VIDEO. Aceasta este super-mașina de 1.000 de cai putere creată de Aston Martin și echipa de Formula 1 Red Bull. Preț orientativ: 2-3 milioane de lire sterline

0
211

Maşina proiectată de Adrian Newey se numeşte AM-RB 001 şi va avea un motor V12 cu o mie de cai putere. Vor fi produse doar 150 de unităţi: 99 rutiere şi 25 de utilizat pe pistă

 

Cu toate că este cel mai puţin atractiv atribut al acestui prototip, numele explică în mod clar faptul că este primul model creat de Aston Martin şi echipa de Formula 1 Red Bull. Dar ceea ce fascinează cel mai mult sunt personajele implicate, începând cu Adrian Newey, inginerul britanic capabil să facă minuni pe maşini, cu aerodinamica, dar nu numai. Newey se află printre cei mai buni tehnicieni pe care maşinile de serie i-au avut vreodată, relatează pagina web corriere.it. Iată de ce nu este de mirare că AM-RB 001, la prima vedere, pare a fi o maşină de Formula 1.

 

AM-RB 001 va fi produsă în Anglia

Vor fi produse la Gaydon, în noua fabrică pe care Aston Martin a creat-o pentru One-77, exclusivista cu două locuri prezentată în anul 2008. Tot în Gaydon se află în fază de producţie maşina sport «track only» numită Vulcan, realizată doar în 30 de exemplare.

 

Cu acestea, AM-RB 001 împărtăşeşte numai arhitectura motorului, un V12 aspirat natural, în timp ce restul va fi complet nou. O surpriză este raportul greutate/putere care a fost anunţat pentru acest automobil, 1 cal pentru fiecare kilogram de greutate, iar obiectivul este de a ajunge la 1.000 de cai putere fără să depăşească aceeaşi cifră în greutate.

 

 

Cifre impresionante, dat fiind faptul că maşinile preţioase şi studiate în detaliu – cum ar fi Pagani Huayra – depăşesc 1.300 kilograme, aceeaşi greutate ca şi pentru Koenigsegg One: 1, şi aceasta este caracterizată de raportul putere/greutate de 1 la 1, cum se va vedea în cazul noului model AM-RB 001. Reducerea greutăţii, cu toate acestea, nu va afecta confortul, care va fi acela de hypercar, deci nu se va renunţa la „răsfăţul” aerului condiţionat sau sistemului audio.

 

Rapidă

Partea cea mai dificilă va fi probabil aceea de a intra în vehicul având în vedere că înălţimea maximă a acestuia este mai mică de un metru. Cu această maşină, Aston Martin intră puternic printre producătorii cei mai exclusivişti din lume, făcându-şi drum printre Ferrari, Chiron Bugatti, McLaren P1. Nici chiar preţul nu va fi mai prejos – nu a fost încă definit – dar va costa între 2 şi 3 milioane de lire sterline.

 

La fel de exclusivistă este, de asemenea, pentru numărul de unităţi produse, „99 rutiere plus alte 25 de utilizat în pistă, dar nu va depăşi un total de 150”, a declarat Andy Palmer, CEO al Aston Martin. „Va fi o maşină rapidă”, a garantat el. Acesta este probabil motivul pentru care cumpărătorilor le va fi propus un curs special de condus în care ar putea fi implicaţi piloţi ai echipei Red Bull. Toate acestea înainte de 2019, termenul limită pentru primele livrări.

 

(Sursa: Epoch Times România)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments