Unde au fost «plopii fără soț» și cine a fost muza poeziei lui Mihai Eminescu

0
1.163 views

Bucurându-se de o celebritate notorie, prin faptul că în 1896, Guilem Șorban a compus melodia care a transformat-o într-o nemuritoare romanță, poezia lui Eminescu „Pe lângă plopii fără soț…” a fost inspirată de Cleopatra Lecca Poenaru și a fost publicată, așa cum se cunoaște, prima oară, de Iosif Vulcan, în revista „Familia”, în numărul din 28 august (9 septembrie) 1883.

Unde au fost „plopii fără soț” și cine a fost muza poeziei

De-a lungul anilor, poezia a ridicat numeroase întrebări, dând istoricilor literari și iubitorilor versurilor lui Eminescu prilejul unor discuții contradictorii. Astfel, mult timp s-a crezut – și nu puțini sunt cei care mai cred și azi – că „plopii fără soț” au fost la Iași. Cum „muza” care i-a inspirat poetului celebrele versuri a fost – fapt cert – Cleopatra Lecca Poenaru, iar aceasta nu și-a purtat niciodată pașii prin „dulcele târg al Ieșilor”, varianta aceasta este exclusă. Plopii fără soț au fost deci, fără îndoială, la București, unde „muza” a trăit. Mai mult, s-a stabilit că inspiratoarea versurilor locuia, la data respectivă, pe strada Cometei – acum Căderea Bastiliei nr. 2- 10, pe locul unde azi se află Academia de științe Economice1.

Alte întrebări vin de la sine: cine a fost „muza”, unde și când s-au cunoscut Eminescu și Cleopatra Lecca Poenaru, când a fost scrisă poezia…? Prima dintre acestea este, credem, cea mai importantă și cea mai controversată. Astfel, în timp ce George Călinescu, șerban Cioculescu, Augustin Z.N. Popp ș.a. au afirmat că „muza” era fiica pictorului Constantin Lecca, Barbu Brezianu, în cel mai recent memorial publicat pe această temă2, a afirmat că era nepoata pictorului.

Mai mult, Augustin Z.N. Popp afirmă că muza de care era îndrăgostit Eminescu era „cu zece ani mai vârstnică” decât el, în timp ce Barbu Brezianu afirmă că Eminescu era „mai june cu doisprezece ani decât ea”. Adevărul este, credem, pe undeva prin apropiere. Astfel, de curând, s-a descoperit data nașterii Cleopatrei Lecca Poenaru; 18 ianuarie 1837, la Craiova. Ea era fiica pictorului Constantin Lecca și mai în vârstă cu treisprezece ani decât Eminescu. Deci, la data când cei doi s-au cunoscut, ea avea 43 de ani, iar poetul 30.

Ce mai știm… despre muză

Cleopatra Lecca s-a născut, așa cum am spus, la Craiova. Ea se cunoștea și a copilărit aici, cel puțin până în toamna anului 1848, cu Titu Maiorescu (născut la 1840) și sora acestuia. Părinții lor erau, după cum se știe, profesori, colegi la școala Centrală, vecini și prieteni. Peste ani, când Titu Maiorescu s-a mutat la București (în 1875), ea a reluat legăturile cu acesta și mergea, din când în când, la seratele lui literare. Acolo, după N. Petrașcu (Icoane de lumină), l-a întâlnit, prima oară, pe Eminescu.

Între timp, Cleopatra Lecca fusese căsătorită cu căpitanul Grigore Poenaru (mai apoi maior și colonel de infanterie), născut la 1830, nepot, după soră (Evgenitza) a lui Petrache Poenaru. Cei doi soți au avut doi copii, un băiat, Petre (născut la 1866, care a ajuns căpitan), și o fată, Marie, căsătorită cu Golfineanu (O.G. Lecca, Familia Lecca). Cleopatra și Grigore Poenaru au divorțat. Din ce motive și când anume nu știm, dar oricum înainte de 1877. Cei doi copii au rămas în custodia mamei, care și-a păstrat numele după soț și locuia în casa sa din strada Cometei, stradă pe care se aflau „plopii pe care Eminescu îi numărase și găsise «fără soț»”3.

Sursa/Continuarea : https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/unde-au-fost-plopii-fara-sot-si-cine-a-fost-muza-poeziei-lui-mihai-eminescu