Fără centura Iașului și în 2019. Lucrările la varianta de ocolire prin sud nu încep mai degrabă de primăvara anului viitor

Chiar dacă toți actorii politici ieșeni nu pierd ocazia să se acuze reciproc de faptul că Iașul nu are o centură mult promisă, proiectul variantei de ocolire se mișcă atât de greu încât orașul se va sufoca și în următorii ani. Motivul, lipsa de voință politică de a ne salva de traficul greu ce traversează orașul.

0
913

Centura Iașului prin partea de sud a municipiului a fost împărțită încă de la început, în 2008, în patru etape de execuție. Primul obiectiv pentru traficul greu de aproape 14 km, a costat cel puțin 360 de milioane de lei. Lucrarea a fost finalizată în 2012, iar de atunci se tot bate pasul pe loc cu celelalte trei tronsoane.

Cel de-al doilea obiectiv ar fi un pasaj cu nod rutier în zona Valea Lupului. Acesta ar costa estimativ nu mai mult de 250 de mii de lei și ar urma să lege cei 14 km ai primului tronson de trafic greu ce ocolește Iașul prin zona Brătuleni, Uricani, Valea Ursului, Cornești, Ciurbești, Lunca Cetățuii, apoi intrând spre strada Nicolina.

Cel de-al treilea obiectiv are o lungime de aproape şapte km și este tot un tronson de ocolire pentru traficul greu. Acesta ar trebui să înceapă pe bulevardul Poitiers, continuând spre strada Trei Fântâni. În fișa tehnică a proiectului scrie că această porțiune din centura Iașului ar trebui să fie proiectată cu şapte poduri, şapte pasaje și două noduri rutiere. De altfel, porțiunea dată este acum scoasă la licitație de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Cel de-al patrulea obiectiv este un tronson din centura Iașului dedicat traficului ușor. Acesta ar urma să aibă o lungime de aproape nouă km. Segmentul acesta ar urma să înceapă din zona Uricani și ar trece pe lângă Găureni și Miroslava, cu o intrare în Iași pe strada Cicoarei până pe strada Arhimandrit Ioan Berindei, iar de aici să fie legat de celelalte două tronsoane pentru traficul greu ce pornesc din cartierul Nicolina. Fișa tehnică arată că ar trebui să fie construit și un pod pe acest tronson, care ar lega cartierul Dacia de acest segment al centurii de ocolire. Costurile estimate acum câțiva ani erau de aproape 121 de milioane de lei pentru construirea segmentului pentru traficul ușor al Variantei Sud de ocolire a Iașului.

În total, centura de ocolire a Iașului prin sud ar urma să aibă 30 de km, iar costurile totale estimate se ridică la peste 610 milioane de lei.

 Contre între autorităţi

Chiar dacă vedem că doar un singur tronson de aproape şapte km este construit, totuși Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean continuă să spună că principalul vinovat de întârzierea executării centurii Iașului este Mihai Chirica. În replică, primarul declara acum o lună că toată documentația pentru tronsonul pentru traficul greu din bulevardul Poitiers spre strada Trei Fântâni a fost transmisă către CNAIR.

”După ”n” ani, într-adevăr cei de la primărie au transmis o parte din documente, mai trebuia o ședință de consiliu local, nu știu dacă s-a realizat sau nu. Dar eu spun de doi ani de zile că drumul trebuia transferat și trebuiau transmise documentele. Chiar și pe o documentație când era director general domnul primar actual în 2009, acolo erau niște condiții impuse de Drumuri Naționale. Nu le-a respectat nici acum. Dar nu contează și vrem să realizăm centura Iașului – un obiectiv strategic pentru Iași la care m-am implicat atât pentru finanțare cât și pentru a relua proiectul, al modifica și al aduce în condițiile actuale și la necesitățile actuale și se va realiza și acest proiect”, a declarat pentru 7Est, Maricel Popa.

De altfel, președintele CJ Iași recunoaște că s-a întârziat cu scoaterea la licitație a lucrărilor pentru cei şapte km din varianta de ocolire a Iașului.

”Lucrările ar trebui să fie scoase la licitație în semestrul doi, deoarece s-a întârziat de la primărie toate documentele. De un an de zile s-a întârziat. Cei de la Drumurile Naționale au mai multe adrese la primărie și au insistat de foarte multe ori. Dar întârzierea respectivă nu o puteți pune tot în cârca PSD-ului dacă domul primar a întârziat. Menționez, domnul primar nu este membru PSD”, spune președintele CJ Iași.

Cât ne costă și când vor fi gata primii şapte km din centura Iașului

Chiar dacă CNAIR a anunțat că a scos la licitație pentru proiectare și execuție obiectivul trei al Variantei de Ocolire a municipiului Iași, nu avem motive multe de bucurie. Ori, pe 19 august este data limită de depunere a ofertelor, însă evaluarea tehnică și evaluarea financiară a acestora va dura până pe 19 noiembrie 2019, în cazul în care nu vor fi contestații. Așa că, încet, dar sigur, vedem că atribuirea contractului pentru proiectare și execuție ar urma să fie făcută în cea mai pozitivă variantă abia la începutul anului 2020. Asta dacă costurile estimate de CNAIR pentru acest tronson, de circa 127 de milioane de lei, vor fi îndeajuns pentru constructori, or, în ultima perioadă costurile în investițiile de drum au crescut mult, autoritățile județene recunoscând că este o creștere a prețului la bitumul necesar pentru construirea drumurilor și ar exista și o criză a forței de muncă în construcții.

Totuși, dacă lucrurile merg într-o variantă pozitivă, acest tronson de şapte km de centură a Iașului pentru traficul greu va fi gata abia prin 2023. Specificația licitației arată că durata contractului este de 30 luni, din care şase luni perioada de proiectare şi 24 de luni perioada de execuţie lucrărilor.

Așa că, nu ne rămâne decât să ne înarmăm cu răbdare până în 2023 și să credem într-o minune că nu ne vom sufoca în oraș de la aerul poluat, în timp ce, toți actorii politici din Iași, vor căuta să vadă a cui e cea mai mare vină că Iașul continuă să fie catalogat ca fiind ”cel mai poluat oraș” al României.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments