Primăria Iași scoate la licitație refacerea străzilor Văleni și Viorelelor. Investiția depășește 23,5 milioane de lei

0
7
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Primăria Municipiului Iași a scos la licitație lucrările de refacere și modernizare a străzilor Văleni și Viorelelor, din zona Galata. Valoarea estimată a investiției este de 19,45 milioane de lei, fără TVA, respectiv aproape 23,54 milioane de lei, cu TVA.

Proiectul va fi realizat în două etape pe strada Văleni, unde instabilitatea terenului a provocat degradarea accentuată a carosabilului. Potrivit documentației tehnice, în zonă au fost semnalate, încă din 2011, tasări, fisuri și alunecări de teren.

În prima etapă vor fi executate lucrări de consolidare a versantului, urmând ca strada să fie modernizată ulterior. Durata estimată pentru consolidarea terenului este de șase luni.

Pe strada Viorelelor, unde au fost construite numeroase locuințe, dar infrastructura rutieră nu este asfaltată, sunt prevăzute lucrări de modernizare. Acestea vor fi realizate în paralel cu intervențiile de modernizare de pe strada Văleni, termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor fiind de un an.

Ofertele pentru atribuirea contractului pot fi depuse până la data de 2 septembrie 2026. Criteriul principal de evaluare este prețul, care va reprezenta 80% din punctaj, în timp ce perioada de garanție va avea o pondere de 20%. Documentația prevede acordarea punctajului maxim pentru o garanție de 60 de luni.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate