Beciuri vechi de sub șoseaua Nicolina au provocat surparea trotuarului

0
1,627 views

Toate instituțiile cu atribuții de control în domeniul construcțiilor s-asu mobilizat pentru a stopa mișcările de teren de pe șoseaua Nicolina, care au condus la surparea trotuarului. Ca măsură de precauție a fost luată decizia ca până la determinarea cauzei și oprirea alunecărilor, circulația rutieră să se desfășoare pe un singur sens.

Reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții și cei ai municipalității ieșene nu au formulat un punct de vedere oficial cu privire la cauzele care au provocat surparea terenului, dar primele informații conduc la ipoteza că sub șoseaua Nicolina s-ar afla beciuri, care au cedat după ce apele subterane și-au schimbat mișcarea.

Problemele au apărut după ce au început lucrările la șantierul de pe șoseaua Nicolina nr. 81, unde un dezvoltator imobiliar ridică un bloc de locuințe. Acesta a efectuat săpături, a turnat piloți de beton la adâncime și a realizat drenuri speciale pentru captarea apelor subterane.

Autoritățile au verificat întreaga documentație care a stat la baza autorizării lucrărilor de construire și nu au aplicat nici o contravenție, deoarece nu au fost identificate abateri. Studiul geotehnic realizat nu a indicat prezența apelor subterane în locul unde urmează să fie ridicat blocul, ceea ce a condus la concluzia că acestea s-au înmagazinat în beciurile de sub șoseaua Nicolina. Terenul de sub drum nu putea face obiectul studiului geotehnic.

„Am fost prezent pe șantier alături de reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții și ai primăriei și s-a luat decizia realizării unor lucrări suplimentare pentru a îndrepta situația. Principala mea preocupare este ca aceste lucrări să se efectueze până la începere școlii, pentru ca traficul rutier să se poată desfășura pe ambele sensuri de mers”, a spus prefectul Marian Șerbescu.

Tudor LEAHU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here