Interviu in oglinda: Soţii Movilă, faţă în faţă

1
4.650 views

Dr. Raluca Neagu: “Am reușit să facem din Iași al doilea centru de transplant din țară”.

Petru Movilă: “Dacă nu era incendiul de la Institutul de Boli Cradiovasculare, sunt convins că, până la sfârșitul anului, am fi avut acreditarea si pentru transplantul de cord”.

Ea este medic ORL-ist de când a terminat Facultatea de Medicină “Grigore T. Popa”, adică din anul 1999, iar din anul 2005 este Coordonator Regional de Transplant. El este inginer de meserie, dar din anul 2004 a ales calea deputăției. Vorbim despre medicul Raluca Neagu și despre deputatul PMP Petru Movilă, care, din anul 2010, formează o familie. Le-am adresat amândurora câteva întrebări legate de parcursul profesional și puțin din viața personală.

1. De ce ați ales această carieră?

Dr. Raluca Neagu: Am știut dintotdeauna că vreau sa fiu doctor. La mine în familie mai mult de jumătate suntem medici; bunica paternă a fost pediatru la Maternitatea Cuza-Vodă.

Petru Movila: Am ajuns deputat în anul 2004, și, din acest punct de vedere, este foarte important de spus că această activitate necesită o anumită profesionalizare și specializare. Nu pot spune că sunt un politician de meserie, dar pot spune că sunt un parlamentar care are proiecte realizate, are proiecte de legi, are proiecte concrete de infrastructură. Până la urmă, în țările cu democrație veche, în țările occidentale, profesia de deputat, de senator, este o meserie.

2. Sunteți, ambii, angajați în slujba cetățenilor. Cum aplicați, concret, cunoștințele acumulate în cei aproximativ 20 de ani de experiență?

Dr. Raluca Neagu: Pentru asta m-am pregătit și meseria mea presupune să lucrez cu oamenii și pentru oameni, pentru pacienți, cum s-ar spune în limbaj medical.

 

Petru Movila: Nu e ușor să lucrezi cu oamenii și să răspunzi așteptărilor lor, dar e clar că fiecare discuție cu un cetățean, fiecare idee, proiect, sunt lucruri care te pot face mai bun. Sunt în slujba oamenilor.

3. Cum influențează medicul pe deputat și deputatul pe medic?

Dr. Raluca Neagu: Din punct de vedere profesional ne sfătuim, pentru că Petre este membru în Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților și eu îi dau idei cu ce proiecte de lege ar putea iniția și cu ce probleme se confruntă sistemul sanitar văzute de cineva care lucrează în sistem. În rest, fiecare are treaba lui, și sunt activități complet diferite.

 

Petru Movila: Vorbim tot timpul, îi spun ce probleme sunt, când vin oamenii în audiență, ce nu funcționează, cum se comportă medicii, cadrele medicale cu pacienții, ce ar trebui făcut în sistem din punctul meu de vedere… Ea îmi spune foarte clar ce nu funcționează din punct de vedere legal, managerial, într-o instituție, ce nu funcționează în ceea ce privește comportamentul românilor care se duc la spital, pentru că sunt foarte mulți care se comportă urât cu doctorii, chiar atunci când aceștia își fac treaba cu profesionalism… E o influență reciprocă și un dialog din care rezultă idei și atitudini care se regăsesc în activitatea noastră.

4. Cine vorbește mai mult acasă?

Dr. Raluca Neagu: Petre! La telefon, evident.

 

 Petru Movilă: Nu apucăm să vorbim prea mult unul cu altul, pentru că, atunci când ajungem acasă, eu mă ocup de treburile casei. Soția mea își ia laptop-ul și studiază cazuri, analizează noutățile din domeniul medicinei, specialității ORL sau transplantului. Vorbim la telefon mai mult.

5. În ce condiții ați apelat la partenerul de viață pentru rezolvarea unor probleme profesionale?

Dr. Raluca Neagu: Cea mai frecventă problemă profesională pe care mi-o rezolvă Petre este că duce și aduce corespondența de la București, mai ales dosarele pentru acreditări, altfel ar dura prea mult. Mai e și avantajul că am unde să locuiesc de câte ori mă duc la București la ședințe sau cursuri.

 

Petru Movila: Mulți dintre oamenii care vin în audiență îmi cer să îi ajut în probleme medicale. Am rugat-o deseori pe soția mea să-i primească să-i consulte. Am apelat la probleme privind legislația, pe partea de transplant unde legislația mai are nevoie de completări, deci apelăm unul la celălalt fără probleme și ne susținem.

6. Ce realizări ați avut prin prisma funcțiilor pe care le dețineți (Coordonator Regional de Transplant, respectiv membru în Comisia de sănătate a Camerei Deputaților)?

Dr. Raluca Neagu: Realizările în ceea ce privește activitatea de coordonator de transplant sunt destul de importante. Când am început această activitate am plecat de la minus, nici măcar nu pot spune că de la zero. Nu aveam nimic, nimeni nu auzise despre donatori și toată lumea era reticentă. Mi-au trebuit ani de zile să creez o echipă și s-o mențin, să găsesc mereu oameni care să lucreze neplătiți, dispuși să vină la orice oră de acasă și în orice zi sau noapte, să discut cu familiile potențialilor donatori și multe alte aspecte greu de explicat. Dar am reușit să facem din Iași al doilea centru de transplant din țară. În prezent suntem centrul unde se face transplant renal, hepatic, de cornee și os-tendon. Eram doar la un pas de a depune dosarul și pentru transplantul de cord, dar s-a întâmplat dezastrul de la Institutul de Cardiologie (incendiul din luna aprilie 2018 – n.r.). Și tocmai când activitatea începuse să ia amploare au început tot felul de atacuri țintite împotriva transplantului. De ce? Pentru că devenisem o concurență periculoasă pentru centrele de transplant din afară și aici prețul era mult mai mic. Și la un moment dat de ce să nu vină și cei din afară să facă transplant în România?

Înainte ca transplantul pulmonar să se facă la București și chiar și acum, orice plămân era raportat la Eurotransplant și veneau și-l recoltau. Anul trecut de la Iași au fost recoltați 4 plămâni și un cord care au fost duși în Germania, Olanda, Belgia și Croația.

Romania colaborează cu Eurotransplantul. Toată această activitate de transplant este în prezent susținută doar de 4 coordonatori regionali și unul naţional. Am mai rămas doar doi experți europeni (eu și colegul de la Timișoara) care putem efectua inspecții pentru acreditări pentru Unități sanitare și Bănci de Țesuturi.

 

Petru Movilă: Am proiecte de legi care au fost sugerate de soția mea, proiecte de legi care au devenit legi, și, de asemenea, am discutat foarte mult pe partea de transplant. Gândiți-vă că acum 10-12 ani la Iași se făcea doar transplant de rinichi, ori la acest moment sunt acreditate transplanturile de os-tendon, cornee si ficat – lucruri foarte importante. Dacă nu ar fi avut loc incendiul de la Institutul de Boli Cradiovasculare, sunt convins că, până la sfârșitul anului, am fi avut acreditarea si pentru transplantul de cord.

7. Cum v-ar influența activitatea Spitalul Regional de Urgente?

Dr. Raluca Neagu: Subiectul cu Spitalul Regional de Urgență mi se pare ceva complet electoral. În prezent noi nu avem dotare în spitalele existente, nu avem bani să plătim salarii și vrem să cheltuim să construim ceva grandios. În acest moment în Spitalul Sfântul Spiridon există Clinică de chirurgie plastică și arși care a fost complet renovată, dar care stă goală din cauza lipsei de dotare. În tot acest timp, pacienții sunt trimiși la București, dacă au locuri, pentru că aici nu pot fi rezolvați. Și ministerul nu are bani! În fiecare zi se fac demersuri pentru dotarea clinicii. Nu e singurul exemplu, din păcate.

Ar fi mai logic să facem ce avem să meargă bine, să dotăm spitalele existente, să investim în trainingul medicilor și apoi, când vom avea de unde, să ne gândim la alte spitale. Și cu ce doctori? Că atunci când s-a făcut Institutul Regional de Oncologie, au plecat jumătate din doctorii din Spiridon.

Petru Movilă: E foarte greu de spus, este o nebuloasă acest proiect, acest spital trebuie să vină să salveze vieți și să ușureze munca medicilor din sistemul de urgență, însă, după istoricul Institutului Regional de Oncologie (a fost construit în 16 ani! – n.r.) nu avem clarificate dacă vor dispărea paturi din celelalte spitale sau ce se va întâmpla cu celelalte spitale, de unde va pleca personalul respectiv, acolo e o nebuloasă, și oamenii sunt foarte interesați să știe ce se va întâmpla.

8. Dar Autostrada Iași – Târgu Mureș?

Dr. Raluca Neagu: Autostrada este ceva absolut esențial. Suntem complet izolați aici. E la fel de importantă ca și Aeroportul. E evident că, de când Aeroportul s-a dezvoltat, și noi am progresat mult. Sunt alte posibilități de deplasare și e important. Chiar și pentru transplant trebuie să trimiți ambulanțe cu organe și e o chestiune contra-cronometru. Cei din afară au avioanele lor cu care vin la orice oră din zi și noapte. Noroc de aeroport.

 

Petru Movilă: Autostrada va influența creșterea accesului ambulanțelor spre municipiul Iași din punct de vedere al transportului terestru, dinspre județele vecine, pentru că în mod clar vom avea acces mai rapid, pentru că de la Bacău la Iași ambulanța va ajunge în 50-60 de minute, la fel și de la Suceava, Botoșani, si cea mai mare parte a distanței dintre aceste orașe reședință de județ și Iași va fi pe autostradă. Deci va crește șansa de salvare a multor vieți.