Simona Halep a dat lovitura și pregătește o nouă investiție majoră. Lucrările încep peste o lună

0
307
Simona Halep

Simona Halep a dat lovitura cu hotelul din Poiana Brașov. Peste 20.000 de turiști au trecut pragul Drachenhaus, enorm, dacă ținem cont că vorbim despre o unitate cu 24 de camere. Astfel, sportiva de 27 de ani a luat hotărârea să mai investească în proprietatea de succes.

Halep va cheltui 500.000 de euro în reamenajarea construcției, care, la finalul lucrărilor, va avea un etaj în plus, informează bizbrasov.ro. Acum, hotelul Simonei are 24 de camere, un apartament, o saună, restaurant și bar. Lucrările vor începe la 1 aprilie.

Pe site-urile cu profil turistic, Drachenhaus este foarte apreciat de cei care și-au petrecut vacanța acolo. E cotat cu note mai mari de 9, iar mediul de afaceri i-a acordat nota 9,4.

Afacerile Simonei Halep, descoperite de americani

Iniţiativele Simonei au ajuns în atenţia tennisworldusa.org, care vorbeşte despre flerul avut în imobiliare. Simona a plătit două milioane de euro pentru hotelul din Poiana Braşov şi construieşte un altul la Mamaia.

Concluzia? Nici nu putea cum să fie altfel, pentru că Halep „a învăţat cum să îşi dezvolte afacerile cu ajutorul milionarului Ion Ţiriac, un apropiat al său care deţine, printre altele, şi turneul de la Madrid”.

Halep nu se află la prima experienţă în domeniul imobiliar. Primul bloc construit are 22 de apartamente, cu 3 pe fiecare nivel, în timp ce la parter are două, iar la ultimul etaj, un penthouse. Suprafața medie a apartamentelor este de 70 de metri pătrați, iar prețul unuia are o medie de 70.000 de euro, fără finisaje făcute.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments