Simona Adonicioaie l-a năşit pe omul de afaceri Bogdan Gheorghiu

Milionarul Bogdan Gheorghiu şi-a găsit naşul. Este vorba de Cristian Adonicioaie, cu care este prieten de ani buni. Cristian Adonicioaie împreună cu Simona Adonicioaie au fost părinţi spirituali la nunta omului de afaceri care a avut loc recent pe malul mării, la Constanţa.

0
1978

Milionarul Bogdan Gheorghiu s-a căsătorit cu basarabeanca Mirela Chirinciuc pe la malul mării, la Constanța. Cei doi miri și-au ales ca nași pe Simona și Cristian Adonicioaie, aceștia fiind cei mai apropiați prieteni ai familiei. Omul de afaceri Bogdan Gheorghiu se cunoaște de ani buni cu Cristian Adonicioaie. Chiar dacă nașii sunt divorțați în acte aceștia încă au o relație apropiată. Nunta a fost ținută în cel mai mare secret.

Nași de suflet

Simona Adonicioaie, fost consilier județean social democrat a ajuns să fie nașa unuia dintre milionarii Iașului. Fostul soț, de care a divorțat în 2013, Cristian Adonicioaie este prieten bun cu omul de afaceri Bogdan Gheorghiu. Astfel, la nunta ce a avut loc la malul mării, Simona și Cristian Adonicioaie au fost cei care i-au condus pe cei doi la altar. În timp ce domnișoarele de onoare au purtat rochii în nuanță de roz praf, nașa, Simona Adonicioaie a purtat o rochie bleu asortată cu accesorii rafinate.

“A fost un eveniment de vis, a fost ceva divin, greu de descris în cuvinte.  A fost dorința miresei ca rochia nașei să fie de culoare bleu, iar restul doamnelor și domnișoarelor să poarte ținute în nuanțe de roz. A fost un evenimet cât mai discret, departe de ochii lumii. Evenimentul a avut loc chiar de ziua de naştere a miresei și totul a fost de vis”, a explicat Simona Adonicioaie.

Milionarul Bogdan Gheorghiu a dorit ca nunta de la malul mării să fie una cât mai discretă și netradițională. Astfel că la eveniment au participat aproximativ 20 de persoane, prietenii cei mai apropiați mirilor.

„Noi nu am avut nași, am avut doar martori. Familia Adonicioaie sunt prieteni apropiați. Eu mă cunosc bine cu Cristian Adonicioaie, suntem prieteni de mult timp. Nu a fost o nuntă mare, pur și simplu a fost o petrecere cu prietenii cei mai apropiați. Am vrut să facem ceva foarte simplu și cât mai discret”, a declarat omul de afaceri Bogdan Gheorghiu.

Fost consilier județean PSD și fost director adjunct la ITM

Simona Adonicioaie este încă membru PSD, chiar vicepreședinte al Organizației de Femei. În trecut, a fost consilier județean și director adjunct al ITM Iași. După ce a lucrat ani buni în instituțiile statului, Simona Adonicioaie s-a retras în mediul privat unde a lucrat șase ani ca manager resurse umane împreună cu cumnatul său. În prezent ocupă funcția de ofițer protecție date la Euro Smart DRO SRL, firmă care are ca și domeniu de activitate consultanță pentru mediul de afaceri.

Simona Adonicioaie revine pe funcție în PSD?

În viitorul apropiat, este posibil ca Simona Adonicioaie să se implice mai mult în politică.  “Din punct de vedere politic eu fac parte din Partidul Social Democrat în care sunt vicepreședintele Organizației de Femei. Deocamdată nu candidez pentru nimic, vedem ce ne rezervă viața. Nu exclude să ma implic mai mult în politică, este posibil, însă să vedem cum se așează lucrurile, după cum vedeți și dumneavoastră zona politicului este foarte agitată și nu putem știi ce o să fie”, a mai spus Simona Adonicioaie.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments