Există viață după cancer!

Mihaela Gheran Palade: ”Am crezut în mine, în forța infinită a corpului meu de a rezista tratamentului, de a se reconfigura și vindeca. Mi-am descoperit resurse de regenerare aproape miraculoase”. Carmen Ungureanu: ”Cancerul nu este o boală, ci un diagnostic. Dacă privești că ești bolnav, vei fi bolnav. Dar, dacă crezi că e doar un diagnostic, atunci ești mai detașat”.

0
1.193 views
Carmen Ungureanu, Mihaela Gheran Palade

Într-o Românie în care bolile oncologice sunt foarte răspândite și fac ravagii în rândul populației, există totuși pacienți care au depășit fazele cele mai critice ale cancerului. Mihaela Gheran Palade a fost diagnosticată în urmă cu trei ani cu un cancer mamar, iar Carmen Ungureanu a primit cruntul diagnostic de cancer de col uterin în anul 2011. Despre lupta cu canceul a unor femei puternice am aflat din câteva întrebări adresate lor.

  

1. În ce an ați primit diagnosticul?

Mihaela Gheran Palade: Am fost diagnosticată imediat după ce am împlinit 44 de ani, pe data de 17 decembrie 2015, când am primit rezultatele de la biopsie care au confirmat rezultatele mamografiei.

Carmen Ungureanu: În anul 2011, era în luna august, am făcut un test Babeș-Papanicolau, care a arătat niște modificări. Am intrat apoi în investigații amănunțite, iar biopsia a arătat că sufeream de cancer.

 

2. Ce ați simțit atunci?

mihaela gheranMihaela Gheran Palade: Am simțit că viața mea s-a sfârșit. Că urmează să mor poate în secunda următoare. Am simțit panică, disperare, o durere sufletească enormă pentru mine, pentru copiii și părinții mei în special, pentru toată familia mea. Eram într-o perioadă foarte bună a vieții mele, personale și profesionale, într-un apogeu al ei, și am simțit și gândit că nu voi mai putea face nimic din visele mele și proiectele începute. Cel mai tare m-a îngrozit gândul că vor crește fără mamă copiii mei, în special cel mic care abia împlinise 5 ani. A doua zi, după ziua lui de naștere, am început prima ședință de chimioterapie.

Camen Ungureanu: La nivel de sentimente lucrurile au stat cumva împărțite în două: cele mai multe emoții, îngrijorări, au fost în perioada de 10 zile dintre analize, iar în ziua în care am primit diagnosticul m-am mobilizat și mi-am dat seama că este doar un moment din viață și am intrat într-o autoanaliză spirituală. A fost o trezire la realitate.

 

 

 

3. Ce reacție au avut cei din familie, prietenii?

Mihaela Gheran Palade: Au avut o reacție de șoc, la fel ca și mine. Familia mea a trăit disperarea, angoasa, panica la fel ca și mine, nu degeaba se spune că într-un astfel de diagnostic, pe lângă bolnav trebuie tratată și famila, care suferă la fel. Au fost lângă mine, minut de minut, îmi aduc aminte că îmi căutam cu disperare un loc în care să îmi plâng suferința, fără ca ei să mă vadă. Nu o să pot uita vreodată brațele fiicei mele care când a auzit diagnosticul m-a îmbrățișat și mi-a spus cu fermitate: ”Nu o să te smulgă nici mama cancerului din brațele mele”. Nu o să pot uita niciodată disperarea celui mic care mă întreba zilnic dacă o să mor. Nu o să pot uita plânsetul soțului meu în timp ce dormea. Nu o să pot uita rugăciunile mamei mele în care cerea să îmi dea din zilele ei de viață pentru a-mi crește copiii. Nu o să pot uita forța, iubirea și puterea surorii mele, pe care mi le-a transmis pe tot parcursul tratamentului. Sunt amintiri care sunt foarte vii în sufletul și în mintea mea, care acum îmi dau puterea să cer și să iau totul de la viață.

Carmen Ungureanu: Nu este ușor de gestionat un asemenea diagnostic. În prima fază au fost devastați, dar ulterior, comunicând, discutând, am devenit un fel de suport pentru toți prietenii și pentru familie. Adică eu eram cea care îi încuraja pe toți că voi fi bine. Când am fost diagnosticată, copilul meu avea 16 ani. La acea vârstă, un copil care o are doar pe mama, în momentul în care află că mama primește un astfel de diagnostic, nu poate să gestioneze foarte ușor, în schimb și el a perceput că e un moment în care a învățat despre el, noi am învățat despre relația noastră, și a fost un moment în care el s-a maturizat, poate un pic prea devreme.

 

4. Este evident că tratamentul e foarte dur. De unde ați găsit resurse și sprijin pentru a depăși momentele grele?

Mihaela Gheran Palade: În primul rând de la Dumnezeu, am crezut cu toata ființa mea că mă pot vindeca pentru mine, pentru copiii și pentru părintii mei. Apoi am crezut în medici, în tratamentul prescris și urmat. Am crezut că este cel mai bun pentru mine pentru a mă vindeca. Am crezut în mine, în forța infinită a corpului meu de a rezista tratamentului, de a se reconfigura și vindeca. Mi-am descoperit resurse de regenerare aproape miraculoase, nu mi-am putut imagina vreodată cât de puternici ne-a clădit Dumnezeu și sufletește și trupește.

Carmen Ungureanu: Resursele le-am găsit în mine. Poate că sună arogant, dar m-am concentrat foarte mult doar pe mine, și pe rezultatul pe care vreau să îl obțin în urma tratamentului. Rezultatul pozitiv pe care eu îl voiam a fost împărțit în două direcții, o dată am privit latura medicamentoasă, tratamentul, și a doua a fost vindecarea. Au fost două procese diferite care au mers în paralel. Nu am mers la șamani, nu am urmat nu știu ce tratamente miraculoase, am mers pe tratamentul dat de medici, am avut încredere în echipa medicală, și în paralel m-am concentrat foarte mult pe latura mea spirituală: cine sunt eu, care este misiunea cu care am venit pe lumea asta, ce nu a fost în regulă din ce am făcut eu, ce am de învățat despre mine, despre oameni, despre ce se întâmplă cu cei din jurul meu, fără să fiu habotnică și să mă închin pe la moaște.

 

5. Cum v-a schimbat boala modul de viață?

Mihaela Gheran Palade: Total, pot să spun. Atât personal, cât și profesional. E ca și cum m-am născut a doua oară. Pe plan personal, trăiesc mai intens prezentul, sunt recunoscătoare pentru fiecare zi trăită, îmi îmbrățișez copiii cu fiecare atom din mine, nu mai pierd timp, nu mai amân lucruri, spun tot ce simt, cum simt, trăiesc la maxim clipa, nu îmi mai plâng de milă, mă bucur pentru că mă trezesc, că respir, că îi am alături pe cei pe care îi iubesc. Am grijă de mine, mă răsfăț, sunt în contact permanent cu corpul meu, mă odihnesc, mă accept și mă iubesc așa cum sunt.

Pe plan profesional am început proiecte noi în care, recunosc, nu m-aș fi implicat dacă nu aș fi trăit experiența cancerului. Am înființat o asociație prin care derulez proiecte în domeniul oncologiei, am înființat un grup de suport pentru pacienții oncologici, fac psihoterapie pentru persoanele cu acest diagnostic, sunt implicată în proiecte naționale și internaționale în domeniul oncologiei. De curând am început și un proiect la Institutul Regional de Oncologie ca expert de comunicare eficientă cu pacientul, pentru cadrele medicale. Cam toate proiectele mele profesionale se desfășoară acum în domeniul oncologic.

Carmen Ungureanu: Din punctul meu de vedere, cancerul nu este o boală, ci un diagnostic. Boala o iei cu tine și o porți toată viața ta. Când ești bolnav, creierul parcă îți spune că ești bolnav. Eu am privit-o ca pe un diagnostic de cancer, nu că am fost bolnavă de cancer. Și asta e prima modalitate prin care mi-am schimbat la nivel de atitudine percepția, pentru că lucrurile ni se întâmplă așa cum le percepem noi. Dacă privești că ești bolnav, vei fi bolnav. Dacă crezi că e doar un diagnostic, atunci ești mai detașat, și dai o limitare de timp. La mine timpul de tratare a diagnosticului a fost de șase luni. Apoi am invățat niște lucruri despre mine și mi-am schimbat modul de viață: în primul rând alimentația, am învățat care îmi sunt limitele, și lucrul cel mai important care mi-a schimbat viața ține de atitudine – adică să conștientizez că orice lucru care mi se întâmplă mi se întâmplă cu un scop, și că din orice lucru aparent negativ sau pare că e o catastrofă, există și o parte bună. Cu cât învățăm mai repede din moment de genul acesta cu atâta ne schimbăm atitudinea. Și am învățat despre mine că eu sunt cel mai important om de pe planeta asta.

 

6. Cum v-au afectat recidivele bolii?

Mihaela Gheran Palade: Nu a fost cazul. Am depistat boala într-o fază incipientă și mă gândesc că am tratat-o, că sunt sănătoasă, că toată experiența bolii a rămas în trecut ca o amintire vindecată care a avut rolul de a mă modela pentru a deveni persoana care sunt astăzi, mai puternică, mai bucuroasă, mai vie în viața mea.

Carmen Ungureanu: Au trecut 6 ani de la intervenția chirurgicală care a urmat tratamentului și nu au fost până acum recidive. Mulțumesc lui Dumnezeu.

 

7. Există viață după cancer?

Mihaela Gheran Palade: Cu siguranță există. Există zile, luni, săptămâni, ani de viață. Și dacă există doar o zi, tot este important, poți să spui ceea ce nu ai avut curaj să spui vreodată, să te împaci cu tine însuți și cu cei din jur, să te pregătești să te întorci Acasă. Cine este nemuritor? Cancerul îți dă răgazul să te împaci cu viața și cu moartea, iar moartea face parte din normalitatea vieții. Sunt atât de mulți oameni sănătoși care au murit brusc și nu au avut această șansă de a se pregăti pentru trecerea de dincolo.

Carmen Ungureanu: Există o altfel de viață după cancer. Dacă nu schimbi nimic și faci la fel ca înainte de diagnostic, atunci înseamnă că nu ai învățat nimic din această experiență care are o componentă spirituală și profundă mult mai mare. Cancerul poate fi tratat de medici, și vindecat foarte mult cu ajutor din exterior, și vorbesc de echipe care ar trebui să existe în sistemul medical. În ce mă privește, în anul 2015 am scris și am lansat cartea ”Ochi în ochi cu cancerul. Cheia regăsirii mele”. Am scris tot ce mi s-a întâmplat din momentul în care am primit diagnosticul – 26 august 2011, până pe data de 13 februarie 2012 când a fost ultima etapă a tratamentului și anume intervenția chirurgicală. Povestesc în carte ce am făcut în aceste șase luni, cum mi-am dus viața ca un om normal. Nu m-am considerat bolnavă, nu m-am izolat, nu mi-a fost rușine, am vorbit public despre cancer. Cartea este pozitivă, chiar dacă titlul este un pic de speriat – ”Ochi în ochi cu cancerul. Cheia regăsirii mele”, deoarece cancerul reprezintă cheia regăsirii mele.

 

8. Ce sfat aveți pentru cei care au fost diagnosticați recent?

Mihaela Gheran Palade: Să nu se lase definiți ca ființe de acest diagnostic. Să se vizualizeze că sunt sănătoși, că pot trăi chiar dacă au fost diagnosticați cu cancer. Să creadă cu toată ființa lor că tratamentul îi vindecă. Să creadă cu toată ființa lor în inteligența corpului lor și în potentialul lor uriaș de autovindecare.

Carmen Ungureanu: Să învețe despre ei, să își schimbe modul de viață, să înțeleagă că ei sunt cei mai importanți, și că cei din jurul lor sunt niște actori care-i pot ajuta să evolueze. Dacă nu treci la următorul nivel spiritual, să accepți destinul așa cum este el.

 

9. Ce ar trebui să facă factorii responsabili pentru a reduce numărul îmbolnăvirilor? 

Mihaela Gheran Palade: Educație, informare, conștientizare și screening. În primul rând să educe populația prin campanii de informare și conștientizare. Fiecare om ar trebui să știe cum să își depisteze primele semne de anormalitate și să se adreseze medicului de familie. Programele de screening sunt foarte importante. În România, sunt foarte puține și nu sunt obligatorii ca în alte țări. Cele mai multe persoane nu știu despre astfel de programe și, chiar dacă aud de existența lor, nu sunt interesate. Din acest motiv, în România cele mai multe cancere sunt depistate în faze terminale, incurabile.

Carmen Ungureanu: Prevenție și educație. Nu suntem învățați să mergem la medic. Ajungem la cabinetul medical de cele mai multe ori când este prea târziu. Pentru un pacient oncologic, rezultatul final depinde extraordinar de mult de momentul în care este pus diagnosticul. Din păcate, cancerul este o boală parșivă, adică nu îți dă semnalmente. Până să fie pus diagnosticul de cancer te păcălește foarte ușor că ar putea fi altceva. De aceea prevenția este necesară. Eu m-am implicat chiar anul acesta într-o campanie de screening al cancerului de col uterin și de sân. Proiectul se numește Prevenția în zodia cancerului. Am înscris în această campanie 500 de femei, iar 300 deja au fost testate. Marea bucurie a fost că niciuna dintre ele nu prezintă risc de cancer. Doamna doctor Mădălina Ciuhodaru de la Spitalul Elena Doamna este cea care s-a implicat foarte mult. Alături de ea a fost și psihologul Ana Aurelia Băianu, și amândurora le mulțumesc foarte mult.