Coșmarul unui fost comandant de Poliție. A dat în judecată statul roman și MAI și cere daune morale de jumătate de million de euro

A făcut arest împreună cu infractori pe care îi cercetase în calitate de șef al Poliției Municipiului Bârlad, s-a îmbolnăvit grav, a fost suspendat din funcție și imaginea sa fost compromisă iremediabil în spațiul public, iar acum vrea să își facă dreptate. După 3 ani de abuzuri și umilințe suportate dintr- o vendetă a procurorilor bârlădeni, Vasile Chelaru a fost scos de sub cele 11 capete de acuzare confecționate pentru a-l înfunda. Acum, fostul polițist încearcă o reparație morală pentru cele indurate și, cu ajutorul avocaților din Baroul Iași, a acționat în instant statul roman și Ministerul de Interne, cerând daune de jumătate de million de euro

0
744

Fostul comandant al Poliției Municipiului Bârlad, Vasile Chelaru, a depus depus o acțiune în instanţă, prin care dă în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui, precum și Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui. Totodată, Chelaru cere ca instanța să oblige pârâții la plata de daune morale în cuantum de 500.000 Euro, în echivalent lei la data plății, și la plata de daune materiale în cuantum de 20.000 lei, în vederea reparării prejudiciului produs prin privarea nelegală de libertate, calcularea vechimii în muncă, pe perioada reţinerii nelegale, cu consecinţa acordării drepturile salariale indexate şi actualizate cu dobânda legală, de care reclamantul ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost „pus la dispoziţie” şi mutat la Secţia de Poliţie Rurală nr.5 din cadrul Poliţiei oraşului Murgeni, jud. Vaslui, cu remuneraţie inferioară celei avute anterior, precum și plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii sale, Chelaru susține faptul că prin reţinerea dispusă de procurorii bârlădeni, i s-a cauzat un prejudiciu enorm, fiind totodată încălcate dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, care protejează dreptul la libertate și siguranță, în sensul că nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția cazurilor expres prevăzute și potrivit căilor legale. Dovada nelegalităţii şi a caracterului abuziv al măsurii reţinerii şi a controlului judiciar rezultă şi din aceea că, o dată ce dosarul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi o dată cu expirarea celor 60 zile, perioadă pentru care fusese dispusă anterior măsura preventivă, Parchetul Curţii nu a mai formulat nicio nouă cerere de prelungire a măsurii.

Rezultă că, inclusiv, reprezentanţii Ministerului Public, au considerat o astfel de măsură total disproporționată și nepliată pe realităţile ce existau în dosarul penal, raportat la lipsa oricăror probe care să confirme săvârşirea celor, nu mai puţin, de 11 infracţiuni, ce-mi fuseseră imputate”, se arată în acţiunea lui Vasile Chelaru.

 

De la şefia Poliţiei, în boxa acuzaţilor

La data de 5 septembrie 2016, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad a emis, în dosarul nr. 1908/P/2015, o Ordonanţă de reţinere împotriva sa, considerându-se că există suspiciunea rezonabilă că ar fi comis următoarele infracţiuni: o infracţiune de abuz în serviciu, cinci infracţiuni de instigare la infracţiunea de delapidare şi cinci infracţiuni de instigare la infracţiunea de fals intelectual. Prin aceeaşi Ordonanţă, s-a reţinut că nu există nicio cauză care să împiedice punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, „măsura reţinerii fiind una proporţională cu gravitatea acuzaţiei”. Pe 6 septembrie 2016, Judecătoria Bârlad respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, de luare a măsurii arestării preventive faţă de Vasile Chelaru, dispunând măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, cu obligarea respectării anumitor obligaţii, pe durata măsurii, respectiv prezentarea la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; de a informa de îndată organul de urmărire penală sau instanţa cu privire la schimbarea locuinţei; de a se prezenta la Poliţia Municipiului Bârlad, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie ori de câte ori este chemat; de nu depăşi limita teritorială a României; de a nu se apropia de inculpatul Brătianu Ionel şi numitul Butnaru Nelu şi de a nu comunica direct sau indirect cu aceştia, pe nicio cale; de a nu deţine, folosi şi purta arme. Împotriva acestei Încheieri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad a formulat contestaţie, ce a fost admisă de Tribunalul Vaslui, în sensul desfiinţării în parte a Încheierii atacate, fiind impuse noi obligaţii aferente controlului judiciar, respectiv obligaţiile de a nu-şi mai desfăşura activitatea în cadrul Poliţiei Municipiului Bârlad, de a nu îndeplini nicio funcţie de conducere sau care implică atribuţii de control în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, de a nu efectua acte de cercetare penală.

 

Dosarul ajunge la Iaşi

Ulterior, dosarul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, primind numărul 617/P/2016, dosar în cadrul căruia a fost emisă Ordonanţa din 05.07.2018, prin care s-a dispus clasarea cauzei cu privire la săvârşirea de către Chelaru a tuturor infracţiunilor ce au fost puse în sarcina sa. Această Ordonanţă i-a fost comunicată la data de 18.02.2019, rămânând definitivă prin necontestarea sa. În consecinţă, pentru infracţiunea de abuz în serviciu, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a constatat faptul că “fapta nu există”, constatându-se că, la dosarul cauzei, nu există nicio probă din care să rezulte faptul că aş fi săvârşit infracţiunea imputată. Pentru restul infracţiunilor, Parchetul a dispus clasarea.

Reţinerea numitului Chelaru Vasile a fost una nelegală, situaţie ce rezultă, pe de o parte, din conţinutul Ordonanaţei de clasare, rămasă definitivă, prin care se atestă faptul că nu au existat probe la dosarul cauzei din care să se poată reţine suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi comis infracţiunile pentru care a fost inculpat, clasarea dispunându-se după ce s-a constatat că fapta nu există, respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege. Pe de altă parte, nelegalitatea privării de libertate rezultă şi din faptul că toate demersurile de cercetare şi urmărire penală, deci inclusiv măsura reţinerii, au fost efectuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, prin încălcarea prevederilor Ordinului nr. 8/21.02.2014 al Procurorului general al Curţii de Apel Iaşi, cu privire la preluarea de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a cauzelor având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese. Raportat la funcţia deţinută de către inculpat, aceea de şef al Poliţiei Municipiului Bârlad, este evident faptul că, prin neconformarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad la Ordinul menţionat, măsura privării de libertate a fost una vădit nelegală”, se arată în acţiunea depusă de avocaţii lui Vasile Chelaru.

 

Retrogradat ca poliţist de comună

Pe perioada în care Vasile Chelaru a fost pus sub acuzare şi implicit a fost supendat din funcţia de şef al Poliţie Bârlad, acesta a fost pus în faţa unor cheltuieli neprevăzute şi urgent necesare, precum angajarea unui avocat care să îl asiste la toate actele de urmărire penală dispuse în cauză. Mai mult, ca urmare a procedurii de punere a lui Chelaru „la dispoziţie”, acesta a fost mutat, temporar, la Poliţia oraşului Murgeni- Secţia de poliţie rurală nr.5, cu diminuarea corespunzătoare a veniturilor salariale. Astfel, o parte a despăgubirilor materiale solicitate este constituită din diferenţa de drepturi salariale, drepturi de care Chelaru nu am mai beneficiat pe perioada cât am fost retrogradat din funcţie, respectiv în perioada cuprinsă între 06.09.2016 şi 01.10.2016, această din urmă dată fiind cea la care a decis să se pensioneze, decizie la care a fost constrâns să apeleze, tot ca urmare a evenimentelor ce şi-au pus amprentă asupra vieţii lui la acel moment.

Nu în ultimul rând, privarea de libertate, la care s-au adăugat toate celelalte demersuri abuzive, mi-au distrus nu numai cariera profesională, ce era centrul existenţei mele, cât şi sănătatea, fiind nevoit să apelez la investigaţii medicale de amploare, urmare a suspectării de cancer. Urmare a traumelor sufleteşti suferite, mi s-au agravat crizele de astm bronşic, suferind totodată şi alte modificări ale stării de sănătate, cele mai importante fiind dereglările aparatului digestiv. În luna noiembrie 2017, am fost diagnosticat cu „adenom tubular colonic cu leziune de neoplazie intraepitelială de grad redus”, afecţiune foarte gravă”, susţine Vasile Chelaru.

 

O poliţă plătită de procuror?

Chelaru susţine că întregul calvar la care a fost supus, atât el cât şi familia sa, a fost declanşat de modalitatea abuzivă de instrumentare a dosarului penal nr. 1908/P/2015, toate aceste derapaje majore de legalitate rezumându-se la anumite interese în cauză, printre care acela, esenţial, de a fi îndepărtat din funcţia de şef al Poliţiei Municipiului Bârlad, precum şi la un demers strict personal al procurorului ce a instrumentat dosarul, persoană împotriva căreia poliţistul formulase, la data de 03.09.2016, anterior declanşării întregii proceduri, o plângere penală, motivată de atitudinea neprofesionistă şi abuzurile pe care le săvârşea în virtutea funcţiei deţinute.

La data de 04.09.2016, orele 15.00, am fost apelat telefonic şi invitat la sediul Parchetului, la orele 16.00, pentru a mi se aduce la cunoştinţă calitatea de suspect într-un dosar penal. Am anunţat atunci grefiera că doresc să consult un avocat, fiind totodată preocupat să-mi informez şi superiorii despre situaţia intervenită, arătând că mă voi prezenta a doua zi dimineaţă. La orele 16.00, au fost emise mandate de aducere, jandarmii căutându-mă la adresa de reşedinţă, unde locuiam efectiv, la adresa de domiciliu, unde locuiesc părinţi mei (în vârstă de 80 ani şi, respectiv 72 ani). Apariţia unui număr mare de jandarmi la adresa de domiciliu unde locuiau părinţii mei, a fost de natură să le provoace un şoc teribil, aceştia neînţelegând ce anume am săvârşit. De asemenea, ivirea jandarmilor la celelalte locaţii a fost de natură să-mi afecteze imaginea şi relaţiile de care mă bucuram în raporturile cu vecinii, creându-le acestora suspiciunea că am săvârşit fapte extrem de grave, din moment ce era necesară desfăşurarea unor asemenea forţe pentru a mă escorta la sediul Parchetului”, a declarat Vasile Chelaru.

 

Închis alături de un criminal care îşi incendiase soţia

În dimineaţa zilei de 5.09.2016, Vasile Chelaru s-a prezentat la sediul IPJ Vaslui, cu intenţia de a-şi informa superiorii şi a cere aprobare pentru trei zile de concediu de odihnă. A fost oprit de jandarmi, cei care aveau de executat mandatele de aducere, şi reţinut.

O dată cu reţinerea mea, la ieşirea din clădirea Judecătoriei Bârlad, ziariştii se îngrămădeau pentru a mă filma şi fotografia încătuşat. Primiseră un comunicat de la Parchet, conform căruia subsemnatul săvârşisem infracţiuni de abuz în serviciu şi delapidare, nefiind prezentate detalii privind faptele, după cum nu era prezentat nici punctul de vedere al meu”, a spus Chelaru.

Ajuns în arestul Inspectoratului de Poliţie, a constatat că se regăseşte printre persoane, pe care el însuşi le cercetase în anumite împrejurări, temerea sa cea mare fiind aceea de a nu fi lăsat singur sau cazat în aceeaşi încăpere cu vreo astfel de persoană, de la care se putea aştepta la tot ce este mai rău. Spre „uşurarea” sa, a fost introdus într-o celulă cu un bărbat acuzat de tentativă de omor, întrucât îşi stropise soţia cu benzină şi-i dăduse foc.

Statul român va răspunde în acest dosar pentru o gravă eroare judiciară. E rușinos ca procurorul anchetator din cauză astăzi este Prim-procuror la Brașov.”, a declarat Gianina Vera Porosnicu, avocatul fostului șef al Poliției Municipiului Bârlad.

 

O carieră îngropată de abuzurile procurorilor?

A doua zi, în jurul orelor 11.00, a fost din nou adus la Parchet şi plimbat, încătuşat, în văzul întregii lumi, iar o dată ajuns pe holurile instituţiei, a fost lăsat să aştept ore întregi. Abia seara, la orele 19.30, a fost dus în sala de judecată.

Din punct de vedere profesional, o dată inoculată în conştiinţa publică, ideea că sunt un infractor periculos, ce abuza de atribuţiile conferite de funcţia deţinută, este evident că nu mai puteam avea nicio autoritate în deciziile pe care le-aş fi luat mai departe, în calitate de şef al Poliţiei Mun. Bârlad, decredibilizarea mea faţă de colegi şi subalterni fiind una totală. Tribunalul Vaslui a luat măsura obligării mele de a nu mai desfăşura nicio activitate în cadrul Poliţiei mun. Bârlad, de a nu mai îndeplini nicio funcţie de conducere în cadrul IPJ Vaslui şi de a nu mai efectua acte de cercetare penală. În consecinţă, am fost retrogradat şi trimis la Secţia de poliţie rurală nr.5, veniturile salariale fiindu-mi drastic diminuate, motiv pentru care, am ales să mă pensionez începând cu data de 01.10.2016. Dacă întreaga mea carieră profesională nu ar fi fost mânjită şi stigmatizată, fără nicio probă, ca urmare a celor petrecute în a doua parte a anului 2016, atunci decizia de a mă pensiona, în acelaşi an, nu ar fi constituit, sub nicio formă, o opţiune pentru mine”, a declarat Vasile Chelaru.

 

Cine este Vasile Chelaru

După absolvirea Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, Chelaru şi-a început activitatea profesională în cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Vaslui, urmând ca, în anul 2005, să ocupe, prin concurs, funcția de șef Birou Investigații Criminale, iar în luna decembrie 2006, să obțină, tot ca urmare a promovării concursului organizat, funcția de șef al Poliției municipiului Bârlad. Această funcție a deținut-o timp de 10 ani, până la data de 01.10.2016, cariera de polițist fiind cea în favoarea căreia a sacrificat, chiar neglijat, familia, prietenii şi, chiar propria sa sănătate.

Un parcurs profesional menit să instaleze ordinea într-o zonă n derivă a României, a fost întrerupt brusc de obtuzitatea legii și de jocurile de culise ale celor plătiți să fie în slujba ei.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments