Proiectul imobiliar al lui Vasile Pușcașu a picat. Buciumul rămâne în centrul scandalului urbanistic

0
25
Pușcașul Vasilică, expertul în avize și respingeri selective, păzește cu zâmbetul pe buze Grand Hotel Traian... probabil că-și pregătește următorul bloc... sau următorul aviz de respins!
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un proiect imobiliar controversat din Bucium a fost respins din nou de Consiliul Local Iași. Investiția propusă de consilierul local AUR Vasile Pușcașu, care viza construirea unui ansamblu rezidențial în zona Trecătoarea Vișan, rămâne blocată după ce aleșii locali au ales să nu dea undă verde proiectului.

Documentația urbanistică a fost depusă în urmă cu mai mult timp și a trecut prin mai multe runde de respingere. Deși a primit aviz favorabil în Comisia de Urbanism, în plenul Consiliului Local proiectul nu a mai avut susținerea necesară.

Votul din comisie a venit și cu controverse, mai ales pentru că inițiatorul investiției, Vasile Pușcașu, este și președintele Comisiei de Urbanism din cadrul Consiliului Local Iași.

Consilierul local PNL Eduard Boz a ridicat problema unei posibile incompatibilități.

„Din punct de vedere tehnic, consider că proiectul respectă toate elementele tehnice. Însă, așa cum i-am spus președintelui Comisiei de Urbanism, având în vedere că are mai multe investiții pe raza municipiului Iași, poate că nu ar trebui să dețină această poziție. Este vorba strict de un eventual conflict de interese între poziția dumnealui și investițiile pe care dorește să le facă.”

Liberalii au explicat că abținerea de la vot a venit după discuțiile interne din partid.

„Nu este legat de argumente urbanistice pe care le-am dezbătut, ci vine ca urmare a consemnului de vot primit de la conducerea Partidului Național Liberal, referitoare la îngrijorările exprimate de colegul meu Eduard Boz”, a declarat consilierul local PNL Ciprian Bostan.

Și viceprimarul Iașului, Daniel Juravle, a motivat aceeași poziție.

„O să-mi motivez votul meu de abținere, exact cum l-am motivat și la votul precedent, spunând că este o decizie a conducerii Partidului Național Liberal.”

Un alt argument invocat de consilieri a fost traficul din zona Bucium, o problemă veche pentru locuitorii cartierului.

Social-democrații au cerut o analiză clară privind impactul investiției asupra circulației.

„Motivul pentru care noi ne abținem este că și atunci, în cadrul grupului nostru intern, cât și acum, au existat discuții în sensul în care ne-am fi dorit să vedem un studiu de trafic în zonă, să ne convingem că această investiție nu afectează și mai mult traficul din zona Bucium”, a spus consilierul local PSD Bogdan Crucianu.

Cel mai dur mesaj a venit din partea consilierului PMP Cosmin Marcovici, care a criticat dezvoltarea imobiliară într-o zonă deja aglomerată.

„Cu siguranță cel care susține acest proiect nu locuiește în Bucium. Haideți să vă spun eu cum funcționează treburile. Măcar doi dintre cei care susțin proiectul să vină și în fiecare zi să facă din Bucium până la Dedeman și după aia să mai susțină cineva un proiect care include construcții în acea zonă. Este imposibil de circulat. Veniți și locuiți acolo și după aia o să vedeți de ce votăm cum votăm.”

Astfel, proiectul imobiliar propus de Vasile Pușcașu rămâne blocat. Disputa privind dezvoltarea zonei Bucium continuă, între cei care susțin investițiile și cei care spun că infrastructura actuală nu mai face față noilor construcții.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate