Primarul Mihai Chirica face publică lista liberalilor pe care îi acuză de presiuni în PNL Iași. Cine se opune dezvoltării orașului?

0
22
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Război deschis în PNL Iași. Primarul Mihai Chirica a lansat un atac dur la adresa mai multor lideri liberali pe care îi acuză că s-ar fi implicat în deciziile consilierilor locali și că ar fi pus presiune asupra acestora. Edilul i-a cerut din nou demisia președintelui PNL Iași, Alexandru Muraru, și i-a transmis liderului partidului, Ilie Bolojan, că trebuie să intervină.

Conflictul a izbucnit în ședința Consiliului Local Iași, unde Mihai Chirica a acuzat conducerea PNL Iași că încearcă să influențeze voturile aleșilor liberali.

„Înțeleg din faptul că dumneavoastră vă implicați în procesul de vot că faceți un vast abuz de putere politică. Nu înțeleg de ce nu lăsați comunitatea să-și vadă de treabă”, a declarat Mihai Chirica.

Primarul susține că presiunile ar fi venit din partea conducerii organizației liberale și a enumerat mai multe persoane despre care afirmă că ar fi fost implicate în această situație.

În discursul său, Chirica i-a menționat pe prefectul județului Iași, Costel Dolache, pe profesorul Șerban, pe Adrian Acostoaie, consilier județean, Codrin Lupu, Marius Minea, Lucian Rusu, senatorul Andrei Cazacu, manager în cadrul Consiliului Județean, deputatul Sorin Năcuță de la Pașcani, Cabalău, Luciana Antoci, consilier personal al președintelui PNL Ilie Bolojan, Ioana Dănilă, președintele Consiliului Local, Ovidiu Pricope, Sorina Afloarei, vicepreședinte al Consiliului Județean, Florin Rață și Alexandru Muraru.

Edilul a susținut că aceștia nu ar trebui să influențeze activitatea consilierilor locali și a comparat situația cu modul în care el spune că a colaborat cu alte instituții ale administrației locale.

„Mi-am permis eu vreodată să-mi dau cu părerea despre un proiect de hotărâre al Consiliului Județean Iași? Mi-am permis eu să vă fac ordine în gândurile și strategiile noastre de dezvoltare?”, a spus Mihai Chirica.

Atacul principal a fost îndreptat însă către Alexandru Muraru, liderul PNL Iași, pe care primarul îl acuză că ar exercita presiuni asupra consilierilor liberali pentru a le schimba opțiunile de vot.

„Dacă mai țineți pe lângă dumneavoastră astfel de persoane care umplu televizoarele de invective pentru că altceva nu știu să facă, pot crede că ați uitat despre destinul unui om politic și al unui om de administrație”, i-a transmis Chirica lui Ilie Bolojan.

Disputa vine după ce PNL Iași s-a delimitat de votul unor consilieri liberali care au susținut mai multe proiecte în Consiliul Local, iar conducerea organizației a anunțat că vor fi analizate sancțiuni.

Conflictul dintre Mihai Chirica și conducerea PNL Iași durează de mai bine de un an, iar în interiorul partidului au apărut deja discuții despre viitorul politic al edilului și despre posibilitatea schimbării candidatului liberal pentru Primăria Iași la alegerile din 2028.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate