La șase luni după repatrierea osemintelor domnitorului Alexandru Grigore Ghyka, administrația ieșeană pare să bâjbâie între avize, comisii și amplasamente exotice, fără să răspundă la întrebarea esențială: unde va fi înhumat, de fapt, fostul conducător al Moldovei? În timp ce Primăria și instituțiile de patrimoniu își pasează responsabilitatea într-un spectacol al neputinței administrative, un detaliu major este tratat ca și cum n-ar exista: impresionantul cavou al familiei Ghyka din Cimitirul Eternitatea, cu aproximativ 16 cripte și aflat în plin proces de restaurare. Investiția există, locul există, legătura de familie este incontestabilă. Lipsește doar voința de a privi spre soluția aflată chiar sub ochii autorităților. Astfel, un proiect menit să repare o nedreptate istorică riscă să rămână captiv într-un labirint birocratic, în care memoria unui domnitor este pusă pe linie moartă.
La mai bine de șase luni de la aducerea în România a osemintelor domnitorului Alexandru Grigore Ghyka, proiectul care trebuia să reprezinte un moment de recuperare simbolică a memoriei istorice a ajuns să fie înconjurat de controverse, dispute instituționale și acuzații reciproce între administrația locală și specialiștii în patrimoniu.
În locul unei ceremonii care să pună punct unei lungi peregrinări istorice, Iașul pare să ofere imaginea unei capitale culturale incapabile să gestioneze cu demnitate moștenirea unuia dintre cei mai importanți reformatori ai Moldovei.
O reînhumare fără mormânt
Cea mai incomodă întrebare rămâne și cea mai simplă: unde va fi înhumat, în cele din urmă, Alexandru Ghyka? La jumătate de an după transferul rămășițelor sale din Franța, răspunsul oficial întârzie să apară. În tot acest timp, proiectul care trebuia să se încheie cu funeralii solemne și un loc de veci definitiv s-a transformat într-o succesiune de dezbateri, avize, propuneri și blocaje administrative.
În spațiul public au fost vehiculate nu mai puțin de șapte amplasamente pentru monumentul care ar urma să adăpostească și osemintele fostului domnitor. Lista este spectaculoasă prin diversitate și, spun contestatarii, prin lipsa unei direcții coerente.
De la zona fostei statui a Ostașului Sovietic din Copou, la spațiul din apropierea Bisericii „Sfântul Nicolae Domnesc”, de la terenul din vecinătatea Colegiului „Gheorghe Asachi” până la ruinele fostului Hotel Petersburg, administrația locală pare să fi analizat aproape orice variantă posibilă. Mai puțin una.
Marele absent din dezbatere: cavoul familiei Ghyka
În timp ce oficialii discută amplasamente urbane și monumente de for public, există un detaliu pe care administrația locală îl ignră parcă în mod voit. Familia Ghyka deține în Cimitirul Eternitatea unul dintre cele mai impresionante ansambluri funerare istorice din Iași.
Situat în Parcela 12, monumentul funerar al familiei reprezintă un complex de dimensiuni rare pentru patrimoniul funerar al orașului, cu aproape 16 cripte și o sală funerară. Timp de decenii, ansamblul a fost lăsat într-o stare accentuată de degradare.
În mod surprinzător însă, în anul 2024, exact în perioada în care începeau să se contureze demersurile pentru aducerea la Iași a osemintelor domnitorului Alexandru Ghyka, cavoul a intrat într-un amplu proces de restaurare. Lucrările sunt realizate de societatea Mihul SRL, sub coordonarea arhitectului Bogdan Mihul, în baza unui proiect aprobat de Ministerul Culturii. Ansamblul funerar de care vorbim este pe numele lui lui Ghyka Mihai Alexandru, nimeni altul decât nepotul domnitorului Ghyka, cel care și-a însoțit bunicul de la dezgropăciunea franceză la bătaia de joc ieșeană.
În prezent, restaurarea este temporar suspendată, potrivit informațiilor disponibile, până la identificarea unui pietrar autorizat pentru intervenții asupra monumentelor istorice.
Coincidență sau nu, existența acestui cavou readuce în discuție o întrebare pe care tot mai mulți istorici și observatori ai vieții publice o formulează: de ce nu este analizată public posibilitatea reînhumării domnitorului într-un loc care aparține chiar familiei sale?
Războiul dintre Primărie și specialiștii în patrimoniu
Controversa s-a amplificat după schimbul public de replici dintre Primăria Iași și Direcția Județeană pentru Cultură. Primarul Mihai Chirica a lansat un apel public către istorici, arhitecți și oameni de cultură pentru a se pronunța asupra amplasamentului indicat de Comisia Zonală a Monumentelor Istorice pentru viitorul monument dedicat domnitorului.
Edilul a contestat vehement propunerea privind amplasarea monumentului în zona accesului principal către Parcul Expoziției, susținând că proximitatea traficului și vibrațiile generate de liniile de tramvai ar face locul nepotrivit.
În replică, conducerea Direcției Județene pentru Cultură a precizat că instituția nu stabilește amplasamentul final și că rolul său este strict consultativ. Directorul instituției, Bobi Apăvăloaei, a explicat că decizia finală aparține Ministerului Culturii, prin structurile naționale competente în materie de monumente istorice și monumente de for public. Astfel, disputa s-a transformat într-un conflict administrativ care riscă să umbrească însăși miza inițială a proiectului: omagierea unei personalități istorice.
De la discreția familiei la proiectul funeraliilor naționale
O altă controversă privește chiar filosofia proiectului. Potrivit unor surse apropiate familiei, descendenții domnitorului ar fi dorit inițial o ceremonie discretă, lipsită de fastul specific evenimentelor oficiale. Ulterior, proiectul a fost deturnat de către administrația locală și a căpătat o dimensiune mult mai amplă, sforăitoare și inertă, fiind asociat ideii unor funeralii naționale și a unui monument de anvergură.
Criticii administrației locale susțin că accentul s-ar fi mutat de la respectarea voinței familiei și a tradiției istorice către organizarea unui eveniment cu puternic impact public și mediatic. Această percepție este alimentată și de faptul că, după luni întregi de proceduri și declarații, problema esențială – identificarea unui loc de veci definitiv – rămâne nerezolvată.
