Luiza Dîm este model de la 12 ani

Tânara a ajuns în lumea modelingului de la o vârstă fragedă, fiind convinsă că acest lucru este ceea ce își dorește din tot sufletul . Până în prezent, Luiza are la activ zeci de prezentări, apariții în reviste glam și în emisiuni ca model, și speră ca pe viitor să ajungă să aibă colaborări în străinătate așa cum o au multe dintre colegele ei din First Models.

0
1.763 views
Luiza Dîm

Atunci când te afli la început de drum și pentru că frumusețea româncelor este mai mult decât cunoscută iar concurența în domeniul modelingului este una acerbă, este important ca agenția din care faci parte să reușească să pună în valoare toate atuurile tinerelor. Acest lucru a fost valabil și în cazul ieșencei Luiza Dîm care a evoluat de la o prezentare la alta iar multe companii sunt interesate de trăsăturile acesteia pentru shooting-uri sau defilări.

“Consultând mai multe agenții, alegerea optimă a fost First Models, în urmă cu câțiva ani. Aici am reușit să evoluez din punct de vedere profesional și nu numai. Am intrat în contact cu persoane diverse, experiențe prin care mi-am format o altfel de perspectivă”, spune Luiza.

La scurt timp de la debutul colaborării, tânăra a avut primele defilări și implicit, prima ședință foto pentru portofoliu.

“Nu era totul nou pentru mine, însă, cu toate acestea emoțiile s-au simțit. Fie că am defilat în cadrul unei emisiuni tv sau pe podium, fiecare experiență s-a dovedit a fi unică”, spune Luiza.

 

Modelingul presupune un ritm alert de viață

Cu o experiență de ani buni în acest domeniu, ieșeanca spune că nu este deloc ușor. Ceea ce vedem în câteva secunde pe podium sau pe paginile revistelor de modă ascund în spate ani de muncă, schimbarea stilului de viață și de ce nu, cel de a gândi.

“Viața de model presupune, în primul rând, multă muncă și sacrificiu. Apoi, este vorba de seriozitate, implicare și nu în ultimul rând, de dorința de a evolua. Atunci când îți dorești cu desăvârșire ceva în viață, trebuie să renunți la indiferență pentru a-ți depăși limitele proprii. Primele cursuri de modeling le-am făcut la vârsta de 12 ani, însă rezultatele s-au văzut mai târziu, abia când colaborările au devenit mai serioase”, ne-a mărturisit Luiza.

Trup, minte și suflet. Cam aceasta ar fi rețeta succesului pentru multe dintre tinerele care ajung să lucreze în lumea modei.

“Modelingul presupune pe lângă alte aspecte și ideea de sacrificiu. Așa cum unele dintre caracteristicile importante ale unui model este frumusețea și naturalețea pentru ambele este nevoie de îngrijire permanentă, atenție la detalii, un stil de viață sănătos”, a completat fata.

 

Viața, o continuă ascensiune

Luiza își dorește ca pe viitor să urmeze acest drum pe care a început și pentru care depune mult efort.

“Primele proiecte importante s-au dovedit a fi cele în care am reușit să pozez pentru branduri importante din Iasi. Bineînțeles, țelul meu a fost acela de a lucra la un nivel profesionist, mai întâi național, iar mai apoi și internațional. A fi model nu reprezintă doar imaginea de ansamblu în care defilezi pe podium, ci momentul în care reușești să transmiți ceva și celor ce te privesc. Înseamnă a avea atitudine și emoție constructivă”, spune modelul.

În timpul liber, Luiza este o persoana ca toate celelalte, desfășoară activități care îi aduc o stare de spirit bună.

“Consider că pentru a fi un model cu adevărat bun ai nevoie de o rampă de lansare favorabilă. Iar acest lucru este datorat de agenția din care faci parte. De aceea, dacă ar fi să îmbunătățesc ceva încă de la începutul carierei ar fi să aleg încă o dată, într-un timp mai scurt, First Models. Uneori este necesar să renunți la anumite obiceiuri ca să devii mai bun. Iar pentru a mă menține în formă am început să-mi construiesc un stil de viață sănătos, să-mi îngrijesc mai mult corpul, tenul. Să fiu atentă la toate detaliile și obiceiurile, modalități prin care am reușit să-mi îmbunătățesc aparițiile dar și silueta”, ne spune Luiza.

Multe dintre modele de top reprezintă un exemplu pentru societate fie prin stilul de viață sănătos pe care îl promovează, fie prin acțiunile caritabile pe care le desfășoară iar Luiza a înțeles că modelingul e mult mai mult decât atât.

“Scopul ultim nu este doar acela de a fi un model cunoscut ci și de a fi un bun exemplu. În viitor, îmi doresc să evoluez și pe plan internațional, să defilez pentru case de modă celebre, precum Chanel sau Victoria’s Secret. Însă, cred ca unul dintre cele mai importante sfaturi primite a fost acela de a ramane un om modest si echilibrat oricat de mult voi evolua pe acest plan. Stilul vestimentar s-a conturat și a suferit mici modificări odată cu vârsta, însă de când mă știu mi-a plăcut să mă simt mai întâi bine în ceea ce port. A fi un model apreciat înseamnă de multe ori grija pentru detalii, pentru aparițiile pe care le ai, cât și a te caracteriza printr-un mod de viață echilibrat, conchide Luiza.