Evenimente juridice în luna mai la Iași

În această perioadă, în Iași au loc mai multe conferințe cu tematică juridică, organizate de Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași împreună cu partenerii. Evenimentele juridice se adresează studenților, cadrelor didactice, avocaților, stagiarilor, specialiștilor în drept sau cetățenilor interesați de a cunoaște, aprofunda și aplica corect chestiuni legislative utile în viața de zi cu zi.

0
403
Juridic

Primul eveniment, „Traducerile juridice – perspective interdiscilinare”, este organizat în perioada 9-10 mai 2019 de către Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în parteneriat cu Centrul Cultural German Iași.

Invitații speciali ai conferinței sunt prof. dr. Larisa SCHIPPEL de la Centrul de Traductologie al Universității din Viena – Keynote Speaker, traducători de la Consiliul de Miniștri al Uniunii Europene și Parlamentul European și un jurist-lingvist de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Acesta din urmă va organiza un atelier special pentru traducătorii externi (freelance), în vederea îmbunătățirii tehnicilor de traducere și căutarea/formarea de noi colaboratori pentru instituțiile europene.

Conferința se află deja la a doua ediție, urmând ca deschiderea să aibă loc pe 9 mai, în Sala Senatului, începând cu ora 09.00.

Participarea este gratuită.

 

Al doilea eveniment important, organizat în luna mai de către Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, este „Organizarea sistemului judiciar şi statutul judecătorilor şi procurorilor: prezent şi perspective”.

Conferința se deschide în data de 16 mai 2019, începând cu ora 12.00, în Amfiteatrul „Paul Demetrescu”(l.1).

Speakeri invitați la conferință sunt:

• Judecător dr. Gabriela BALTAG – membru al Consiliului Superior al Magistraturii

• Judecător prof. univ. dr. Evelina OPRINA – membru al Consiliului Superior al Magistraturii

• Avocat conf. univ. dr. Victor ALISTAR – membru al Consiliului Superior al Magistraturii din partea societăţii civile

Moderator al conferinței este conf. univ. dr. Septimiu PANAINTE – Decan, Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

 

Participarea este gratuită.

 Al treilea eveniment înscris pe agenda lunii mai, ajuns deja la a IV-a ediție, este „Executarea silită în practică”.

Facultatea de Drept UAIC Iași împreună cu INPPA – Centrul Teritorial Iași, Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Iași, Baroul Iași și Editura Hamangiu vă invită să participați la o conferință interactivă, adresată tuturor celor preocupați de problemele pe care le ridică în practică procedura executării silite.

Taxa de participare la conferință este în cuantum de 200 lei (inclusiv TVA), la care se aplică o reducere de 10% pentru doi sau mai mulți participanți din cadrul aceleiași organizații și o reducere de 50% pentru stagiari.

Pentru studenții și cadrele didactice de la Facultatea de Drept, UAIC Iași, participarea este gratuită.

Conferința se deschide pe data de 24 mai 2019, începând cu ora 09.00, în Amfiteatrul Paul Demetrescu.

 

Următorul eveniment, dedicat tuturor celor interesați, este conferinţa cu titlul „Justiţia europeană – realizări recente si provocări imediate”, ce face parte din programul „Back2School, Back to University”.

Conferința se deschide în data de 24 mai 2019, începând cu ora 10.00, în Amfiteatrul „Matei Cantacuzino”(III.9).

Invitat al evenimentului este Mihaela CARPUS-CARCEA, European Commission, DG TRADE.

Moderator este conf. univ. dr. Septimiu PANAINTE – Decan, Facultatea de Drept,

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

Maria PaduraruMaria PADURARU
Mediator/Președinte Asociația
pentru Dialog în Justiție

 

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments