Vom avea Spital Regional de Urgențe în municipiul Iași

0
127

Reuniți în ședință extraordinară vineri, 25 noiembrie, consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre privind transmiterea către Ministerul Sănătății a terenului necesar pentru construirea Spitalului Regional de Urgență. Dezbaterile au durat mai bine de o oră, timp în care aproape toți consilierii locali au luat cuvântul. La final proiectul a fost aprobat la limita celor două treimi necesare proiectelor de patrimoniu: consilierii locali ai Partidului Social Democrat (PSD), Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE), Partidului Mișcarea Populară (PMP) și consilierul independent Andrei Postolache au votat în favoarea proiectului, iar consilierii locali ai Partidului Național Liberal (PNL) s-au abținut.

„Este un moment istoric, la care ținem foarte mult. Le mulțumesc consilierilor care au votat pentru acest proiect. Sunt oameni care au privit în mod responsabil, încă de la începutul mandatului, destinul acestui oraș și le mulțumesc din suflet. Am rămas complet dezamăgit de ce au făcut consilierii PNL. Practic, au dat un vot negativ, pentru că abținerea a însemnat astăzi un vot negativ. Și-au trădat proprii alegători din municipiul Iași și nu cred că au procedat corect. Asistăm la declinul total al politicii PNL: e doar politicianism, nimic concret pentru comunitatea ieșeană. În rest, proiectul de hotărâre va fi redactat imediat și va fi transmis în regim de urgență Ministerului Sănătății în vederea inițierii Memorandumului și a Hotărârii de Guvern prin care Executivul aprobă transmiterea terenului dinspre Municipiul Iași către Ministerul Sănătății. Ulterior va fi realizată documentația, care va fi transmisă spre finanțare la Comisia Europeană, iar după aprobarea contractului de împrumut, vor fi demarate efectiv lucrărilor. Cred că mai avem cel puțin un an de muncă, dar merită să muncim pentru acest proiect, pentru că e spre binele și sănătatea României”, a declarat primarul Mihai Chirica, la finalul ședinței.

Ce urmează

Terenul cedat de municipalitatea ieșeană are o suprafață de 120.000 metri pătrați și este situat în zona Moara de Vânt. Săptămâna aceasta și Autoritatea Aeronautică Română a emis avizul de principiu privind construcția acestui obiectiv în acea zonă. Într-o declarație dată în această săptămână, edilul Iașului a afirmat că municipalitatea va elabora o documentație PUZ, care va avea ca rol reglementarea suprafeței deținute de Primărie în zonă. Ulterior, documentul va fi validat prin dezbatere publică și aprobare în Consiliul Local.

„Municipalitatea și-a luat angajamentul de a se ocupa de elaborarea întregii documentații de urbanism. Știind mai bine care e situația în teren, vom putea în acest fel să eliberăm în regim de urgență autorizația de construire. Înălțimea maximă a obiectivului va fi de 29 de metri. Deși proiectul este pentru cel puțin șase niveluri, noi am luat în calcul posibilitatea unui regim de înălțime de până la opt niveluri, pentru ca în timp să putem aduce și alte îmbunătățiri care ar putea să apară”, a mai spus primarul.

Zona unde va fi construit spitalul se află la 2,2 kilometri de zona I de protecţie a Aeroportului. Spitalul va fi construit după un model suedez, secţiile fiind repartizate în trei module, de patru, cinci, respectiv șase niveluri, conectate de un corp central. Construirea spitalului nu va afecta în niciun fel activitatea Aeroportului Internațional Iași. Forma spitalului, asemănătoare cu cea a unui terminal de aeroport, va permite extinderea prin construirea de noi module şi prelungirea corpului central.

2.500 de locuri de muncă

În total, spitalul va dispune de 750 – 780 de paturi. În cadrul acestuia ar urma să lucreze aproximativ 2.500 de cadre medicale. Suma necesară pentru construirea spitalului ar urma să se ridice la 150 – 200 milioane de euro. Din total, 50 milioane de euro vor fi asiguraţi de Comisia Europeană, iar alte 50 milioane de euro dintr-un credit contractat de Guvern la Banca Europeană pentru Investiţii. Restul fondurilor ar urma să fie asigurat tot de Guvern, prin bugetul de stat. În zona spitalului vor fi construite mai multe facilităţi conexe activităţii sanitare, anume locuinţe pentru rezidenţi sau centre de cercetare.

Dacă nu vor apărea întârzieri, darea în funcţiune a spitalului s-ar putea face în 2020.

Cum va fi asigurat accesul

Pentru asigurarea accesului la spital urmează să fie construit un drum de acces din bulevardul C. A. Rosetti. Pacienţii proveniţi din judeţul Botoşani vor putea fi aduşi la spital direct pe DN24, dinspre Ştefăneşti, şi vor intra direct pe bulevardul C. A. Rosetti. Pacienţii din celelate judeţe ale Moldovei vor fi aduşi pe şoseaua de centură până la Leţcani. De acolo, ambulanţele vor urma drumul strategic prin Bogonos, până la Vânători, de acolo intrându-se pe bulevardul C. A. Rosetti. Drumul judeţean 248B Leţcani – Bogonos – Horleşti este realizat din beton, fiind circulabil, dar în condiţii neadecvate transportului bolnavilor. Primarul Mihai Chirica a precizat că drumul va fi reabilitat, pentru a fi adus la un nivel corespunzător. Reabilitarea ar urma să se facă de către Consiliul Judeţean, în cadrul masterplanului drumurilor judeţene.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments