La Palatul Viselor Județene din Iași s-a consumat, într-o atmosferă de salon românesc interbelic (minus eleganța, plus proces penal), întâlnirea istorică dintre Premierul Ilie „Bolo Jean” Bolojan, Don Costelo di Vittoria von Tablerone – baron de județ în plină epocă penală – și perfecțiunea întrupată în Prefecta Luciana „Tante” Antoci, patroana divină a comunicatelor fără virgulă.
Evenimentul a început cu o tăcere demnă de Oscar: Bolo Jean, cunoscut pentru rigoarea lui de drujbă aplicată salariilor și pensiilor, a dovedit o eleganță nemaiîntâlnită. Nicio vorbă despre mită, abuz în serviciu sau vreun proces rătăcit prin Tribunal. Zero mențiuni despre dosare, complete de judecată sau articole din Codul Penal. O delicatețe de bărbat care, deși taie-n stânga și-n dreapta, n-ar vătăma onoarea unui camarad de partid inculpat. Respectul dintre bărbați e sacru, mai ales când unul e judecat și celălalt semnează finanțări.
Don Costelo, în haina lui de duminică (că era luni, dar pentru el toate zilele-s de sărbătoare), a vorbit apăsat despre A7, A8 și A…știa pe care îi vom vedea, probabil, mai repede în Minecraft decât în județ.
Discuțiile au atins și „viitorul platformei industriale Fortus”, o expresie poetică pentru o ruină industrială în care speranțele merg la lucru degeaba.
Pe marginea Spitalului Cardiovascular și a celui pentru Boli Respiratorii, s-au schimbat priviri grave și promisiuni atât de ambițioase, că OMS deja se pregătește să mute sediul la Uricani.
Tante Antoci, în rolul de decor și guardian al protocolului perfect, a vegheat ca nimeni să nu devieze de la ordinea de zi – dar mai ales ca nimeni să nu pomenească cuvântul „DNA” prea tare.
Concluzia? Viitorul sună bine. Cu ecou. Într-un județ unde autostrăzile se construiesc din postări, spitalele din promisiuni, iar onoarea din tăcerea complice a oamenilor „de stat”. Auzind povestea aceasta de epopee de la Nepotu’ lui Mă-sa, Unchiul nuostru nu s-a putut apține a compus pe loc plângând de emoție, ceva, o chestie ciudată. Dar ce a ieșit din talentul lui chinuit a fost prea haios să nu vă împărtășim și domniilor voastre, cu riscul de a risipi o cerneală, achiziționată fără parandărăt de Don Patronul nostru. Iată, deci, bibicilor
Tragedia veselă a Județului de Aur
scrisă de Will Șcheiș-pir, domn de Humulești și grafician la Consiliu
ACTUL I, SCENA UNICĂ
(Într-o sală mare, cu proiecte pe pereți și PowerPoint aprins. Intră Premierul, cu pas de domn mare și față de contabil în post.)
Bolo Jean (cu gest măreț)
Ce țară-i asta, Doamne sfinte,
Unde drumurile-s promise, nu și simțite?
Iașul mă cheamă, cu glas de județ ruginit,
Să tai, să dau, să nu zic nimic de ce-i osândit.
(Intră Don Costelo von Tablerone, cu robă imaginară și guler înalt de nevinovat.)
Costelo
O, frate din capitală, cu suflet tăietor,
De mult te-așteptam să ne-aduci viitor!
Avem planuri, o mie, și proiecte cât muntele,
Dar pușculița e goală, ca sufletul nevestelor fără amantele.
Bolo Jean (aparte, către public)
El grăiește frumos, dar dosarul lui e gros.
Tot Iașul știe, dar eu mă fac frumos.
Nu-s eu judecător, nici DNA-n spinare,
Eu dau din sprânceană, el dă din răbdare.
(Intră Prefecta – Tante Antoci, plutind ușor pe un nor de atribuții neclare.)
Tante Antoci
O, domni din hârtii și din vorbe dulci,
Vă rog, să vorbiți doar de lucruri… cu cruci.
Nimic de procese, nimic de corupție,
Spuneți „sustenabilitate” și „intersecție.”
Costelo
Da, am fost pe la Tribunal, dar doar în vizită… de stat,
Am băut o cafea și-un act am semnat.
Dar las’ să treacă timpul, cu el și faptele,
În partidul nostru uitarea-i mai tare ca actele.
Bolo Jean
Să facem spitale! Să punem heliport!
Să construim o centură de cuvânt și confort!
Iașul să fie o stea ce străluce în glie,
Deși bugetul-i un bidon, plin doar cu poezie.
Tante Antoci (cu mâna la inimă)
Să scriem comunicate în limba eternă,
Fără virgulă, dar pline de guvernă.
Să fie județul mândru și frumos,
Chiar dacă în spate miroase… a dos.
(Toți ridică o hartă imaginară. Cad confetti invizibile. Lumina scade.)
CORUL CETĂȚENILOR (din afara scenei)
O, moldoveni cu fapta mică și vorba prea mare,
Când mai veni-vor drumuri și spitale-n dotare?
Căci tot ce rămâne după-ntâlniri înălțate
Sunt poze, dosare și promisiuni uitate.
FINIS.
Dacă Marele Will ar fi scris în dialectul din Bucium – probabil ar fi ieșit ceva și mai savuros, dar greu de tradus în comunicat de presă.
