morți putreziți”. Promovarea politicianistă i-a schimbat acesteia caracterul, dacă a avut așa ceva vreodată, și percepția religioasă, aceasta ajungând să pupe toate moaștele întâlnite în cale, doar pentru a ajunge senatoare de Iași

0
5090

Discursul de campanie al escroacei Diana Șoșoacă a fost cap-coada o mostra de fățărnicie, fariseism, ipocrizie și minciună. Pentru capital de imagine și pentru câțiva galbeni de AUR cu zgomot de tinichea, “avocata diavolului” s. a lepădat peste noapte de crezul anti-moaște și a adoptat un discurs progresist și radical pentru puparea tuturor sfintelor oseminte de pe teritoriul României. Primul căruia i-a pupat oasele a fost George Simion, co-prezidentul AUR.

Astfel, Soșoanca a devenit, peste aceeași noapte a mintii, prima femeie din România care a obținut un mandat de parlamentar prin prozelitism politic. Printr. un proces ușor de conștiință, Șoșoacă dă divorț de lume și se pune în slujba moaștelor. Se frige puțin la limbă la primele aplecare, pentru că morala ei creștină cumpărată la taraba politică nu a venit și cu instrucțiuni de adorare a sfinților, după care își revine și o dă ca posedata în limbarniță de mahala. În discursul isteric adresat credincioșilor, de încălcare a oricărei reguli sociale, l-a avut mentor pe IPS Teodosie, prelatul cu limba despicată, care între doua liturghii mai caftește care o moliftă la plic.

Blasfemia unei mahalagioaice de Dâmbovița!

În anul 2017, pe pagina de facebook “Cabinet avocat Ivanovici-Șoșoacă Diana”, care între timp a fost șters, avocata a făcut o preluare a unei știri – “Copile aduse la Sfânta Parascheva.  “Ne rugăm pentru note bune la școală”, subiect pe marginea căruia Șoșoacă a postat următorul comentariu “Din foiletonul Spălarea creierelor începe de la o vârstă fragedă. Noaptea copiii dorm, nu stau să se roage pentru tâmpenii. Notele bune se iau dacă înveți, nu dacă atingi morți putreziți”. La  3 ani de la această postare, Șoșoacă urla în piețele publice ale țării că dacă preoții nu scot moaștele Sfintei Parascheva, le scoate ea.

Femeia care luptă pentru dreptate doar pe cartea de vizită, a demonstrat în cele doua luni de când urlă la porțile vedetismului, că este cea mai aprigă contestatară a legilor. O anarhistă practicantă care continua să sfideze legile bunului simț, legile scrise și bruma de încredere cu care a fost investită de cei care au votat.o . După acuzațiile grave aruncate în spatiul public, potrivit cărora se pune la cale infectarea ei cu COVID, senatoarea de Iași a continuat să șocheze chiar în prima ei zi de mandat. În doar o săptămână de zile a încercat să își scape casta de pușcărie, cerând imunitate pentru avocați, asta după ce a apelat la un fals de zile mari în adeverința medicală care îi acoperă dorința de sfidare a legilor, prin nepurtarea măștii de protective. Ne așteaptă un mandat de circ, cu aspect psihiatrice accentuate.

 

 

4.6 21 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments