Iașul este cel mai francez oraș al României !

Primăria municipiului Iași a organizat o recepție cu ocazia Zilei Naționale a Franței. Invitat special a fost Excelența Sa, doamna Michele Ramis, Ambasadoarea Franței în România.

0
241

„Soră mai mare, prieten fidel și model pentru România, Franța – adică spiritul ei înflăcărat și rafinat totodată – se regăsește la Iași în domenii dintre cele mai diverse.

De aceea, pentru mine, Iașul este cel mai francez oraș al României!

Avem cei mai mulți studenți francezi și de limbă franceză din țară! Deținem un Institut Cultural Francez extrem de activ, suntem înfrățiți cu două orașe superbe (Poitiers și Villeneuve d’Ascq) din Hexagon și facem parte din Clubul Primarilor de la Strasbourg ; găzduim Casa generalului Berthelot – unul dintre bunii prieteni ai Iașului din timpul Marelui Război, iar geniul inginerului Gustav Effel îl descoperim atât în designul Hotelului Traian din centrul orașului cât și în rezistența podului de peste Prut, spre Basarabia.

De asemenea, multe firme importante din Franța au investit masiv în localitatea noastră, iar relațiile comerciale dintre noi înregistrează un trend mereu ascendent. Nu în ultimul rând, Iașul a fost – în anul 1991 – una dintre destinațiile fostului președinte al Republicii Franceze, Francois Mitterand.

Consider gestul Ambasadei Republicii Franceze de a celebra Ziua Franței și la Iași pe cât de onorant pe atât de firesc. Sunt convins că orice cetățean francez se va simți la Iași în elementul său și am certitudinea că ieșenii se vor dovedi ca de fiecare dată gazde excelente.

Noi, ieșenii, dorim ca frumoasa țară din vestul Europei să-și reconfirme și să-și întărească statutul de pilon principal al Europei Unite – o construcție care să creadă în continuare în Libertate, Egalitate, Fraternitate!

Vive la France! La mulți ani, Franța! La mulți ani, Europa!”, a precizat primarului municipiului Iași, Mihai Chirica pe pagina de socializare.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments