Italienii de la Moncler inaugurează o nouă unitate la Bacău, pentru producția de articole de îmbrăcăminte / Investiția se ridică la aproximativ 10 milioane de euro

0
302

Compania italiană Moncler Industries Yield anunță joi că a finalizat extinderea fabricii pe care o operează în Bacău și a inaugurat o nouă unitate de producție și o grădiniță pentru copiii angajaților, în urma unei investiții de aproximativ 10 milioane de euro, în construcția clădirilor.

Noul spațiu de producție se întinde pe o suprafață de 8.000 de metri pătrați, repartizați pe două nivele, și marchează extinderea fabricii care măsoară aproximativ 16.000 de metri pătrați și care a fost deschisă în urmă cu aproximativ opt ani. Parterul, care se întinde pe aproximativ 4.000 de metri pătrați, este destinat producției de articole de îmbrăcăminte. Compania afirmă că a implementat tehnologie de ultimă generație, printre care un rol important îl ocupă o nouă tehnică de fabricație inspirată din filozofia Lean Manufacturing, axată pe eficiență, reducerea deșeurilor și optimizarea continuă a proceselor de producție.

Primul etaj, cu o suprafață similară, găzduiește departamentele de proiectare tipare și confecționare prototipuri, precum și un centru de cercetare și dezvoltare de top a cărui misiune este de a dezvolta tehnici inovatoare și caracteristici avansate pentru articole de îmbrăcăminte de înaltă performanță. De asemenea, departamentul asigură training-uri dedicate furnizorilor cu scopul de a împărtăși know-how și de a crește calitatea producției.

Toate resturile rezultate din producție (nailon, bumbac, fibre mixte) sunt colectate și reciclate pentru a fi refolosite ca materie primă. Resturile de nailon, de exemplu, pot deveni ornamente, țesături, elemente de merchandising vizual sau mobilier, ca în cazul scaunelor folosite în grădinița companiei.

Unitatea de producție din România, singura deținută de Moncler în afara Italiei, produce în principal jachete de puf. La capacitate maximă, aceasta va produce aproximativ 30% din producția anuală globală de îmbrăcăminte de exterior a Moncler.

În noua unitate, lucrează în prezent aproximativ 230 de persoane, capacitatea Moncler Industries Yield ajungând în prezent la aproape 1.800 de angajați.

Moncler Industries Yield își propune să angajeze alte peste 200 de persoane în următoarele luni.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments