Primarul Mihai Chirica: „Începând de astăzi, am intrat în rândul orașelor sustenabile din punct de vedere energetic”

0
164

Iașul a devenit primul municipiu din România certificat în conformitate cu sistemul European Energy Award, lansat prima dată în Elveția sub numele de Energiestadt. Certificatul de Comunitate Sustenabilă” în domeniul eficienței energetice a fost decernat luni, 12 aprilie, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Sala Vasile Pogor a Palatului Roznovanu.

În cadrul evenimentului, am salutat sprijinul continuu pe care statul elvețian l-a acordat orașului nostru, începând cu primul proiect derulat aici, anume donația de tramvaie, apoi cu programul de asistență în domeniul termoficării, un program foarte consistent, de circa 5 milioane de dolari. Amintesc aici și de programul de asistență pentru Maternitatea Cuza Vodă”, la secția de neonatologie, la care se adaugă finanțarea unor organizații neguvernamentale în domenii legate de persoanele cu dizabilități și membrii etniilor reprezentative pentru comunitatea noastră și, nu în cele din urmă, colaborarea în domeniul medical și universitar, a transmis primarul.

La rândul său, Excelența Sa Arthur Mattli a remarcat schimbările pozitive care au avut loc în ultimii ani în ceea ce privește aspectul Municipiului Iași și a subliniat că relațiile de colaborare trebuie să continue cu același dinamism ca și în trecut.

Este o onoare pentru toți ieșenii că, începând de astăzi, am intrat în rândul orașelor sustenabile din punct de vedere energetic. Este o muncă lungă, o muncă grea, legată de dorința de a lăsa celor care vor veni după noi un oraș cât mai curat, din toate punctele de vedere. Avem o obligație ca oameni politici în funcție să ne gândim zi de zi, ceas de ceas, că acest oraș nu este al nostru, este al urmașilor noștri, iar ei trebuie să se bucure de o calitate bună a vieții. Toate programele noastre de investiții au obligatoriu și partea sustenabilă a fiecărui proiect. Este datoria morală pe care o avem față de cei cărora le vom lăsa moștenire acest oraș!

Acordarea acestui premiu confirmă eforturile comunității locale de a implementa măsurile din Planul de Acțiune pentru Eficiență Energetică și constituie baza unui concept integrat al pachetelor de proiecte care au ca obiect creșterea eficienței energetice pe toate componentele: iluminat public, transport local, sistem încălzire centralizat și servicii de gospodărire locală.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments