RUBRICA DE PAMFLET: Aici adevărul se spune prin strâmbături, iar politica se măsoară în hohote de râs. Personajele sunt fictive, chiar dacă par luate de pe Facebook-ul de ieri. Lectura se face pe proprie răspundere, fără promisiuni goale și fără blocaje de umor!
Se făcea că în târgul muncipal, doi vajnici stâlpi ai comunității își disputau onoarea pe sub tejghelele politichiei moderne. Pe de o parte, Cojo-Trompa, stimabile, mare șef de filială la stânga, om cu verb apăsat și prezență de spirit. Pe de altă parte, Don Costelo Tableron, șeful de facto al breslei de dreapta — căci, vorba aceea, pe hârtie o figura un oarecare Muraru drept mare logofăt, dar în realitate, papagalul n-avea nicio putere în fața măreției lui Costelo T.
Și cum sta Cojo-Trompa la microfon, ce-i veni? Îl apucă o poftă strașnică să-l tragă pe Don Costelo direct de trompă, în văzul lumii: ba că a luat tablă, ba că a clădit pe alături, ba că s-a lăudat cu mari fapte care, sanke, erau doar praf în ochii poporului.
Don Costelo, onorabile, simțindu-se cel mai corect om de pe planetă, suferea profund în demnitatea lui de ctitor. E drept că deasupra capului său zburau niște strigăte de la tribunal și amenințarea pușcăriei nu era chiar o fantezie, dar pînă una-alta, omul purta cu mândrie stindardul prezumției de nevinovăție. Să vii tu, Cojo-Trompa, și să-l faci de râsul târgului înainte de sentință? Păcat strigător la cer!
Dialog imaginar de la cafeneaua politică
COJO-TROMPA (râzând pe sub mustață, bătându-l pe umăr): Ei, Don Costelo, monșer… cum mai merge industria metalurgică? Ai mai acoperit ceva prin județ sau te-au acoperit băieții de la București cu dosare? Sanke, că doar știm cum se face! Am zis-o și la podcast, să afle tot norodul!
DON COSTELO (palid, dar demn, aranjându-și gulerul în timp ce Muraru dă din cap aprobat în spate): Domnule Cojo-Trompa, vă poftesc să vă măsurați vorbele! Mă tragi de trompă în public, la aparate, și nu-i frumos! Eu am făcut, eu am dăruit acestui județ! Cât despre ce zic judecătorii… s-ajung eu la pușcărie? Mofturi! Până una-alta, eu am prezumția, domnule! Sunt cel mai corect om… cel puțin până la sentința definitivă!
COJO-TROMPA (pufnește în râs, întorcându-se spre public): Curat prezumtiv, mamițo! Ai grijă doar să nu ruginească tabla până se pronunță instanța. Onorabile!
