Falanga la pupilă și urmările ei

0
1,289 views

În anturajul lui dom Chirilă de la cejeu sau mai corect spus sub aripa-i ocrotitoare cam de dimensiunile uneia de la Airbus 380, merge vorba că s-ar adăposti și un Benone care se ocupă-n timpul liber de paza și ordinea din regiune, de pe scaunu de vice, dar de mare fost viitor pentru scaunu cel mare, pentru că o călcat pe bec.

De fapt nu pe bec, ci o călcat pe la o de aia cu păcănele, poate , poate, face alocația copchiilor cât salaru de la cejeu, ca să aibe și de-un șpriț de vin, bașca un jeleu pentru doamna. Minunea nu s-o întâmplat, alocația s-o dus și nici minunea să nu fie tras la rost pentru asta n-a avut loc, pe motiv de cauză … consoartă.

Acuma nu știm tonul folosit de doamna Tofan pentru consort în legătură cu meteahna păcănelelor, dar sigur nu a fost foarte afectuos, pentru că acuma-și drege urmele directelor lui Benone, adică machiajul fără substanțe din comerț, la un stabiliment care ocroteștele doamnele care nu știu box la fel de mult ca și soții.

Cât despre dom Ben, e-n stare să-l care și-n spate pe nea Victor, dacă-i aranjează ca dosaru să steie la dospit până se dizolvă, că-n ce-o privește pe doamna … se rezolvă cu un parfum și-un upercut de la Versace.

Mike Taisăn

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here