Noi dosare-bombă care ajung până la cei mai tari politicieni

0
147

O nouă campanie anticorupție, cu oameni de vârf puși în cătușe și știri despre bani luați și dați, una care nu decimează doar baroni PSD, ci duce și la alte vedete politice din PNL și adevărat că mai rar din USR.

Primarul din Mioveni, încătușat după ceea ce DNA zice că a fost un flagrant în care primarul dădea înapoi 10.000 euro dintr-o presupusă mită, pentru a angaja fiica unui prieten la Spitalul din Mioveni, condus chiar de ginerele primarului.

Dincolo de faptul că era foarte la îndemână să medieze angajarea și nu a făcut-o, întrebarea fiind de ce, primarul Ion Georgescu susținând că doar înapoia un împrumut, trebuie să menționăm și faptul că Georgescu este unul dintre cei mai populari primari. Ultima dată efectiv și-a spulberat contra-candidații la alegeri, câștigând cu 70%.

În celălalt caz, din curtea ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, lucrurile, legăturile și implicațiile sunt și mai spectaculoase.

Bogdan Durlea – șeful Inspectoratului pentru Controlul Transportului Rutier Cluj, instituție în mâna căreia stau controalele pentru tot transportul rutier din șapte județe, adică sfertul de nord-vest al țării.

Vorbim de controale privind greutatea camioanelor. Practic, oricine transportă ceva de contrabandă, deci cu greutate peste cea declarată în actele oficiale, poate avea o problem: de la traficanți de droguri până la mafia lemnului.

Bogdan Durlea este acuzat că ar fi luat mită ca să anunțe anumiți transportatori de control.

Imediat, USR, prin președinte, care este și fost ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, a sărit să spună că Durlea făcea parte din mafia lui Grindeanu.

Grindeanu i-a răspuns ironic, numindu-l „necrofag” pe Drulă și afirmând că nu-l cunoaște pe directorul reținut.

„Nu-l cunosc, nu l-am pus, eu nu l-am văzut niciodată. A fost numit înainte de a ajunge eu ministru, de pe zonă liberal, dar nu contează. Să fi fost userist, PSD-ist, liberal, nu asta e important. Important e că acest om pare că a încălcat legea și pentru asta va plăti. Punct. Domnul Drulă face un tip de politică necrofag care se hrănește din tragedii, din diverse situații de acest tip, iar domnii care mai fac afirmații de acest tip ar fi bine să se uite în propria ogradă. Parcă de la acest domn Drulă auzeam în urmă cu câteva săptămâni: `acum ce să facem cu doamna Clotilde? A luat și ea 3.000 lei în plus`. S-a început urmărirea penală. Deci e penală. De ce mai apără domnul Drulă oameni de tipul ăsta? Contează că e un leu sau că sunt 3.000? Nu mai avem principii? Sau se aplică doar la alții?”, a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, referitor la cazul lui Durlea.

Bogdan Durlea este ginerele unui controversat om de afaceri din zona Maramureșului, care ar avea legături și cu mafia lemnului, Nuțu Fonta, iar socrului i s-a ar datora și succesul profesional al lui Durlea.

Durlea a fost cununat de celebrul general Oprea pe vremea când era ministru de Interne și chiar la nunta respectivă a mers cu elicopterul instituției.

Durlea a fost în 2020, pentru o scurtă perioadă, șef la Inspectoratul de Stat pentru Transport Rutier București, iar soția a lucrat la Primăria Sectorului 6. Ulterior a fost numit de ministrul liberal Lucian Bode la Cluj. A fost demis de ministrul Drulă, apoi adus la loc pe funcție de liberalul Dan Vâlceanu.

Nuțu Fonta se jură că n-are nicio legătură cu succesul profesional al ginerului.

Așadar, ițele sunt mult mai încurcate, iar țintele poate chiar din spectrul politic mai larg, inclusiv de la vârful PNL, la fel cum și dosarul șpăgilor pentru numirile și contractele din spitalele bucureștene de sub ASSMB, deci toți cei implicați, arestați și denunțători, sunt din tabere useriste.

V-am arătat că prin omul cheie în traseul mitei și numirilor se face legătura cu ginerele lui Vasile Blaga.

Dosarele detonate în ultima perioadă duc, direct sau indirect, la aproape toată lumea bună: Clotilde Armand, Nicușor Dan, Rareș Bogdan, Sorin Grindeanu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu.

Ce sesizăm însă este că, dacă în cazul vedetelor USR Clotilde Armand și Nicușor Dan vorbim despre urmăriri penale care îi vizează direct, nu au fost scurse în presă niciun fel de stenograme, imagini sau detalii spectaculoase.

La liderii PSD și PNL, stenogramele cu numele lor împânzesc periodic spațiul media, chiar și când le sunt pronunțate de alții. Iar ei nu au nicio calitate în anchetele respective.

Dincolo de asta, ne dorim ca toate tunurile pe cârca statului să fie devolate, iar aceste anchete să fie făcute beton, pentru că, în timp ce noul șef DNA a anunțat că fiecare procuror are temă să vină măcar cu un dosar „de calibru”, unele anchete mega-trâmbițate din trecut pentru tunuri uriașe, zac în uitare prin sertar, iar unele s-au închis prin prescriere.

Celebrul dosar Hidroelectrica. Acuzată – Elena Udrea. Mituitor – cel mai deștept băiat din energie din vechea gardă, Bogdan Buzăianu – prescris.

Altul pe aceeași temă, în care DIICOT acuza un prejudiciu de un milliard de euro, a fost închis și el pe șest.

Pui desprinși din celebrul dosar Microsoft,  prescriere. ANRP – la fel. Dosar ALRO Slatina-a clasat tot pentru prescriere. De dosarul cu cel mai mare prejudiciu din istorie EADS, tot de peste un milliard de euro, nu s-a mai auzit nimic.

Dosarul trâmbițat drept cel mai mare pe evaziune fiscal este Murfatlar, în care prejudiciul acuzat  este de 132 de milioane de euro.

În urmă cu peste șapte ani, dosarul era detonat la Parchet și cu promisiunea că se ajunge la nume grele: Victor Ponta, Sebastian Ghiță, vicepreședintele ANAF de la acea vreme, Daniel Diaconescu, fost ofițer SRI, acum revenit la ANAF, director general la Direcția de Informații Fiscale.

În 2016 au fost arestări, spectacol în presă. Acum 9 ani de anchetă, inclusiv cu peste 200 de inspectori fiscali din partea ANAF detașați să ajute procurorii, acuzațiile de abuz în serviciu sunt la un pas de prescriere. Evaziunea fiscală cine știe dacă ar mai supraviețui și ea, asta dacă s-ar trimite acum dosarul în instanță.

Noul șef DNA spune că patru procurori s-au schimbat până acum în anchetă și că este o chestiune de săptămâni.

Procurorul de caz și cel șef de secție să-și assume, dacă mai pot proba ceva în dosar, s-o facă și să-l trimită în instanță. Dacă nu, să-și declare eșecul și să-l închidă, ceea ce este și corect.

Mai mulți oameni stau cu aceste acuzații planând asupra lor, unii dintre ei chiar lucrând și acum în poziții importante din aparatul statului român.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments