Saramură de crap sălbatic

0
389 views

100 de kg de mămăligă, 10 kg de usturoi și sute de litri de ciorbă. Atât se gătește în bucătăria de la Blue Aqua într-o zi obișnuită. De la cea mai banală scrumbie până la ce mai rafinată aragosta. Așa arata meniul pregătit de Chef George Marin.

Daniel Lepădatu și Sorin Drăgan, doi prieteni, s-au gândit să scrie o poveste culinară cu pește. Dar nu una obișnuită, ci chiar împărțită în trei acte, unde îi invită pe cei care le trec pragul, la o expierență culinară unică și desăvârșită, îmbinată cu o arhitectură fluidă, plină de lumină și transparență. Și astfel, la Iași a luat naștere unicul restaurant unde se mănâncă totul pe bază de pește. Și nu orice pește. Vorbim de bogăția peștelui de apă dulce preluat direct de la pescarii de pe malurile Dunării.

 Gustul autentic al peștelui sălbatic

După nenumărate experințe, cei doi prieteni mărtuisesc că astăzi, peștele a cucerit un rol de protagonist în gastronomia românească, recomandat de nutriționiști pentru o dietă sănătoasă și echilibrată, în care consumul de pește proaspăt aduce valențe solide la nivelul nutrițional și, în același timp, este o masă ușoară și gustoasă. Cu trecerea timpului și evoluția tehnicilor culinare de pregătire a preparatelor din pește, de la afumarea produselor până la marinarea lor, cei doi prieteni nu au stat mult pe gânduri și și-au propus să ofere clienților gustul autentic al peștelui sălbatic, adus din zonele cele mai îndepărtate.

Acesta este locul unde s-au adunat rețetele clasice, tradiționale, originale și inovative, care, mai târziu, au fost îmbinate cu alte produse certificate bio, într-o explozie gustativă cu fructe de mare și alte minuni de pe târmurile Mediteranei.

Peștele de apă dulce nu e inferior delicateței cărnii, ci dimpotrivă, gătit inteligent în sosuri, fript sau la grătar, fiert sau copt, e mult mai interesant din punct de vedere gastronomic și e indicat în toate meniurile.

 10 kg de mujdei pe zi

 100 de kg de mămăligă, 10 kg de usturoi și sute de litri de ciorbă. Atât se gătește în bucătăria de la Blue Aqua într-o zi obișnuită. De șapte ani, chef-ul bucătar George Marin se plimbă între Galați, Constanța și Iași. Cu o experiență de 16 ani în bucătăria internațională, plimbat pe vase de croazieră, George a reușit să își surprindă de fiecare dată clienții și să ofere un meniu pe gustul tuturor. De la cea mai banală scrumbie până la ce mai rafinată aragosta. Și astfel, în bucătările de la Blue Aqua se gătesc zilnic 100 de kg de mămăligă, sute de litri de ciorbă și se devorează aproximativ 10 kg de mujdei.

Satisfacția deplină a chef-ului George este atunci când se întorc farfuriile goale din sală, șterse cu mămăligă. La Blue Aqua, bucătarul George Marin a creat cele mai rafinate platouri cu pește, având cele mai comune rețete, îmbogățind gustul exclusiv cu uleiul de măsline extravirgin, adus de pe plaiurile Toscanei. Cât despre zarzavaturi, acestea sunt alese cu atenție din grădinile oamenilor de la țară de prin împrejurimi.

 Farfuriile “vorbesc” de la sine

 Ajutorul de nădejde al lui George este bucătarul Vlăduț Manoliu, cu o experiență de 12 ani în bucătărie. De la mâncarea tradițională românească, Vlăduț s-a experimentat în preparatele mediteraneene.

Cei doi bucătari spun că succesul nu li se datorează unor secrete gastronomice, ci pasiunii cu care muncesc zi de zi și încearcă să îi învețe pe oamenii să mănânce cît mai sănătos și gustos.

Și pentru ca totul să fie perfect, patronii Daniel Lepădatu și Sorin Drăgan au amenajat restaurantul îmbinând formele organice și natura, dezvoltând în continuare un concept în care filtrează lumina și punctează culorile, creând un ansamblu coerent și seducător pentru degustare.

 

Rețeta săptămânii

Saramură de crap sălbatic

Crap sălbatic
Roșii, ardei gras – gril
Usturoi
Cimbru
Ardei iute
Sare
Piper
Pătrunjel

Crapul sălbatic se feliază, se păstrează capul și coada, pentru gust. Peștele se fierbe într-o oală cu sare, piper, pătrunjel. După 30 de minute se adaugă legumele gratinate și condimentele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here