Iată cum vor arăta pasajele din Podu Roș

0
3433

Circulația rutieră din intersecția din Podu Roș va fi fluidizată cu ajutorul pasajelor. Municipalitatea s-a decis și a stabilit forma finală a acestora. Este vorba despre o investiție de peste 84 de milioane de lei, cu TVA, iar lucrările vor fi finalizate într-un an și jumătate, adică 18 luni. Pentru realizarea acestei investiții primăria municipiul Iași va apela la un credit. Proiectul „Fluidizarea traficului din intersecţia Podu Roş cu Splai Bahlui Mal Drept şi bulevardul Profesor Dimitrie Mangeron prin două pasaje supraterane unidirecţionale cu o singură bandă” a fost aprobat de către consilierii locali.

Zona Podu Roș a devenit din ce în ce mai aglomerată după ce au apărut zonele rezidențiale către Nicolina, CUG, Ciurea sau Galata. Odată cu realizarea pasajelor sensul din podu Roș va fi mai puțin aglomerat, evitând și producerea eventualelor accidente.

Este vorba despre două pasaje care vor prelua câte o bandă de circulație din direcția Podul de Piatră și direcția bulevardul Mangeron. Ele se vor imbina deasupra râului Bahlui, revenind după pe cele două maluri ale acestuia. Lungimea pasajelor va fi de 551,6 metri, respectiv 546,6 metri. Potrivit proiectului pasajele vor avea două sensuri giratorii suspendate, care vor asigura zone de întoarcere, pe ambele fiind circulație în sens unic. Circulația va fi deschisă doar autovehiculelor și bicicletelor, pasajele neavând trotuare.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments