Cum se sparge o bulă de 30 milioane de lei fără ca ANAF să intervină la timp. Prăbuşirea lui Pricop-Euroconstruct: MANUAL DE TRAS ȚEPE la nivel înalt (TEXT INTEGRAL)

0
571

Întrebare: De ce nu l-a oprit nimeni până să se ajungă aici, în condiţiile în care o tonetă se trezeşte cu conturile blocate după numai două luni de neplată?  Până să i se interzică să mai emită bilete la ordin, firma lui Constantin Pricop trăsese deja ţepe de 14 milioane de lei la furnizori. Dar continua să participe la licitaţii pe bani publici. N-a plătit creditele la bănci, n-a plătit impozitele la stat, nu şi-a plătit muncitorii, atunci unde s-au topit banii?

 

Prăbuşirea lui Constantin Pricop, patronul firmei Euroconstruct, este cel mai spectaculos fenomen economic din ultimul deceniu, la Iaşi. Lui Pricop i s-a scos la vânzare inclusiv casa pe care o avea la Valea Lupului, dar, dincolo de povestea măririi şi decăderii sale, mult mai relevant e modul în care a fost lăsat de Fisc şi bănci să acumuleze datorii imense, fără ca niciun creditor să mai reuşească să recupereze ceva.

Povestea Euroconstruct este una a ţepelor trase în serie într-un climat legislativ extrem de permisiv. Pricop intrase în incapacitate de plăţi încă din 2009, dar, prin legea insolvenţei, abia în februarie 2014 se va vedea dacă i se pune cruce firmei şi pot începe executările. Euroconstruct, cu încasări fabuloase timp de câţiva ani, a fost o bulă care s-a spart abia când a ajuns la datorii de 30 milioane de lei. Nu a plătit un credit de circa 4 milioane de euro la Banca Carpatica, nu a plătit impozite la Fisc de 1 milion de euro, nu a plătit alte câteva milioane de euro la furnizori şi nu şi-a plătit nici măcar muncitorii. Toţi banii s-au topit iar Constantin Pricop s-a dat la fund, refuzând să stea de vorbă cu presa şi să explice situaţia.

 

Pe banii altora

Afacerea Euroconstruct s-a realizat în mare parte pe banii furnizorilor, iar presa economică a confirmat acest lucru încă din 2010, anul în care firma a intrat în declin accentuat. Primele refuzuri la plată au fost raportate către Centrala Incidentelor de Plăţi în august 2010, iar un an mai târziu erau semnalate deja 200 de Bilete la ordin emise fără acoperire. Biletele erau furnizate de Banca Carpatica, unitate care s-a văzut şi ea în imposibilitatea de a recupera câteva milioane de euro.
În octombrie 2011 a apărut şi interdicţia de a mai emite cecuri din cauza refuzurilor la plată, dar era deja prea târziu. În primăvara anului trecut, Euroconstruct avea 18 cecuri refuzate la plată, în valoare de peste 2,5 milioane de lei şi 242 Bilete la ordin refuzate, care totalizau 11,9 milioane de lei. Adică se emiseseră documente de plată de peste 14 milioane de lei, deşi firma nu avea aceşti bani în conturi.

 

Până în 2011, Constantin Pricop a fost regele asfaltului la Iaşi, deşi avalanşa datoriilor neachitate începuse încă din 2009. Dar continua să câştige licitaţii

 

Ţeapa Iaşi-Botoşani

Faţă de 2009, în 2010 cifra de afaceri a firmei a scăzut de la 34,5 milioane la 16,7 milioane de lei iar declinul a continuat şi în 2011, când indicatorul a înregistrat suma de 11,9 milioane lei. Valoarea datoriilor în 2010 ajunsese la 32 milioane lei, adică aproape dublul cifrei de afaceri, în condiţiile în care Euroconstruct avea de recuperat doar 10,8 milioane lei.

Cu toate acestea, în 2011 Euroconstruct Group a câştigat licitaţia pentru execuţia lucrărilor la drumul Iaşi-Botoşani. Oferta a fost de 46,6 milioane lei iar durata de execuţie de 18 luni. În vara anului trecut contractul a fost reziliat de Consiliul Judeţean, pentru că Euroconstruct realizase mai puţin de 20% din lucrare iar şansele de finalizare erau nule. Firma condusă de Constantin Pricop s-a adresat instanţei, dar a pierdut procesul. „Faptul că executantul nu a dovedit că dispune de capacitatea financiară necesară îndeplinirii contractului este o certitudine”, a fost o parte din apărarea CJ.

 

La Valea Lupului, Constantin Pricop a început să-şi construiască un palat de 800 mp, dar nu l-a terminat. Fiscul l-a scos la vânzare, dar nu s-a prezentat niciun cumpărător

 

Cei care au rămas cu buza umflată

Intrarea în insolvenţă a firmei l-a pus, practic, la adăpost pe Constantin Pricop. Cap de listă în tabelul creditorilor este Banca Carpatica, instituţie ce revendică circa 4 milioane de euro. Carpatica a declanşat în trecut procedurile de executare silită pentru un patrimoniu de 9 milioane de euro, dar acţiunea a fost oprită în momentul declanşării insolvenţei.

Următorul creditor este SC Marfin Leasing IFN România, care cere 6,5 milioane de lei. La rândul său, Enviro Construct SRL are de recuperat 4,3 milioane de lei iar Fiscul figurează cu 3,7 milioane de lei. De altfel, patronul Euroconstruct a fost în procedură de executare silită pentru datorii personale la bugetul de stat de aproximativ 200.000 lei. I s-a pus sechestru pe o vilă de 260 mp şi pe un teren de 2.854 mp de la Valea Lupului,  dar vânzarea nu a fost finalizată.

Intrarea în insolvenţă a avut loc la începutul lunii ianuarie iar următorul termen al procesului este programat pentru februarie 2014. În cazul acceptării unui plan de reorganizare, stingerea datoriilor se va face în circa 3 ani, timp în care unele firme creditoare pot intra în faliment din cauza banilor neîncasaţi de la Pricop. În caz de faliment, patrimoniul este vândut şi banii se împart cu prioritate creditorilor garantaţi.

 

Datorii la furnizori – 14 milioane de lei +
Datorii Carpatica – 18 milioane de lei +
Datorii la Fisc – 4 milioane de lei +

Datorii personale – 200.000 de lei  

TOTAL: 36,2 milioane de lei

 

Contracte din vremurile bune

Una din marile afaceri ale lui Constantin Pricop a fost montarea de pavele în municipiul Iaşi. Valoarea estimată a lucrărilor a fost de 8,1 milioane lei, iar firma patronată de Pricop a câştigat lucrarea ofertând 6,27 milioane lei. Un an mai târziu, Euroconstruct a cerut şi a obţinut suplimentarea lucrărilor. A mai primit de la Primărie 2,05 milioane lei. Aşadar, Euroconstruct a primit 8,3 milioane lei, cu 0,2 milioane lei mai mult decât valoarea estimată iniţial şi cu mult peste suma ofertată de Pricop.

O altă lucrare ciudată este cea privind drumul Aroneanu – Dorobanţi. În 2009, Euroconstruct a semnat cu Consiliul Judeţean un contract de 1,9 milioane lei, a primit un avans de 150.000 de lei, şi apoi a reziliat contractul. S-a organizat o nouă licitaţie pe care a câştigat-o tot Euroconstrut, iar lucrarea a fost subcontractată.

 

A făcut stopaj la sursă fără să-l deranjeze nimeni

Pricop şi-a ridicat în cap până şi propriii angajaţi. În 2011, chiar înainte de Revelion, aproximativ 100 de salariaţi au protestat pentru că nu-şi mai primiseră salariile de 4 luni. Oamenii se adunaseră în faţa sediului, din apropierea Pieţei Dacia, şi au ameninţat că petrec Revelionul în curtea societăţii. Abia atunci Garda Financiară a descoperit că Euroconstruct făcea stopaj la sursă, neachitând taxele şi impozi
tele datorate statului, deşi le reţinea pe statele de plată ale muncitorilor. 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments