Ea e revelaţia de la Australian Open: a debutat la Melbourne în 1998 şi a aşteptat 19 ani pentru a mai câştiga un meci

0
51

Când era o adolescentă, Lucic-Baroni era considerată un mare talent. Şi-a şi confirmat valoarea, atunci când a atins semifinalele de la Wimbledon în 1999. Cu un an în urmă, Mirjana câştigase chiar trofeul la Australian Open, la dublu, alături de Martina Hingis. 

A urmat însă un deceniu în care sportiva din Croaţia a suferit enorm din cauza problemelor fizice, financiare şi cele personale cu tatăl ei. Nu s-a lăsat însă doborâtă şi şi-a construit, treptat, come-back-ul. Chiar şi aşa, Australian Open era un turneu de coşmar pentru Mirjana. A debutat la Melbourne în 1998, atunci când a atins runda a doua, şi a trebuit să treacă 19 ani pentru ca Lucic-Baroni să mai câştige un meci din primul tur la Australian Open! Ceea ce s-a întâmplat la ediţia din acest an. Iar după mult aşteptata victorie, Lucic-Baroni nu dă semne că s-ar opri. 

Ocupanta locului 79 WTA a trecut până acum de Wang (71 WTA), Radwanska (3 WTA), Sakkari (94 WTA) şi Brady (116 WTA) şi şi-a asigurat o urcare de 34 de locuri în următorul clasament mondial.

Pentru Lucic-Baroni urmează duelul cu Karolina Pliskova, bilanţul întâlnirilor directe fiind de 3-2 în favoarea cehoaicei.  

Lucic-Baroni la Australian Open

Ediţie Unde s-a oprit

1998 Turul II

1999 Turul I

2000 Turul I

2011 Turul I

2012 Turul II din calificări

2013 Turul I

2014 Turul I

2015 Turul I

2016 Turul I

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments