Un susţinător al lui Trump a lovit peste faţă o femeie într-un restaurant din New York

0
54

Femeia, în vârstă de 49 de ani, a cărei identitate nu a fost dezvăluită, se afla sâmbătă seara la Bar Tabac, în Boerum Hill, împreună cu o prietenă.

Potrivit lui Jonas Leon, managerul de serviciu în acea seară, cele două femei discutau despre rezultatul alegerilor, iar un bărbat de la o masă vecină a început să se certe cu ele.

Bărbatul i-a cerut managerului să le dea afară din restaurant pe cele două femei. În schimb, Leon l-a mutat pe bărbat şi pe persoana care-l însoţea la altă masă.

Bărbatul a plătit consumaţia şi a ieşit din restaurant, potrivit lui Leon, după care s-a întors în grabă şi a lovit-o pe una dintre femei pesta faţă.

„Tipul s-a întors aproape în fugă, a împins nişte clienţi şi un cărucior pentru copii pentru că nu putea să ajungă la femeie”, a declarat Leon. „Apoi a pocnit femeia”, a adăugat el.

Leon a declarat pentru DNAInfo că atacul a avut loc din cauza politicii. „Tipul care a lovit fata era sigur un susţinător al lui Trump”, a spus el. O martoră, Katie Nave Freeman, a declarat pentru DNAInfo că a auzit lumea strigând „sunaţi la 911”. Ea a văzut o femeie, în partea din spate a restaurantului, care îşi acoperea faţa cu mâinile.

Un purtător de cuvânt al NYPD a confirmat agresiunea pentru Gothamist.

Femeia nu prezenta vreo rană vizibilă şi a refuzat să fie examinată medical. Nicio arestare nu a fost operată.

În urma alegerii surprinzătoare a lui Donald Trump, a crescut numărul raportărilor unor agresiuni rasiste, antisemite şi vizând femei comise de suţinători ai republicanului.

„De la alegeri am asistat la o creştere importantă a unor fapte de vandalism, ameninţări, intimidări, alimentate de retorica din jurul alegerii lui Trump”, a declarat pentru USA Today Richard Cohen, preşedintele Southern Poverty Law Center.

De asemenea, avocaţi care pledează pentru încetarea violenţelor împotriva femeilor au avertizat cu privire la o posibilă intensificare a violenţelor în mandatul lui Trump.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments