La USV Iași începe admiterea la masterat

0
134

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV Iași, fosta USAMV) va da luni, 5 iulie 2021, startul admiterii la studii universitare de masterat. Candidații au posibilitatea de a se înscrie atât la sediul facultăților cât și online. Astfel, perioada de înscriere a candidaților la admiterea din sesiunea iulie 2021 este 5 – 15 iulie 2021 în cazul depunerii actelor la sediul facultății și 5 -14 iulie 2021 în situația înscrierii online.
În ceea ce privește numărul de locuri la studiile de masterat, trebuie precizat că absolvenții de facultate au la dispoziție 607 de locuri, dintre care 488 sunt locuri la buget.
„Admiterea candidaților la studiile universitare de masterat se face prin concurs, criteriile de departajare fiind proba de interviu la sediul universității sau online, cu aprecierea <<admis>> sau <<respins>> și rezultatele obținute la examenul de finalizare a studiilor de licență”, a precizat prof. univ. Dr. Costel Samuil prorectorul cu activitatea didactică la USV Iași.

Programele de studii de masterat sunt generoase, specializările oferite aflându-se la mare căutare, atât în rândul absolvenților de la USV Iași, cât și de la alte universități. Astfel, la Facultatea de Agricultură se regăsesc: Managementul și conservarea solurilor, Producerea de sămânță și material de plantat, Tehnologii de agricultură ecologică, Tehnologii agricole moderne, Analiză și diagnoză în agricultură, Administrarea afacerilor agricole, Managementul dezvoltării rurale, Management în alimentație publică și agroturism, Management și audit în agricultură, Expertiză pe filiera produselor alimentare, Siguranță alimentară și protecția consumatorului, Sisteme avansate de procesare și controlul calității produselor agroalimentare, Evaluarea și conservarea biodiversității.

La Facultatea de Horticultură pot fi studiate: Amenajări peisagistice urbane și teritoriale, Horticultură ecologică, Producerea semințelor și materialului săditor horticol, Protecția plantelor, Tehnologia și controlul calității băuturilor.
Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare oferă: Nutriția și alimentația animalelor, Reproducție și ameliorare genetică, Managementul calității și siguranței alimentelor, Managementul producțiilor animale, Managementul exploatațiilor în acvacultură, Alimentația animalelor, Tehnologia exploatării bovinelor și cabalinelor, Tehnologia exploatării suinelor, Tehnică piscicolă, Genetică, Tehnologia exploatării păsărilor și animalelor de blană, Tehnologia exploatării ovinelor și caprinelor, Tehnologia produselor animaliere.În ceea ce privește admiterea la studiile de licență, înscrierea este programată pentru perioada 12 – 23 iulie 2021.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments