Dilema producătorilor mici de lactate din Iași: să renunțe sau nu la afacere

0
101

Luna trecută, producătorii de lactate au anunţat că, de la începutul lui februarie, își vor scumpi produsele cu cel puțin 20 la sută. Și asta pentru că normele Uniunii Europene îi obligă să realizeze buletine lunare de analiză a laptelui care costă până la 180 de lei.

 

Până acum preţurile în piețele din Iași au rămas aceleaşi, deoarce fermierilor le este teamă că nu vor mai avea clienţi dacă vor aplica majorări. Astfel, oamenii sunt acum în cumpănă și nu știu dacă mai are rost sau nu să-și păstreze afacerea. 

 

Maria Matei este din comuna ieșeană Lungani şi vine la piaţă de două ori pe săptămână cu câte 25 de litri de lapte pe care-l vinde cu 2,5 de lei litrul. Pentru că noile norme implică o cheltuială mare, femeia spune că nu are de ales și va trebui să renunţe la mica sa afacere.

 

„E foarte greu. Eu, soţul fără pensie, cu ce să trăim?! Să dăm noi atâţia bani acolo şi să ajungem să vindem un pic de lapte. 

– Şi atunci cum o să vă descurcaţi?

– Le vindem. Dar nu ştiu cum voi trăi eu pe parcurs.

– Adică renunţaţi?

– Renunţ la o singură vacă şi am să trăiesc ca să mă hrănesc de la ea”, spune descumpănită femeia citată de Digi24.

 

La fel ca ea, și alţi comercianţi spun că sunt în impas. Pentru că nu pot să scumpească laptele, caută alte soluţii.

 

„Nu mai venim. Ne vindem vacile. Ori găsim locuri şi ne ducem unde ne ştiu persoanele care vin pentru că ne ştiu şi asta este. Altfel nu avem cum să ne descurcăm”, spune un fermier ieșean pentru aceeași sursă.

 

Pe de altă parte, clienţii recunosc că nu vor mai cumpăra dacă preţurile se vor majora. Iar fără certificatul care atestă analiza lunară cerută de Uniunea Europeană, fermierii nu-și vor mai putea vine marfa în pieţele agroalimentare din Iași.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments