A fost odată ca niciodată, bibicilor stimați, un flăcău cu bărbie de miel și glas de revoltat constipat, pe nume Jorjâcă Silicon. El nu avea partid, ci o cruce de carton și o misiune divină: să scape țara de ciuma roșie cu ajutorul… ciumei portocalii, galbene, verzi și, dacă e nevoie, și mov cu sclipici. Acest Cheghevara de Obor, s-a trezit într-o zi spunând: „Ajunge cu pesedeaual! Jos hoții!”. Asta în timp ce își făcea poze cu primari pesediști și își împrumuta gura de lemn de la Dragnea second-hand. Ce nu înțelege electoratul cu encefalograma plată la urne e că atunci când spui „Vrem altceva decât ciuma roșie!” și votezi Simion, e ca și cum ai vrea să scapi de sobolan și adopți un șobolan cu pălărie de cowboy.
„Dar Silicon e diferit!” spun ei, cu ochii bulbucați de patos și neuronul lovit în moalele capului de fake news. Da, diferit ca un șofer beat de unul mahmur. Sigur, nu-i tot aia. E alt nivel de aberație. Jorjel ăsta e un soi de Frankenștain politic – făcut din bucăți de AUR, bucăți de PRM, cu un creier de Facebook și un suflet de talk-show ieftin. Tatăl adoptiv al PSD, dar genul care te ceartă că bei, în timp ce toarnă vin în ulcior.
Și mitingurile patrioate cu actori de 50 de lei, cu dinții pierduți! Ah, ce spectacol! Flăcări, steaguri, fumigene – un festival folcloric al indignării dirijate, unde se strigă „Jos corupția!” de parcă n-ar fi strâns-o Silicon la piept ca pe o pisică vagaboandă cu pedigree de Teleorman. În mijlocul mulțimii, flutură tricolorul ținut invers, iar Stegaru’ – cum care stegar? ăla dac -, flutură steagul imens într-un delir mesiano-bălăceankist. Jorjâcă, cu ochii sclipind a năzionalism de supermarket, urlă către norod: „Să ne luăm țara înapoi!” – dar nu spune de la cine. Probabil de la noi înșine, că doar n-am demonstrat suficient că merităm să fim luați de fraieri cu votul în dinți.
Iar românul de rând, obosit de taxe, de pensii speciale, de viață, de tot, merge la urne cu speranță. Votează cu inima. Inima, desigur, e undeva jos, bine protejată în șlapi de gumă, purtați în ziua votului ca semn de răzvrătire urbană. Nu contează că omul habar n-are ce e aia separație a puterilor în stat, dar știe sigur că „ăsta, Simion, le zice bine la televizor, parcă e din popor, da-l dreacu’ pe ăla de zice cu NATO.”
Silicon Jorjâcă, bibicilor onorabili, fiul rătăcitor al logicii, tatăl adoptiv al PSD-ului, și păstorul turmei cu drept de vot, promite schimbarea – o schimbare care seamănă izbitor cu trecutul, dar cu mai mult fum și niște artificii second-hand.
