Fostul președinte al Germaniei Richard von Weizsacker , în timpul căruia a avut loc căderea Zidului Berlinului, a murit

0
88
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Richard von Weizsacker

Fostul președinte al Republicii Federale Germane, Richard von Weizsacker, considerat una dintre marile personalități de înaltă ținută morală din Germania postbelică și în timpul căruia a avut loc căderea Zidului Berlinului și Reunificarea Germaniei, a murit la vârsta de 94 de ani, a anunțat, sâmbătă, Președinția germană, citată de AFP, transmite Digi24.

 

Richard von Weizsacker, membru al Uniunii Creștin-Democrate (CDU) condusă de cancelarul federal Angela Merkel, a jucat un rol major în modul în care Germania și-a gestionat trecutul nazist, fiind primul dintre președinții Germaniei Federale care a afirmat că data de 8 mai 1945 a fost o zi a „eliberării”, nu a capitulării țării sale, notează Agerpres.

 

Fost responsabil politic, președinte al Germaniei în perioada 1984-1994, pe vremea lui Helmut Kohl, Richard von Weizsacker a fost „un martor al acestui secol”, după cum subliniază, într-un comunicat, actualul președinte german Joachim Gauck. „Am pierdut un mare om și un șef de stat excepțional”, a adăugat Gauck.

 

Fiu al unui diplomat care a activat în timpul celui de-al Treilea Reich și a fost condamnat în cadrul Procesului de la Nuremberg, Richard von Weizsacker a depus toate eforturile pentru ca germanii să-și asume trecutul lor. El a atribuit funcției prezidențiale, una esențial onorifică, o dimensiune morală importantă.

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate