Alegeri parlamentare la Chișinău. Radiografia situației politice din Republica Moldova la începutul perioadei electorale

Săptămâna aceasta a început perioada electorală pentru alegerile Parlamentului Republicii Moldova din 24 februarie 2019. La viitoarele alegeri, moldovenii vor primi două buletine de vot, pentru că în Republica Moldova a fost introdus un sistem mixt de vot. Astfel, 50 de deputați vor fi aleși pe baza listelor de partid închise, iar alți 51 de deputați vor fi aleși în baza votului majoritar, câte unul de la fiecare circumscripție. În total, viitorul Parlament de la Chișinău urmează să numere 101 de deputați.

0
239 views
Alegeri parlamentare la Chișinău

La alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 pot participa 46 de partide și organizații social-politice înregistrate în Republica Moldova. Desemnarea candidaților pentru funcția de deputat și înregistrarea acestora în calitate de concurenți electorali va începe cu 60 de zile înainte de ziua alegerilor, începând cu 26 decembrie 2018. Campania electorală, pentru toți concurenții înscriși în cursă, atât la nivel național, cît și în circumscripțiile uninominale, va începe cu 30 de zile înainte de ziua alegerilor, pe 25 ianuarie 2019.

 

Câți moldoveni sunt așteptați la vot

Comisia Electorală Centrală de la Chișinău a precizat că numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor este de 3.265.997. Din numărul total, doar 2.824.874 de cetățeni cu drept de vot sunt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale. Ceilalți sunt persoanele care au cetățenia Republicii Moldova, dar nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele țării (210.890 de persoane) și cetățenii cu drept de vot care au domiciliul înregistrat în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova (230.233 de persoane).

 

Democrații preocupați de conduita în electorală

Atmosfera la Chișinău este una încinsă, cetățenii fiind foarte nemulțumiți de starea lucrurilor și de modul de viață. Partidele politice însă și-au ascuțit retorica și au început practic să genereze teme de discuție electorale.

În aceste zile, Partidul Democrat din Moldova, care acum este la guvernare, este îngrijorat de conduita actorilor politici. Reprezentanții partidului de guvernământ au anunțat că ar exista ”în ajunul campaniei electorale, mai multe derapaje în ceea ce priveşte încălcarea de către unele partide şi organizaţii civice a dispoziţiilor Legii privind partidele politice, ale Codului electoral şi Codului audiovizualului”. Democrații au propus chiar și un Cod de conduită pentru perioada electorală.

 

Socialiștii îl vor cap de listă electorală pe Igor Dodon

Actualul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, este politicianul cu cea mai mare încredere din partea cetățenilor, acumulând 15% din preferințele moldovenilor în cadrul ultimului Baromentru al Opiniei Publice de la Chișinău. Acest fapt l-ar transforma pe pro-rusul Igor Dodon într-o locomptivă pentru viitoarele alegeri. Legislația electorală, dar și o hotărâre a Curții Constituționale îi interzic însă să participle la alegeri. Cu toate acestea, președintele Republicii Moldova este activ la ședințele Partidului Socialiștilor și spune că ar putea decide să intre în campania electorală.

 

Blocul ACUM caută idei pentru programul electoral

Opoziția extraparlamentară, formată din Partidul Demnitate și Adevăr condus de Andrei Năstase și Partidul Acțiune și Solidariate condus de Maia Sandu, s-a adunat în jurul blocului ACUM, care ar urma să se înregistreze pentru a participa la alegerile parlamentare. Aceștia își îndeamnă simpatizanții să contribuie cu idei la dezvoltarea și progresul Republicii Moldova, care ar urma să fie incluse în programul electoral al viitorului bloc ACUM.

Partidul Liberal Democrat din Moldova a aderat la blocul ACUM

Principal partid de guvernământ din 2009 până în 2015, PLDM se află acum în sondajele de opinie sub pragul reprezentării parlamentare. Reprezentanții acestuia au anunțat că se alătură blocului ACUM și vor să participe la alegerile parlamentare din februarie împreună cu Partidul Acțiune și Solidaritate și Platforma DA.

 

Stare de incertitudine în Partidul Liberal

Lucrurile nu stau tocmai bine în Partidul Liberal, formațiune care l-a ales la 1 decembrie în calitate de președinte pe Dorin Chirtoacă, fostul primar al Chișinăului care acum este cercetat de justiția moldovenească. Unul dintre liderii liberali, Valeriu Munteanu, fost ministru al Mediului și candidat la ultimele alegeri pentru funcția de primar al Chișinăului, tocmai și-a anunțat plecarea din partid. Acesta își acuză deja foștii colegi de partid că nu ar dori ca partidul să meargă în blocul opoziției unite, iar cauzele acestui refuz ar rămâne să fie rezolvate „de istorie”.

De cealaltă parte, Dorin Chirtoacă respinge acuzațiile și-l etichetează pe Valeriu Munteanu ca fiind ”o persoană care recurge repetat și insistent la minciuni”.

Dorin Chirtoacă, președintele Partidului Liberal: ”Începând cu luna noiembrie, au loc discuții cu PAS, PPDA și PLDM, iar ultima rundă în acest sens, a avut loc, ieri, 10 decembrie. Drept confirmare, pot fi vazute declarațiile pentru presă ale reprezentanților celor patru partide făcute după ședință.Un refuz al PL de a participa sau nu, cu blocul „ACUM”, nu poate exista atât timp cât un asemenea subiect nici nu a figurat pe ordinea de zi a Consiliului Republican al PL din 25 noiembrie, având în vedere că erau în curs discuțiile cu cele trei formațiuni pentru atingerea compromisului.”

Moldovenii spun că vor merge la alegeri

Ultimele cifre ale Barometrului Opiniei Publice, care măsoară de mulți ani temperatura din societatea moldovenească, arată că aproape 60 la sută din moldoveni se vor prezenta la alegeri, ceea ce ar fi mai mult decât suficient pentru ca scrutinul electoral să fie unul valid. Totodată, mai bine de 76 la sută dintre respondenți consideră că alegerile în Republica Moldova nu sunt libere și corecte.