Fostul ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța și acuzat că a șters notificări Interpol pentru a proteja fugari

0
35

Fostul ministru al Justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, a fost extrădat vineri în Franța și pus sub acuzare, fiind suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru a ajuta fugari să evite urmărirea penală, transmite AFP.Pîrlog, fost preşedinte al Comisiei pentru Controlul Dosarelor din cadrul Interpol, a fost arestat pe 15 iunie în Emiratele Arabe Unite în urma unui mandat internaţional de arestare emis împotriva sa de Franţa la sfârşitul lunii ianuarie 2025.

Fostul ministru în vârstă de 50 de ani a fost apoi extrădat la Paris vineri, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului, confirmând informaţiile apărute în Le Monde.

Cum ar fi ajutat fostul ministru fugarii

Vitalie Pîrlog este suspectat că a ajutat suspecţi să obţină statutul de solicitant de azil în Republica Moldova pentru a beneficia de suspendarea notificărilor roşii, potrivit unei alte surse apropiate cazului.

Conform uneia dintre aceste surse, el a fost acuzat de fraudă organizată, utilizarea unui document administrativ fals pentru a acorda impunitate autorului unei infracţiuni, trafic de influenţă pasiv asupra unui funcţionar public străin, luare de mită activă a unui funcţionar public străin în cadrul unei bande organizate şi sustragerea unui infractor de la arestare sau percheziţie.“Emiterea acestui mandat de arestare este de neînţeles, deoarece însuşi domnul Pîrlog şi-a dat adresa din Emirate Parchetului financiar naţional” şi a declarat “că aşteaptă citaţia pentru a fi interogat în conformitate cu procedurile prevăzute de convenţiile internaţionale”, a declarat pentru AFP avocatul său, Emmanuel Marsigny.

“Domnul Pîrlog nu este cu siguranţă cineva care a vrut să fugă de justiţie, dimpotrivă”, a insistat Marsigny.

Ancheta a început la 25 august 2023, “pe baza informaţiilor furnizate de Interpol”, a declarat procurorul financiar naţional Jean-Francois Bohnert într-un comunicat de presă care a dezvăluit cazul în iunie 2024.

La rândul său, Interpol a declarat că, în urma “detectării unei tentative de utilizare abuzivă” a modului său de operare “într-un număr mic de cazuri” cu scopul de “a bloca şi şterge notificările roşii”, oficiali ai Interpol “au luat măsuri interne imediate” şi “au raportat faptele autorităţilor” din Franţa.

O anchetă judiciară privind suspiciunile de corupţie în cadrul Interpol, cu sediul la Lyon, a fost ulterior deschisă la începutul anului 2025.

Concluziile iniţiale ale investigaţiilor efectuate de Oficiul Central Anticorupţie din Franţa (OCLCIFF) au relevat că “un grup de persoane de diferite naţionalităţi era suspectat că ar fi implementat o schemă de corupţie pentru a permite fugarilor să blocheze şi să şteargă notificările roşii care îi vizau, prin plata de mită către funcţionari publici, în special în R.Moldova”, a relatat Bohnert.

Sumele ar fi ajuns la “câteva milioane de dolari”

Sumele din această mită puteau ajunge la “câteva milioane de dolari”, a indicat procurorul financiar. O sursă apropiată cazului a declarat pentru AFP că unii dintre aceşti fugari făceau parte din criminalitatea organizată. O a doua sursă apropiată cazului a subliniat că suspecţii care ar fi putut beneficia de acest sistem erau de toate naţionalităţile şi dispuneau de resurse financiare semnificative.

Potrivit secretarului general al Interpol, Jurgen Stock, suspiciunile se referă la “un număr mic de notificări roşii” din cele 70.000 emise de organizaţie.

Printre persoanele care ar fi putut beneficia de eliminarea acestei notificări roşii se numără francezul Tarik Kerbouci, alias “Bizonul”, căutat pentru implicarea sa în livrarea a 3,3 tone de cocaină către un port italian cu destinaţia Marsilia. Potrivit unei surse apropiate cazului, cel puţin încă un mandat de arestare a fost emis de magistratul de instrucţie.

În afară de fostul ministru Pîrlog, alte persoane solicitate de Franţa au fost predate în ultimele luni de Emiratele Arabe Unite, între care, recent, Abdelkader Bouguettaia, cunoscut sub numele de “Bibi”, un important traficant de droguri.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments