– despre javrele penale care se dau cîini poliţişti –
Da, despre vestitul procuror Emilian Eva e vorba. Cel care i-a deschis drumul spre puşcărie milionarului Dan Voiculescu. Nu, nu m-am întîlnit cu vestitul procuror Eva ” în calitate de inculpat „. Eu, adică, nu el. Fiindcă, între timp, marele justiţiar a ajuns el însuşi inculpat. Ba chiar şi condamnat. La închisoare. Cu suspendare, că aşa e frumos pentru procurorii care au primit mită, dar au depăşit planul la condamnări ale dujmanilor poporului, democraţiei, statului de drept şi fotosintezei.
Citind zilele astea despre condamnarea la închisoare a vestitului ” Corrado Cattani de Iaşi „, mi-am adus aminte de întîlnirile mele cu el. Întîlniri care au avut loc mai demult, acum vreo 15 ani, pe vremea cînd marele justiţiar era celebru doar pe malurile Bahluiului. Nu, nu eu am vrut să mă întîlnesc cu el, ci ” iataganul dreptăţii ” a ţinut morţiş să ne vedem. Fiindcă avea un interes clar şi vroia să îl ajut.
Pe atunci, aveam ceva bănuieli legate de arhanghelul justiţiei ieşene. Dar nu bănuiam că, sub penele lui zburlite, de vultur nemilos al dreptăţii, se ascundea ceea ce ne arată, acum, propriul lui rechizitoriu şi propria lui decizie de condamnare la închisoare: un hoitar ordinar, ambalat în robă.
Desigur, condamnarea lui nu e definitivă. Dar, ca şi în alte cazuri, îmi asum riscul unui proces cu tovarăşul procuror suspendat, în cazul că vreo lidie stance ori vreo camelie bogdană vor decide că Emilian Eva e doar un martir al justiţiei celeste, tîrît nemeritat în noroi de duşmanii democraţiei şi statului de drept, plătiţi de Putin, Kim Jong Doi şi Dalai Drama. Credeţi-mă, ştiu ce să spun la acel eventual proces. Cu probe. Care să aducă, dacă nu altă condamnare pentru arhanghel, cel puţin mai multă lumină peste glodul moral şi psihologic din care e alcătuit.
Precizare : papagalii care vor obiecta că ” dau într-un om căzut ” sînt poftiţi să se abţină . Am scris despre acest reziduu şi pe vremea cînd mai toţi tremurau în faţa lui. Deci n-am nici un motiv să nu scriu şi acum, cînd reziduul lucrează pentru alte reziduuri. Private, nu de stat, ca altădată.
A fost odată, ca-n Dumeşti, / A fost ca niciodată …
Pentru prima dată, am auzit de numele ” Emilian Eva ” la sfîrşitul anilor ’80, cînd viitorul arhanghel al justiţiei mafiote era coleg de cameră ( în cămin ) şi de redacţie ( la ” Viaţa Politehnicii ” ) cu un viitor titan al presei deontologice de Bahlui, Toni Hriţac. E drept, pe atunci, ” hriţac ” era substantiv comun, cel puţin în redacţia ” Opiniei studenţeşti ” , pentru care gazeta unde scria duetul Toni – Emilian era un fel de magazie cu lemne. ” Hriţacii de la Viaţa Politehnicii ” , aşa zicea despre alde Eva & Toni unul dintre şefii de la cealaltă gazetă studenţească. Detaliu nostim: gazeta ” hriţacilor ” era condusă pe atunci de un alt viitor corifeu al presei deontologico-propagandistice, Alexandru Lăzescu.
După ” revoluţia ” din 1989, am auzit despre Eva ceva mai tîrziu, cînd omul lăsase ingineria şi se apucase de ceva mai serios – dreptul. Iar cel care îi făcea reclamă mai ceva ca la Hollywood era taman fostul lui coleg de cameră şi de redacţie, ” hriţacul ” Toni, ajuns între timp şef la cel mai influent ziar al tîrgului. ” Cattani de Iaşi ” în sus, ” Cattani de Iaşi ” în jos : procurorul Eva punea cu botul pe labe vagoane de interlopi, vapoare de mafioţi, piramide sferice pline cu infractori. Pînă şi bacilul Koch tremura cînd auzea de procurorul Eva, dacă te luai după apologetul său jurnalistic, hriţacul Toni
E drept, lumea rea şoptea că nu era vorba doar de tovărăşia veche dintre doi foşti colegi, ci de o schemă simplă de vînătoare : Ghilgameş gonea vînatul, Enkidu îl prindea şi îl tundea, ori îl jupuia chirurgical, după caz. Dar asta e, probabil, doar mitologie rău-voitoare, de vreme ce doar dl procuror a fost, momentan, priponit. Sau poate că, precum scriu unele cronici apocrife, membrul moale al tandemului a declarat ce trebuia vînătorilor de vînători, rămînînd cu chelea întreagă şi agoniseala neatinsă. Naiba mai ştie, complicate îs căile vînătorii deontologice …
Dom’ procuror şef vrea să catindeze
Pe la începutul anilor 2000, îl cunoscusem ( întîmplător, la o terasă din Tudor ), pe un alt tînăr procuror : Daniel Ţicău. ” Nucu „, pentru cunoscuţi. Şi el a ajuns mai apoi destul de celebru, devenind şeful naţional al procuraturii anti-Mafia ( DIICOT, mai exact ). Deşi umbla în compania unui cleios scriitoraş de duzină, care pe urmă l-a umplut de rahat în presă ( Cătălin Mihuleac, mai exact, ca să vorbesc urît ), Daniel Ţicău părea din alt aluat decît cvasi-miliţienii care populau, majoritar, procuratura acelor ani : inteligent, citit, bine-crescut, cu o doză neverosimilă de bun simţ. Aşa că am trecut peste dubioasa lui companie scriitoricească şi am păstrat o relaţie amicală cu el, eu avînd un principiu vechi : oamenii decenţi trebuie ajutaţi, pe cît e posibil, mai ales dacă lucrează în structuri toxice.
După o vreme, în timpul unei discuţii, procurorul Ţicău, care ştia că se poate baza pe discreţia mea, mi-a cerut părerea vizavi de o situaţie mai atipică : vestitul avocat Mihai Vlasov, care pe atunci manevra din umbră filiala ieşeană a PNL, plus o parte a justiţiei locale, îi propusese să candideze din partea liberalilor pentru funcţia de primar al Iaşului. Om inteligent ( şi mai moral decît mulţi colegi de-ai lui ), Ţicău ştia bine ce om dubios e Vlasov, aşa că refuzase oferta, propunîndu-i în schimb alt om, despre care ştia că e interesat de o carieră politică : ” Cattani ” Eva. Propunerea fusese acceptată de ambele părţi, iar acum amicul meu procuror avea pentru mine două întrebări : cum să nu şi-l facă duşman pe influentul Vlasov, în urma refuzului de a intra în jocul lui, şi dacà aş fi dispus să mă întîlnesc cu candidatul neoficial Eva, ca să-l consiliez în vederea oficializării candidaturii.
La prima întrebare i-am răspuns detaliat, la a doua răspunsul a fost scurt – am refuzat. I-am amintit amicului meu că părăsisem redacţia condusă de fostul coleg al lui Eva din cauza unui conflict cu hriţacul-şef, deci era improbabil că voi avea o comunicare eficientă cu arhanghelul cattanesc de Bahlui. Plus că mai aveam şi alte rezerve. Amicul procuror a părut să-mi înţeleagă motivele, dar, la o întîlnire ulterioară, a apărut, ca din întîmplare, chiar marele justiţiar Eva. Am cam strîmbat din nas vizavi de coincidenţă şi i-am zis şi arhaghelului de ce nu-s dispus să-l consiliez. Dar, fiindcă omul insista, l-am întrebat dacă e dispus să fie el cel care răspunde la întrebări.
Amuzat, a încuviinţat. Aşa că l-am întrebat dacă un fost coleg de-al lui din Vaslui, ajuns mare jupîn în Ministerul Justiţiei, mai cîntă la chitară. A zîmbit, amuzat, fiindcă omul era una din ” pilele ” lui. N-a mai zîmbit cînd l-am întrebat ce ar răspunde dacă ar fi chestionat vizavi de legăturile lui cu un anumit om de afaceri. A încercat s-o dea la întors, dar l-am oprit, spunîndu-i că nu mie trebuie să-mi răspundă, ci celor care îl vor întreba de asta, şi de altele, pe candidatul Eva.
Dincolo de disconfortul ultimei întrebări, se vedea că Eva -” Cattani ” e destul de încîntat de ” inteogatoriul ” meu şi a insistat să-l consiliez pentru eventuala candidatură. L-am refuzat din nou. Dar, fiindcă amicul meu procuror m-a rugat şi el, din nou, am acceptat, în final, să am cu ” comisarul justiţiar ” cîteva întîlniri preliminare, de evaluare. Ştiu, o să ziceţi că am fost mare fraier că n-am acceptat instantaneu şi că nu i-am cerut un avans baban. Aşa o fi, dar eu sînt de modă veche, nu mănînc oricum şi de oriunde, mai ales dacă nu-i curat pe masă.
Cum filează lampa de arhanghel
M-am întîlnit cu arhanghelul dreptăţii de cîteva ori, peste drum de sediul procuraturii, într-un bar de la Casa Studenţilor. Şi ceea ce m-a surprins instantaneu era faptul că ” clientul ” îmi vorbea în fraze înflăcărate, ca şi cum el era la o tribună, iar eu – un om din sală. I-am zis că ar fi bine să vorbim normal, ca un sportiv cu antrenorul, dar omul părea că n-a înţeles, continuînd să-mi livreze tirade pe un ton auto-eroizant, de Mihai Viteazu care aruncă în mlaştină, zilnic, batalioane infracţionale de Sinan-Paşa.
Era clar, arhanghelul avea o problemă cu mansarda. Ştiam că există multe astfel de persoane care, după ce au ajuns într-o anume poziţie şi au devenit cunoscute, încep să se creadă nişte Mesia de cartier. Dar faptul că omul nu-şi revenea, nici după ce-l trăsesem de mînecă, arăta că buba e mai serioasă. Şi nu ţine de competenţele mele.
Mesianismul dubios de pe figura lui Cattani de Bahlui mă contrariase cel mai tare atunci cînd Eva îmi povestise un fapt şocant : fata lui ar fi fost tăiată pe faţă de cineva care primise bani pentru asta de la clanul Cordunenilor. Omul se aprinsese tare atunci cînd îmi spunea asta. Ceeea ce era explicabil. Dar ceva din privirea lui, atunci cînd se înroşise la faţă, de furie, îmi părea dubios. Nu, nu era doar furia unui tată, care povesteşte cum fiica lui a fost desfigurată. Mai era ceva neclar, care îmi sporea rezervele faţă de colaborarea cu acel om.
Prin urmare, i-am spus amicului meu procuror că vestitul lui coleg are probleme mai serioase decît s-ar părea, mai ales în perspectiva unei eventuale candidaturi. Şi că, dacă îi vrea binele, ar fi recomandat să-i transmită, într-o formă mai digerabilă, concluziile mele.
Epilog
Peste mai mulţi ani, povestindu-i cuiva faza cu clanul Corduneanu, care ar fi plătit pentru desfigurarea fetei lui Eva, omul a rămas mască. Apoi şi-a făcut cruce şi mi-a zis : ” Ăsta-i om bolnav … Eram mai mulţi oameni la un grătar, şi fata lui a căzut din scrînciob şi s-a tăiat la faţă în ceva ascuţit. Îmi aduc bine aminte faza, ţin minte şi ce mîncare făcusem atunci – saramură de crap cu mămăligă. Cum poate el să spună că au plătit Cordunenii ca să-i desfigureze fata, cînd era mai multă lume de faţă cînd fetiţa a căzut şi s-a tăiat … Cît de bolnav poţi să fii, ca să-ţi foloseşti copilul într-o poveste ca asta … ? „.
Am rămas şi eu mască, auzind aşa ceva. Şi mi-am făcut şi eu cruce, deşi sînt ateu. De mirare, e drept. Şi am înţeles de ce privirea arhanghelului dreptăţii mi se păruse bizară, atunci cînd îmi povestea episodul cu fetiţa lui.
Între timp, am mai înţeles şi altceva : de oameni ca Emilian Eva are nevoie un stat bolnav. Sau ca fostul lui susţinător politic, Mihail Vlasov, proaspăt eliberat din închisoare.
Pe fostul meu amic, Daniel Ţicău, nu l-am mai văzut de mulţi ani, de cînd era şef naţional al procuraturii anti-Mafia. Ce ştiu sigur e că el n-a fost nici judecat, nici condamnat. Şi nici nu-mi amintesc de vreun scandal cu el. Dar nici nu ştiu să mai aibă vreo funcţie. Se pare că avea o privire prea ne-dubioasă.
Lucian Postu
