Vreme „rebelă” în această săptămână, la Iași

0
98

Administrația Națională de Meteorologie (ANM)  a emis o avertizare de vreme severă pentru toată țara, în special pentru Nordul și centrul țării, când vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică. Valabilă până mâine, avertiyarea vizează și zona județului Iași.

 

Ieşenii vor avea parte, astăzi, de furtuni însoţite de descărcări electriceşi de temperaturi cuprinse între o minimă de 19 grade Celsius şi o maximă de 29 grade Celsius. Vântul va sufla slab, iar umiditatea aerului va fi extrem de ridicată.

 

Marți, 25 iunie, temperatura aerului va fi cuprinsă între o minimă de 19 grade Celsius şi o maximă de 31 grade Celsius. Vântul va sufla slab până la moderat, iar umiditatea aerului va fi accentuată.

 

Miercuri, ieşenii vor avea parte de o vreme cu averse, în timp ce temperatura aerului va fi cuprinsă între o minimă de 17 grade Celsius şi o maximă de 28 grade Celsius. Vântul va sufla slab până la moderat, iar umiditatea aerului va fi de asemenea ridicată.

 

 Joi şi vineri, vremea se va menţine închisă, cu un cer mai mult înnorat. În aceste zile, temperatura aerului va fi cuprinsă între o minimă de 16 grade Celsius şi o maximă de 27 grade Celsius. Vântul va sufla slab până la moderat, iar umiditatea aerului se va menţine ridicată.

 

Sâmbătă se pot înregistra averse, temperatura aerului fiind cuprinsă între o minimă de 16 grade Celsius şi o maximă de 27 grade Celsius. Vântul va sufla slab până la moderat, iar umiditatea aerului va fi ridicată.

 

Duminică, locuitorii județului Iași vor avea parte de un cer mai mult însorit, vântul va sufla slab până la mdoerat, iar temperatura aerului va fi cuprinsă între o minimă de 16 grade Celsius şi o maximă de 27 grade Celsius.

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments