Bugetul Casei creşte în fiecare an, dar pacienţii nu îşi pot face nici măcar o ecografie abdominală pe bilet, investigaţie care în privat costă aprope 500 de lei

0
108

„Nu avem fonduri“ sau „nu avem medic în contract cu Casa.“

Bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru analize medicale şi investigaţii paraclinice (ecografii, RMN, altele) creşte de la un an la altul, până la un miliard de lei în 2021, plus 20%, însă pacienţii nu îşi pot face nici măcar o ecografie abdominală în baza biletului de trimitere.

La privat costul  unei astfel de investigaţii a ajuns la 460-495  de lei chiar şi pentru copii. De ce mai plătim contribuţii la sănătate dacă în baza biletului de trimitere este imposibil să faci chiar şi o ecografie abdominală?

„De atâţia ani spun că pacienţii nu au acces la investigaţii de bază, acum că preţurile lor au crescut tot mai puţini pacienţi îşi permit să facă aceste investigaţii. Nimeni nu ia nicio măsură şi nimeni nu răspunde pentru această situaţie. Ministerul vorbeşte de spitale noi când pacienţii nu îşi pot face nici măcar analize de sânge sau o ecografie cu bilet de trimitere“, a spus Cezar Irimia, preşedinte al Alianţei Pacienţilor Cronici.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments