Rinat Ahmetov, cel mai bogat ucrainean, își extinde afacerile din România. Deține și un parc eolian în Iași

0
18

Rinat Ahmetov, cel mai bogat ucrainean, își extinde afacerile din România și pune funcțiune un nou parc fotovoltaic în Mureș. Miliardarul deține și un parc eolian în Iași. Peste 60% din energia fotovoltaică produsă va fi cumpărată de OMV Petrom.

DTEK Renewables International (DRI), divizia externă de regenerabile înregistrată în Olanda a conglomeratului ucrainean de companii energetice și de utilități DTEK, controlat de antreprenorul Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, pregătește punerea în funcțiune a unui nou parc fotovoltaic în România, scrie Profit.

Compania lui Ahmetov a conectat la rețea parcul fotovoltaic Glodeni II și va începe astfel să livreze energie către operatorul național de transport. DRI acum are trei proiecte operaționale în România, cu o capacitate totală de 173MW.

Parcul solar Glodeni II este situat în județul Mureș, are o capacitate de 60MWp și o producție anuală estimată de 86,4GWh, care ar putea acoperi consumul a aproximativ 22.400 de locuințe și contribui la reducerea emisiilor de carbon cu 21.800 de tone pe an. Împreună cu Glodeni I, care are o capacitate de 53MWp, formează unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din țară.

DRI operează în România și parcul eolian de 60MWp din Ruginoasa, județul Iași, primul parc eolian construit în țară în ultimul deceniu, care a devenit operațional în decembrie 2023.

Pe lângă Ruginoasa, Glodeni I și Glodeni II, DRI începe construcția celui de-al patrulea proiect în România, un parc fotovoltaic de 126MWp în Văcărești, județul Dâmbovița.

Compania controlată de Rinat Ahmetov a semnat recent cel mai mare acord de achiziție directă de energie electrică din surse fotovoltaice din România, cu OMV Petrom.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments