Interviu în oglindă – Despre Emil Brumaru, cu dragoste

Nichita Danilov: ”Pe Emil Brumaru bulversările și dezamăgirile, inclusiv cele erotice, nu l-au scos de pe traseul lui. Dimpotrivă, i-au potențat filonul poetic”. Cassian Maria Spiridon: “Este un ludic, și, în același timp, are un univers senzual, un univers al pătrunjelului, al pandișpanului, al îndrăgostirii permanente”.

0
313 views
Emil Brumaru

Lumea culturală a Iașului este mai săracă de câteva zile. Se cuvine să le cinstim memoria pictorului Dan Hatmanu, care ne-a părăsit pe 29 decembrie 2018 sau a lui Radu Ștefan, autorul celebrei melodii ”Ninge pe Moldova”, care a plecat dintre noi în ultima zi a anului trecut. Pe 4 ianuarie 2019 ne-a părăsit și poetul Emil Brumaru. Împlinise de curând 80 de ani. A avut o viață tumultuoasă, în care bucuria de a vindeca suflete prin versuri a fost mai presus de cea a vindecării trupurilor, căci Emil Brumaru a fost medic la Dolhasca timp de 12 ani, din 1963 până în 1975. A venit apoi la Iași și s-a dedicat scrisului. A debutat cu poezii în revista Luceafărul în 1967, apoi editorial în 1970, cu două volume de poezie, prima sa carte primind şi Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut. A publicat 26 de volume de poezie, iar ultima – „Amintiri din rai” – a văzut lumina tiparului în 2016, la Editura Humanitas. A fost premiat cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut, în 1970, apoi cu Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” (2001), pentru Opera Omnia și cu Premiul de Excelență la ediția a XXVI-a a Festivalului „George Bacovia”, în 2005, pentru întreaga activitate scriitoricească.

Despre Emil Brumaru am discutat în cadrul Interviurilor în oglindă cu doi colegi de breaslă care l-au cunoscut îndeaproape: Nichita Danilov și Cassian Maria Spiridon.

 

1. Cum l-ați cunoscut pe poetul Emil Brumaru?

Biblioteca Metropolitana,lectura de poezie_19-05-2011

Nichita Danilov: L-am cunoscut prin anii `80, când începusem și eu să scriu, Brumaru era și el venit proaspăt în Iași de la Dolhasca, și ne-am întâlnit la diferite evenimente. Ne-am apropiat mai mult după debutul meu literar, deci după 1980. El m-a susținut, cartea mea era bine primită de critici, și ne întâlneam și mai discutam despre literatură, despre viața literară. De exemplu, când am luat premiul Uniunii Scriitorilor pentru cartea de debut, Emil m-a sunat, ne-am întâlnit cu câțiva prieteni și am fost la localul Select, unde a fost o arteziană de cupe de șampanie. A fost un eveniment frumos. La revista ”Convorbiri literare”, la un moment dat amândoi am fost angajați acolo, am împărțit un post de corector vreme de şase ani. Atunci ne-am cunoscut mult mai bine.

Cassian Maria Spiridon: Eu am făcut facultatea la București, iar după stagiatură am venit la Iași. Îl cunoșteam din studenție, pentru că i-am citit cărțile. Referitor la volumul ”Fluturii din pandișpan”, cenzura comunistă de atunci era speriată de ideea că fluturii erau închiși acolo, în pandișpan, nu erau liberi. Responsbilii cu cenzura au interpretat ca o trimitere la faptul că România era o țară închisă, o țară care nu era ca acum. L-am cunoscut în Iași, era pentru mine unul dintre poeții importanți. Pe vremea aceea, în Iași trăiau Mihail Ursachi, Ioanid Romanescu, cei din generația `70, iar noi, optzeciștii, eram foarte atenți la ce scriau înaintașii. A rămas o simpatie între noi doi. El era un tip ludic, mai ciudat. Am fost o perioadă inclusiv colegi de redacție la ”Convorbiri literare”. În decembrie 1995, Uniunea Scriitorilor a decis numirea unui nou șef la ”Convorbiri literare”, și s-a întâmplat să fiu eu acela, iar Laurențiu Ulici a făcut o echipă redacțională și mi-a propus să-l păstrez pe Emil Brumaru. El a rămas în redacție până la sfârșitul anului 1996, când a ajuns consilier municipal. Constantin Simirad era primar al Iașului atunci, i-a propus să fie pe lista de consilieri locali, iar el a acceptat.

 

2. Care era firea lui?

Nichita Danilov: Era un om adevărat, fără mofturi de poet, era așa cum l-ați văzut dacă l-ați cunoscut. Emil nu s-a schimbat prea mult. Cum era tânăr așa a fost la bătrânețe. A fost mereu un om viu, un scriitor viu, un om foarte curios, și sigur că acolo la Convorbiri Literare el s-a simțit extrem de umilit. Adică nu pentru că era corector cu jumătate de normă, dar și din cauză că, din toată echipa redacțională, noi nu aveam niciun cuvânt de spus. Și, atât la Emil Brumaru, cât și la mine, veneau foarte mulți scriitori tineri pe care i-am fi putut ajuta să debuteze, dar nu aveam nicio putere. Și noi, din când în când, o dată pe an poate, dacă reușeam să publicăm câte o poezie. Dar tot atunci lui i s-a dat o șansă. A apărut suplimentul literar al Scânteii Tineretului și el a avut acolo Poșta Redacției, o rubrică de debut. De asemenea, tot atunci am și călătorit prin diferite locuri.

Cassian Maria Spiridon: Era un om generos, un om care nu avea greutăți inutile. Nu voia să dea pe ceilalți deoparte pentru că era generos, deschis, oricând dornic de dialog, deși când discutai cu el nu era propriu-zis un dialog, ci mai mult un monolog al lui, dar unul foarte acroșant.

 

3. Ce v-a povestit despre momentul în care a renunțat la meseria de medic și a decis să scrie versuri?

Nichita Danilov: Mi-a povestit foarte multe lucruri din perioada când era medic la Dolhasca. O avea atunci proaspăt în memorie. Aici în Iași căuta să se integreze, și n-a fost foarte simplu, probabil că sufletul lui tânjea după atmosfera de la Dolhasca. Dar aici a fost și o boemă foarte antrenantă.

Cassian Maria Spiridon: Mi-a povestit că, la Dolhasca, în perioada în care era medic, l-a întâlnit pe Nichita Stănescu, la spitalul sau dispensarul în care lucra, și, la un moment dat, Nichita s-a sprijinit de tocul ușii și n-a putut nici să intre, nici să iasă. Era prieten foarte bun cu poeții onirici – Dumitru Țepeneag, Nichita Stănescu. A fost o generație de poeți foarte buni în zona Iașului, s-au cam dus, am rămas noi, cei din generația `80.

 

4. Ce știți despre momentul lansării primului său volum ?

Nichita Danilov: Sigur, debutul său literar a fost unul semnificativ, a debutat la timp, a fost și sprijinit de prietenii săi: Lucian Raicu, Mircea Dinescu, Florin Mugur, scriitori cu care el ținea o strânsă corespondență.

Cassian Maria Spiridon: El a avut un succes eclatant, a scos în același an două volume: ”Fluturii din pandișpan” și ”Detectivul Arthur”. Cred că ar putea fi alăturat, ca manieră ludică, de Mircea Ivănescu, care și el avea un personaj Mopete, așa cum Emil Brumaru îl avea pe detectivul Arthur, sau Dulapul îndrăgostit. Sunt foarte simpatice toate aceste personaje, care în fond sunt un alter-ego al lui Brumaru. A fost foarte bine primit, a luat și premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut, deci a fost norocos, pentru că în anii `70 a fost acel ușor dezgheț în care poeții au putut să publice așa cum au scris. N-au fost cenzurați. Noi, cei din generația `80, am suferit toate rigorile cenzurii. El a avut succes și cu alte volume, de aceea a luat și foarte multe premii pe care le-a meritat pe deplin. De exemplu, Premiul național de poezie Mihai Eminescu, pe care l-a obținut în 2001, îl consacră pe deplin. E cel mai mare premiu pe care îl poate primi un poet în România.

 

5. Prin ce se deosebește opera sa de cea a altor scriitori?

Nichita Danilov: E unic. El a reușit să ridice lucrurile mici, cum sunt ustensilele la bucătărie, sau mărarul – tot domeniul ăsta casnic, într-un spațiu aproape metafizic. În același timp, poezia lui e o poezie foarte sensibilă. E o poezie cizelată, o poezie de o înaltă spiritualitate. Chiar și cea în care predomină elementele pornografice, la el nu e o pornografie, e artă pură.

Cassian Maria Spiridon: În primul rând, el are un univers strict personal, un univers numai al lui, adică, dacă îl așezăm lângă Mihail Ursachi, lângă Dan Laurențiu, sau Ioanid Romanescu, vedem că nu are niciun punct comun cu cei pe care i-am enumerat mai înainte. El este un ludic, și, în același timp, are un univers senzual, un univers al pătrunjelului, al pandișpanului, al îndrăgostirii permanente, unul care atrage, și are o versificație care te atrage, efectiv îți place. Nu înseamnă că Ursachi sau Laurențiu nu îți plac, dar ei sunt metafizici, față de Brumaru, care este ludic.

 

6. Ce amintiri aveți despre/cu el?

Nichita Danilov: Sunt foarte multe, sunt amintiri vii! Când lucram în biroul de la Convorbiri Literare, amintiri de la Corso, de pe strada Lăpușneanu, cârciumile pe care le băteam de-a lungul și de-a latul, că atunci nu aveam altă soluție, altă ieșire din starea de stres în care era cufundată și țara, dar și noi, prin faptul că aveam această condiție. Sunt amintiri nocturne, sunt amintiri în care discutam despre poezie, dar nu numai de atunci, țin minte și acum, cred că anul trecut am fost amândoi cu trenul la București. De la Iași la București am discutat atâtea, parcă dădusem timpul înapoi.

Cassian Maria Spiridon: Am lucrat împreună la ”Convorbiri literare”, apoi am fost împreună la diverse întâlniri literare. El era nu un hâtru, dar te binedispunea și punea mereu întrebări. Era Socrate, ca să spun așa, cu întrebările astea. Avea nedumeririle lui, uneori copilărești, dar foarte atractive.

 

7. Care credeți că este volumul de versuri reprezentrativ al lui Emil Brumaru? 

Nichita Danilov: Cred că ”Fluturii din pandișpan”, ”Infernala comedie”, ultimele lui volume, poeziile pe care le-a scris și le posta pe Facebook… A avut o creativitate extraordinară acum, la bătrânețe. Urmăream cu uimire cum posta în fiecare zi câte 3-4 poezii, și nu erau poezii șablon, erau poezii foarte frumoase, poezii adevărate, care rămân. Sunt curios cine o să le recupereze, cine o să le publice postum. A scris enorm de multă poezie.

Cassian Maria Spiridon: Cred că marcante sunt ”Julien Ospitalierul”, ”Cântece naive”, care sunt absolut deosebite, și avea ”Cerșetorul de cafea”. Îmi aduc aminte că, în perioada în care lucram la ”Convorbiri literare”, eu am cerut tuturor redactorilor să vină cu ceva nou. Și el avea un poem. Îmi dădea, pentru fiecare număr al revistei, câte un poem. Le-a pus într-un volum ”Cerșetorul de cafea”, care are ca izvor colaborarea cu ”Convorbiri literare”. Mai sunt ”Submarinul erotic”, ”Ruina unui samovoar”, ”Povestea boiernașului de țară și a fecioarei”… Unele sunt mai fără perdea, dar toate sunt pagini lirice de o mare frumusețe.

 

8. De ce credeți că dragostea a fost principala temă a operelor sale?

Nichita Danilov: Așa era făcut Emil, un om sensibil. De altfel, multe dintre cuceririle sale rămân pe hârtie. N-a fost chiar un Don Juan în viața cea de toate zilele, mai mult e vorba de o fantezie poetică. Cred că era destul de slab în fața femeilor, destul de vulnerabil, din câte îl cunosc. Iar despărțirea de Tamara (cea de-a doua soție, cu care a fost căsătorit timp de 28 de ani – n.r.) a fost extrem de dureroasă, dramatică. Știu că l-am vizitat atunci la spital, Brumaru a trecut atunci printr-o depresie, dar și-a revenit extraordinar. A avut puterea să renască. Și a avut puterea să scrie, iar bulversările și dezamăgirile, inclusiv cele erotice, nu l-au scos de pe traseul lui. Dimpotrivă, i-au potențat filonul poetic.

Cassian Maria Spiridon: El era un îndrăgostit permanent, îndrăgostit în principiu. Să nu uităm ”Tamaretele”, dedicate Tamarei, – ”De dimineața până seara mă gândesc la șoldul tău, Tamara” – poftim, ce frumos sună. Pot să mai adaug eu ceva la așa o declarație?

 

9. Ce moștenire lasă Emil Brumaru generațiilor viitoare?

Nichita Danilov: În primul rând, vedeți că generațiile de azi sunt foarte apropiate de poezia lui Brumaru. Îl iubesc foarte mulți. El a fost și minimalist, dar a și descoperit înaintea altora poezia erotică excesivă. E un adevărat maestru pentru tânăra generație. N-am auzit pe vreunul dintre tineri care să spună că Brumaru nu e poet sau poezia lui nu știu ce defecte are, dimpotrivă, am văzut o unanimitate aproape. Toți îl adulează.

Cassian Maria Spiridon: El lasă o poezie de foarte bună calitate. A fost un împătimit al poeziei, nu putea trăi fără poezie, este felul de a fi al unui poet adevărat: fără poezie să nu poată trăi.

 

10. Care este locul lui Emil Brumaru în galeria marilor poeți ai României?

Nichita Danilov: E alături de George Bacovia. Și el a fost privit ca un poet minor în epocă, dar s-a văzut că, în timp, poezia lui Bacovia are o cu totul altă rezonanță. Eu cred că așa se va întâmpla cu poezia lui Emil Brumaru. Este o mare poezie, temele uneori sunt minore, dar ceea ce spune și cum articulează Emil Brumaru poeziile are o notă profundă, se duce dincolo de rezonanța cuvintelor.

Cassian Maria Spiridon: Îl putem așeza lângă poeții din generația postbelică, unul dintre marii poeți pe care-i putem pune lângă Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Mihail Ursachi, Dan Laurențiu, Ioanid Romanescu, Ana Blandiana, poeți care au avut norocul să publice în perioada postbelică.